Primele negocieri pentru majoritate la CL Timişoara: Robu ar putea face alianţă...

Primele negocieri pentru majoritate la CL Timişoara: Robu ar putea face alianţă cu UDMR

0
DISTRIBUIȚI

consiliul local timisoara sedinta 1 martie 2016 (5)

Nici bine nu s-au terminat de contabilizat rezultatele la alegerile locale din 5 iunie, că deja au început negocrierile pentru formarea majorităţilor. Primul partid care a anunţat că poartă discuţii pentru alianţe este UDMR, care a obţinut două locuri în Consiliul Local Timişoara. Dintre acestea, unul va fi ocupat de UDMR pe toată durata mandatului şi unul va fi ocupat în fiecare an de câte un reprezentant al minorităţilor din judeţ.


Mai exact, în primul an locul va fi ocupat de Uniunea Bulgară, apoi în anul al doilea de reprezentant al Uniunii Sârbilor, urmând ca ultimii doi ani în UDMR să aibă doi consilieri în CL Timişoara.

„O delegație a UDMR a avut o întâlnire cu domnul actual primar, copreședintele PNL Timiș, Nicolae Robu, unde am vorbit de o colaborare în consiliul local. Cum vom colabora cu domnul primar, vom vedea. Mai mult ca sigur că vom avea o a doua întâlnire pe parcursul zilei de joi. Domnul primar va avea nevoie de un ajutor, fiindcă are 12 consilieri din 27, asta înseamnă jumătate minus 1, și ca să conducă acest oraș în condiții cât de cât liniștite are nevoie de jumătate plus unu voturi în consiliu. Sunt o sumedenie de hotărâri care se iau cu două treimi și va fi nevoie de o majoritate mai largă”, a declarat Ferenc Halasz, președintele UDMR Timiș.

PNL are 12 consilieri locali, iar pentru a trece proiecte importante cum sunt cele de patrimoniu este nevoie de votul a două treimi din cei 27 de consilieri. O majoritate confortabilă ar fi de 18 voturi. Următorul partid clasat este PSD, cu nouă consilieri. În vreme ce ALDE are un singur consilier şi ar putea merge pe o alianţă cu PSD şi la judeţ şi pe municipiu, PNL ar mai putea purta negocieri doar cu PMP, care are doi consilieri locali, şi cu independentul Adrian Orza. Majoritatea astfel formată ar fi una oarecum mulţumitoare, dar pentru proiecte cum sunt cele de patrimoniu, PNL va trebui să colaboreze şi cu PSD. Negocierile dintre PNL şi UDMR continuă şi zilele următoare, a anunţat Halasz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.