Academia de șpagă de la Moravița. Cum erau instruiți polițiștii de frontieră...

Academia de șpagă de la Moravița. Cum erau instruiți polițiștii de frontieră să scoată mai multă mită

8
DISTRIBUIȚI

descinderi moravita vamesi retinuti audieri (6)

Punctul de trecere a frontierei Moravița s-a transformat într-o adevărată academie de șpagă, în care noii veniți, care erau verificați și acceptați de gruparea de polițiști de frontieră, aveau parte de adevărate cursuri în „mulsul” celor care tranzitau graniţa româno – sârbă. Investigatorul DGA care a fost infiltrat de DIICOT a reuşit să adune probe care arată modul în care funcţiona reţeaua şi cum infractori urmăriţi internaţional erau lăsaţi să intre în ţară dacă dădeau şpaga corespunzătoare.

În 3 noiembrie 2015, în jurul orei 21,40, la intrarea în ţară s-a prezentat un cetăţean albanez, care în urma verificărilor în sistemul informatic s-a stabilit că era dat în urmărire internaţională de autorităţile italiene. Agentul Radu Chilba l-a chemat pe investigator şi i-a relatat ce a descoperit. Pentru că albanezul dădea semne că ar vrea să dea o „atenţie” ca să fie lăsat să intre în ţară şi să nu fie expulzat în Italia a fost informat şeful de tură Cristian Sturza care a luat legătura cu şeful de punct Gabriel Furcea.


S-a stabilit ca albanezul să fie lăsat să intre, dar să se facă după documente copii. Sturza l-a chemat la el pe Ghilba şi l-a întrebat cât este dispus să plătească , iar răspunsul a fost 200 de euro.

Instructaj de „muls” mita

Sturza l-a instruit „să-l mai ţină de vorbă pe albanez, să îi spună că sunt şefii pe aici, că trebuie să îl sune pe şeful, că trebuie să vorbească, cu scopul de a tergiversa situaţia cât mai mult, până când albanezul va oferi minim 200 de euro. Apoi l-a sfătuit totuşi să fie atent că, dacă cetăţeanul albanez nu oferă mai mult de 50 sau 100, chiar după tergiversarea situaţiei, atunci să accepte şi aşa. Sturza Cristian a continuat să îl instruiască pe agent, spunându-i că ar fi mai bine să îl lase pe cetăţeanul albanez să propună o sumă, apoi să mai tergiverseze, pretextând că trebuie să îşi sune şeful, că e destul de complicat, dar doar până va observa că suma oferită este categoric maximul pe care albanezul este dispus să o plătească. Adică, „două sute…e bine..Dacă dă o sută, n-ai ce să faci. Bine?”. Chilba Radu a plecat, iar investigatorul cu Sturza Cristian s-au întors în sala de pregătire a turei, unde a venit şi Frăţilă Ovidiu, care le-a explicat toate amănuntele găsite despre cetăţeanul albanez în urma verificărilor. După plecarea acestuia, Sturza Cristian a spus că este o problemă, că trebuie să ii dăm ceva şi lui Frăţilă Ovidiu”, se arată în propunerea de arestare preventivă.

După ce albanezului i s-a permis intrarea în ţară, Chilba a venit cu mâinile în buzunar la Sturza, care l-a chemat în biroul şefului de punct. Aici a primit banii pe care i-a băgat rapid în buzunarul pantalonilor fără a spune vreun cuvânt. Când a rămas singur cu investigatorul, Sturza i-a cerut să tragă jaluzelele, după care a scos banii din buzunar, cei 200 de euro, şi a decis cum se va împărţi suma pentru patru oameni.

8 COMENTARII

  1. Incredibil ce fel de oameni sunt angajati in institutii cheie a statului… Astia cred ca sunt posesorii de bizoni frustrati in trafic ca nu au ultimul model de biamve sau de mercedesa… Oricum nu cred ca investigatorii au descoperit apa calda, cu practicile astora …

  2. Vezi mai Cristi ce ai pățit dacă nu ai urmat școala și sfaturile lui mariusică Omletă și doru Călătoru , astia fură de când se știu si nu are nimeni treaba cu ei !!!

  3. Domnule Iancu ați afirmat ca nu apreciați bârfitorii, lingusitorii și puturosii!
    Păi. ..In ultimul timp sunteți flancat de specialistul specialiștilor în asemenea mojicii!!
    Așteptăm sa-i arătați personajului adevărata valoare și sa-l aduceți printre noi muritorii pentru ca „i se cuvine” doar sa muncească nu Cum afirmă că „i se cuvine” funcția de inspector șef! !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.