Emil Biebel face radiografia scenei muzicale timişorene: „Celor care cântă într-un cover band le transmit că ei nu fac muzică“

Emil Biebel, fondatorul primului magazin de muzică din România post-revoluționară (RockaRolla), binecunoscut melomanilor din întreaga ţară graţie activităţii sale de promovare a fenomenului rock, consideră că scena locală are nevoie de oameni care să se implice mai mult în acest „fenomen“.

După două concerte organizate la începutul acestui an în legendara locaţie Casa Tineretului din Timişoara (unde de-a lungul anilor au avut loc o sumedenie de concerte memorabile), Emil Biebel e de părere că trupele timişorene nu au înţeles exact rolul pe care el şi l-a asumat. „Concertele au fost la nivelul aşteptărilor mele. Unii au înţeles greşit, eu nu am vrut să salvez scena rock timişoreană, am vrut doar să le ofer idei formaţiilor care nu au aşa ceva. Concertele au ieşit bine, dar cred că membrii trupelor timişorene nu au maturitatea necesară să înţeleagă pe deplin scena. Nu poţi spune – de exemplu – că lumea nu a venit la concerte pentru că nu a sunat bine. Poţi spune că lumea a plecat că nu a sunat bine. La aceste evenimente, am fost conexiunea dintre trupe şi loc. Şi sunet. Le-am lăsat libertatea să-şi promoveze evenimentele. În cazul concertului IPR s-a văzut, ei ştiu să-şi facă treaba. Se vede că au în spate ani muzicali şi de organizat concerte“, spune Emil Biebel.

Având în vedere faptul că, în ultima vreme, în zona noastră de interes s-au organizat mai multe evenimente de promovare a scenei locale şi festivaluri care au avut (mai mult sau mai puţin) şi „felii“ de muzică rock, Emil Biebel consideră că lucrurile se mişcă „destul de bine“, chiar dacă se simte lipsa acută a oamenilor care să îşi asume rolul de „organizator“ şi „promotor“.

„Nu poţi face reclamă la concerte numai pe reţeaua Facebook. Lipseşte în continuare un organizator. O casă de producţie, o casă de manageriat trupe. Bucureştenii şi-au făcut astea, dar ei nu au trupe. În Timişoara e o mişcare. E drept, există patru trupe cu aceeaşi membri, care sunt implicaţi în tot felul de proiecte. Sunt câţiva oameni interesaţi de făcut muzică şi câţiva care vor să vadă. Lumea e dornică să meargă la festivale câmpeneşti, unde ar avea loc şi trupele locale. Există câţiva oameni care mai încearcă să ajute scena, cum ar fi Made in TM, D’arc sau Daos.

Timişoara se mişcă dar cu public puţin. Nu ştim cum să-i atragem pe cei nehotărâţi. Cei care şi-ar dori să participe la evenimente şi aici nu e vorba neapărat de rockeri“, spune Emil Biebel.

Dincolo de lipsa organizatorilor şi a promoterilor pe scena locală, o altă problemă cu care se confruntă trupele din Timişoara este faptul că ele nu ştiu cum să-şi „gestioneze“ apariţiile în faţa publicului. „Mesajul meu visavis de seria de concerte la Casa Tineretului a fost înţeles greşit. M-aş fi aşteptat ca trupele să meargă să cânte la Casa Tineretului. Feedback-ul nu a fost cel aşteptat, fiindcă următorul concert al unei trupe a fost făcut în club. E important ca trupele să înţeleagă acest aspect. Sunt locuri de concerte. Nu ne suim pe scenă cu hainele de stradă şi tragem trei acorduri într-un club. Prin această atitudine, trupele îşi subminează starea lor de a fi. Dacă cânţi într-un club, după şapte trupe de cover-uri, publicul te confundă. Sfatul meu pentru trupe este ca din când în când să-şi facă cântări de sine stătătoare. Să cânte în cluburi, dar care sunt dedicate. Altfel, intri într-o mare grupă de lăutari. Şi eşti şi tu acolo“, spune Emil Biebel.

În ceea ce priveşte eterna „migraţie“ a muzicienilor din provincie către Bucureşti, Emil e de părere că această „rută“ e una artificială. „Se ştie, nu poţi fi profet la tine acasă. Phoenix au plecat la Bucureşti. Există mirajul capitalei. Pentru mine, capitala ţării nu e acolo, e în altă parte. Dacă tot vrei să ieşi din Timişoara, du-te la vest. Am câteva exemple: Negură Bunget, Dor De Duh sau Methadone Skies. Timişoreni care nu ţin neapărat să cânte în Bucureşti“, spune Emil Biebel.

În ceea ce priveşte faptul că unii muzicieni care activează în diverse trupe timişorene îşi completează veniturile şi prin prestaţia în diverse cover band-uri, Emil Biebel este foarte tranşant. „Cover band-urile pot fi bune pentru scoaterea poporului din întuneric. Celor care cântă într-o trupă de cover band le transmit că ei nu fac muzică. Muzică faci atunci când compui, nu când interpretezi piesele altora, oricât de bine o faci. E drept şi alţii au cântat cover-uri, dar au făcut şi acel pas următor. Care este să compui, să ieşi cu piesele tale. Nu fă revoluţii la operă şi după aia cânţi într-un cover band“, spune el.

În cadrul veşnicei polemici trupe versus public, Emil Biebel s-a situat întotdeauna de partea acestuia din urmă. Cu toate acestea, el consideră că publicul ar trebui să fie mai „relaxat“ şi să înveţe să se distreze. „Suntem un public dificil, dar nu prost crescut. Ne place să comentăm. Şi la Revolution Festival, toţi au comentat de sunetul de la concertul Suicidal Tendencies. Prestaţia lor a fost deosebită, a fost un spectacol. Cred că ar trebui să ne distrăm mai mult. Desigur, e bine să comentezi, să ai gusturi, dar poate dacă nu am mai fi atât de cârcotaşi poate şi trupele s-ar simţi mai bine. Niciodată nu am atacat publicul. Eu cred că e treaba criticilor muzicali să comenteze prestaţia trupelor. E drept, noi nu avem presă de specialitate. Dincolo, publicul care plăteşte bilet se distrează. Nu am văzut pe nimeni în Germania să comenteze despre sunet, la un concert, toată lumea era mega fericită. Cred că uităm să ne distrăm la concerte“, spune Emil Biebel.