Roxana Iliescu, susţinută pentru preşedinţia CJ Timiş de PNL şi UNPR. Cum...

Roxana Iliescu, susţinută pentru preşedinţia CJ Timiş de PNL şi UNPR. Cum a răspuns ofertei şefa PMP Timiş

1
DISTRIBUIȚI

roxana iliescu vot alegeri (4)

Încercări disperate din partea PNL și UNPR pentru constituirea unei majorităţi la CJ Timiş. Pentru a destabiliza alianța PSD – ALDE – PMP liberalii și progresiștii i-au propus șefei PMP să ocupe funcția de președinte al CJ Timiș.

Roxana Iliescu a declarat pentru PRESSALERT.ro că „da, este adevărat că mi s-a propus să fiu președinte. Am refuzat oferta politicos, mulțumindu-le pentru că s-au gândit să mă susțină pentru această funcție. Reconfirm că voi merge în direcția pe care am ales-o, alături de PSD și ALDE. E o chestiune de onoare față de cetățenii care m-au ales și față de cei cu care am anunțat deja public o alianță să nu mă răzgândesc. Nu se termină lumea la o funcție. Eu am făcut și un apel către PNL și UNPR să susțină proiectele electoratului liberal și să vină la plen pentru validarea noului CJ Timiș, asumându-și bărbătește că noua majoritate formată nu va putea fi schimbată.


Și noi ne-am prezentat la ședința CL Timișoara, unde am pierdut funcția de viceprimar la doar un vot, însă din respect pentru cetățenii ne-am asumat acest fapt”.

Alegerea unui preşedinte şi a celor doi vicepreşedinţi ai instituţiei a devenit o joacă politicianistă odată cu schimbarea legislaţiei. Astfel, după ce s-a decis ca preşedintele să nu fie ales prin vot direct, ci să fie votat de către consilieri prin constituirea unei majorităţi, în Timiş au început luptele. Prima alianţă a fost făcută de PSD şi UNPR şi presupunea ca funcţia de preşedinte al CJ Timiş să îi revină lui Sorin Grindeanu. Acesta ar fi fost secondat de Titu Bojin şi Viorel Matei, ambii membri UNPR, foşti pesedişti. În două săptămâni, planul s-a schimbat după ce la nivel naţional PNL şi UNPR s-au apropiat vorbind chiar de alianţă sau fuziune.

Miercuri, cu o zi înainte de şedinţa pentru învestirea CJ Timiş, Sorin Grindeanu a anunţat o alianţă cu PMP şi ALDE. Păstrând funcţia de preşedinte, Grindeanu ar urma să fie secondat de Roxana Iliescu, preşedintele PMP şi de Traian Stancu de la ALDE. Noul CJ Timiş nu a putut fi validat, după ce membrii UNPR şi PNL nu s-au prezentat la şedinţa de plen, sperând ca în câteva zile de negocieri să poată obţine o nouă majoritate. Şedinţa pentru validare a consilierilor a fost programată pentru duminică.

1 COMENTARIU

  1. Oare Eva va „vinde” merele banatene din afisele electorale pentru merele parlamentare de toamna? Tot pentru interesul cetateanului, desigur…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.