Vechiul orăşel hunedorean Petroşani a devenit cunoscut mai ales ca și centru minier important din Valea Jiului. Oraşul şi-a pierdut mult in importanţă după închiderea minelor, dar a rămas o zonă cu un potenţial turistic de excepţie, atât pentru peisajele minunate din valea mărginită de Munţii Parâng, Godeanu, Retezat şi Vâlcan sau rezervaţia naturală „Piatra Crinului”, cât şi pentru unele particularităţi zonale, cum ar fi suburbiile din zona montană locuite de aşa-numiţii „momârlani”, care se ocupă cu păstoritul şi a căror istorie e reflectată în două case-muzeu.
Momârlanii, urmaşi ai dacilor
Momârlanii sunt una din cele mai vechi comunităţi rurale din România, despre care se spune că se aseamănă cu dacii imortalizaţi pe columna lui Traian şi sunt urmaşi direcţi ai acestora. Unii spun că numele lor este de origine latină, şi în traducere ar însemna ţăran băştinaş. După ce în zonă au început exploatările miniere şi aşezarea a devenit un centru industrial şi comercial, au fost siliţi să se retragă spre munte iar numărul lor s-a împuţinat, dar multe tradiţii sunt încă respectate cu sfinţenie. Bătrânii poartă şi acum portul popular tradiţional, alcătuit din cioareci albi şi strâmţi de lână, cămaşă albă, opinci şi brâu din piele şi, deşi sunt creştinaţi, păstrează încă multe obiceiuri păgâne. Unul dintre acestea este spovedania la brad, copac pe care momârlanii îl socotesc sacru şi în faţa căruia îngenunchează şi îl îmbrăţişează, mărturisindu-şi păcatele.
În general, au un adevărat cult al copacilor, obiceiul fiind acela de a săruta orice copac înainte de a fi tăiat. Un alt vechi obicei al momârlanilor era acela că având casele departe de cimitire, îşi îngropau morţii în curtea acestora şi din acest motiv nu le vindeau, pentru a nu-şi înstrăina morţii. Dacă se întâmpla să moară vreun flăcău, lângă mormânt era aşezat un brad împodobit. Momârlancele coboară şi acum dimineaţa de la munte, călare, pentru a-şi vinde laptele orăşenilor. Puţini însă mai pătrează vechile tradiţii şi obiceiuri, istoria lor e pe cale de a fi uitată şi, încet-încet, va rămâne imortalizată doar în muzee.
Casele-muzeu
În Petroşani se mai păstrează două case vechi de peste 200 de ani, aduse de la munte, care au fost donate de momârlani, find transformate în obiective turistice. Casele momârlăneşti au două odăi, iar construcţia lor, cu fundaţie de piatră, pereţi din bârne de lemn, lipitură de pământ galben amestecată cu bălegar de cal şi paie pusă peste nuiele, podea de pământ bătut şi acoperiş de şindrilă este asemănătoare cu reconstituirile caselor dacice făcute de arheologi.
Aici pot fi văzute unelte tradiţionale şi obiecte de patrimoniu rural care au aparţinut, odinioară, momârlanilor: un război de ţesut, fuse, oale de pământ, lămpi cu petrol, o ladă de zestre sau plosca de nuntă, care era purtată prin sat plină cu ţuica din care cei care acceptau invitaţia la nuntă trebuiau să bea o înghiţitură, fotografii vechi, piese de îmbrăcăminte, diferite unelte gospodăreşti sau obiecte de podoabă. Tot de pe munte a fost adusă o stână momârlănească din lemn de brad, din vremea Regelui Ferdinand, unde pot fi văzute căldarea şi untarul folosite de ciobani sau cojocul pe care aceştia îl purtau. Casele sunt vizitate mai ales de străini, care pleacă de aici extrem de impresionaţi de aceste tradiţii arhaice, dar şi copiii crescuţi la oraş sunt fermecaţi de aceste obiceiuri strămoşeşti despre care, în cel mai bun caz, mai aud doar din poveşti.
Surse foto: descopera.ro, infovj.ro
