Ripensia Timișoara, concentrată și pentru returul aparent ușor de la Lupeni. Ce...

Ripensia Timișoara, concentrată și pentru returul aparent ușor de la Lupeni. Ce formație bănățeană sărbătorește deja promovarea în Liga a III-a

0
DISTRIBUIȚI
Ripensia Lupeni (12b)
Ripensia Timișoara, la un joc distanță de îndeplinirea obiectivului

FC Ripensia Timișoara are parte, la prima vedere, de o excursie în județul Hunedoara, după victoria categorică cu Hercules Lupeni din turul barajului de promovare. În ciuda acelui 4-0 clar din Ciarda Roșie antrenorul Remus Steop vrea să se asigure că elevii săi vor rămâne concentrați până la finele jocului de mâine. Cea mai bună veste pentru roș-galbeni e că au fost feriți de accidentări grave.

Scorul putea fi mai mare în tur, dar Remus Steop avertiza după meci că pe terenul pe care juca înainte Minerul Lupeni situația e diferită.


Gazdele de mâine sunt cunoscute și ele pentru un joc mai bărbătesc. Chiar și așa misiunea lui ”Ripi” poate fi considerată ușoară. Cel mai mare dușman al timișorenilor a fost canicula în aceste zile.

”A fost foarte cald în această săptămână. Am făcut zilnic antrenamente și azi vom fi la Petroșani, de unde plecăm mâine la meci. Suntem foarte concentrați pe acest joc, îl pregătim cu maximă responsabilitate. Lotul e același, nu au apărut accidentări. Doar Zaluschi a fost ușor lovit la antrenamentul de ieri”, a declarat Remus Steop pentru PRESSALERT.ro. Roș-galbenii au fost întâmpinați de ploaie în județul Hunedoara însă mâine la ora jocului vremea se anunță însorită.

Partida dintre Hercules Lupeni și Ripensia Timișoara se dispută mâine, de la ora 17.30. Pentru cei care vor să-i susțină pe roș-galbeni la jocul care va asigura mai mult ca sigur accederea în Divizia C clubul organizează o deplasare pentru care se pot face înscrieri la numărul de telefon: 0730 160 645. Partida va fi arbitrată la ”centru” de Dorian Micloșină din Reșița.

Școlarul e deja în C

Una dintre primele echipe promovate oficial în Liga a III-a e CSM Școlar Reșița. Gruparea care s-a bucurat în sezonul acesta de susținerea galeriei Guardia Rosso Nera câștigase în tur cu 6-1 la Pandurii Cerneți. Campioana Mehedințiului a anunțat FRF că nu se mai prezintă din cauze economice la returul din Valea Domanului. Prima echipă promovată a fost Recolta Dorolț din Satu Mare, adversarul ei, FC Hidișel din Bihor, aruncase prosopul înainte de tur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.