Atenție, timișoreni pasionați de drumeții montane: un cioban a fost atacat de...

Atenție, timișoreni pasionați de drumeții montane: un cioban a fost atacat de urs în Retezat. De ce e bine să nu mergeți pe poteci nemarcate

1
DISTRIBUIȚI

lacul bucura retezat

Timișorenii pasionați de drumeții montane trebuie să aibă mare grijă atunci când pornesc pe trasee. Administrația Parcului Național Retezat atrage atenția asupra faptului că un cioban a fost atacat de urs, în această săptămână, în zona centrală a Retezatului. Astfel, pentru a nu fi expuși pericolelor, turiștii sunt avertizați să nu meargă pe poteci nemarcate.

Potrivit reprezentanților Administrației Parcului Național Retezat, în încercarea de a-și apăra oile, ciobanul a fost rănit de urs în zona toracelui, spatelui și a picioarelor.


Incidentul s-a petrecut la o stână amplasată pe așa numita “Potecă de pe Bătrâna”, o potecă nemarcată aflată în partea centrală a masivului Retezat. După ce a fost rănit de urs, ciobanul a plecat cu oile spre casă. Însă, pe valea Pietrele a fost zărit de un grup de turiști care au sunat la 112. La scurt timp, rănitul a fost găsit de salvamontiști și transportat până la Cârnic, de unde a fost preluat de o ambulanță SMURD și dus la spitalul din Hațeg. În acest moment, ciobanul este în afara oricărui pericol.

„Ca să scadă riscul de a se întâlni cu un urs, atragem atenția turiștilor că trebuie să meargă pe traseele marcate, să campeze doar în locurile permise, să nu lase în urmă resturi alimentare și ambalaje și să aibă grijă ce alimente iau la munte. Urșii și alte animale sălbatice sunt atrași/e de mirosul de mâncare”, transmite Administrația Parcului Național Retezat.

De asemenea, turiștilor le este recomandat să nu campeze sau să aprindă focul în locuri nepermise. Doar în perioada 12 – 22 iulie, peste 20 de turiști s-au ales cu amenzi pentru că nu au respectat legea în Parcul Național Retezat. Cea mai mica amendă pentru încălcarea prevederilor legale în vigoare este de 3.000 de lei pentru persoane fizice și de 5.000 de lei pentru persoane juridice.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.