Nicolae Robu a tras pe dreapta o treime din Biroul Politic Judeţean...

Nicolae Robu a tras pe dreapta o treime din Biroul Politic Judeţean al PNL Timiş. Cine sunt cei care au rămas la conducere

1
DISTRIBUIȚI

lansare candidati pnl timis 2016 nicolae robu

Desemnat recent preşedinte unic al PNL Timiş ca urmare a scorului obținut la alegerile locale, Nicolae Robu a comandat o primă schimbare în structura organizației liberale din județ.

Acesta a anunțat că „am făcut cunoscut şi implicit am obţinut girul pentru o nouă formulă de birou politic judeţean. Noi am lucrat până acum cu un BEJ de aproape 160 de membri.


Câţiva s-au mai retras pe parcurs, dar oricum am fost peste 150 de membri în acest birou şi a fost foarte greu să funcţionăm. Am considerat că este un moment potrivit acum să reducem biroul judeţean la o formulă mai funcţională de lucru care se întâmplă şi în alte formaţiuni, lucru care nu ne-a fost uşor. Am considerat că anumite categorii trebuie să fie reprezentate în totalitatea lor în biroului judeţean şi atunci a apărut întrebarea de unde mergem de la 68 în jos ca să nu ajungem o structură mamut, care nu e potrivită. Am ajuns la o formulă care cuprinde în final 100 de colegi şi o să vedem când se va produce validarea acestui birou la nivelul politic naţional pe ce formulă vom obţine validarea cu 100 de membri titulari şi supleanţi. Noi am discutat ieri o formulă care includea 92 de membri titulari şi opt supleanţi”.

Practic în Biroul politic judeţan sunt incluşi cei 38 de primari, toţi cei 14 consilieri judeţeni, cei 12 consilierii locali, liderul studenţilor şi o reprezentantă a organizaţiei de femei, alături de senatorul Ben Oni Ardelean şi deputatul Alin Popoviciu. Tot din biroul politic judeţean al PNL Timiş fac parte şi Anca Mocanu, mâna dreaptă a secretarului general Marian Vasile, care a ajuns să lucreze și în Primăria Timișoara şi fostul şofer al lui Vasile, Gheorghe Bătrînu, care a s-a aflat și pe lista cu candidați PNL pentru un loc în CJ Timiș.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.