O nouă minune a naturii „ascunsă” în Banatul Montan: cât de frumoasă...

O nouă minune a naturii „ascunsă” în Banatul Montan: cât de frumoasă este Cascada Prigor

0
DISTRIBUIȚI

cascada prigor

Fără îndoială, Banatul Montan reprezintă un colț de rai, în care turiștii care ajung aici nu au cum să se plictisească. Asta pentru că acest loc abundă de locuri naturale incredibil de frumoase. Recent, a fost descoperită o nouă bijuterie a acestui loc mirific, cu atracții naturale ca-n povești.


Este vorba de Cascada Prigor, aflată în apropiere de Cascada Bigăr, dar mai deloc promovată.

În această săptămână, fotograful Ciprian Floare a realizat o imagine fascinantă cu această spectaculoasă cădere de apă aflată în județul Caraș-Severin, pe teritoriul localității Prigor. „Deși este o cascadă de dimensiuni mai reduse, are un farmec aparte și este deosebit de frumoasă! Din păcate, nu prea știe nimeni de ea, iar accesul spre cascadă se face prin proprietățile oamenilor. Oameni deosebiți de primitori, oameni care s-au bucurat că venim să vedem și să promovăm cascada, oameni care ne-au oferit cu drag din puținul lor. Sper din tot sufletul să devină una dintre atracțiile din județul nostru, iar autoritățile locale să dea o mână de ajutor în privința asta”, a scris Ciprian Floare pe rețeaua de socializare.

Banatul Montan este încărcat de comori naturale, astfel că timișorenii care-și doresc să se relaxeze departe de agitația din oraș, sunt invitați în această zonă.

Foto: Ciprian Floare

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.