Guvernul actual e atacat din toate părțile de politicienii care-și fac încălzirea pentru alegerile parlamentare de la toamnă. Vajnicii noștri pesedei, penelei, uneperei (nici nu mai contează, la cât s-au corcit între ei) se tem probabil că, dacă mai „durează” mult guvernul ăsta, lumea își va da seama cât de inutili au fost, sunt și vor fi ei. Tocmai de asta aparatele lor de propagandă au transformat „tehnocrat” într-un cuvânt urât, de rău augur, și bat apa-n piuă de dimineața până seara cu relele pe care, conform celor care le ordonă direcția editorială, le-ar face guvernul tehnocrat țării.
În acest „climat”, orice gafă a oricărui reprezentant al atât de hulitului guvern e pusă sub lupă, scoasă în față, dezbătută zile întregi. Exemplul de dat cu stângu’-n dreptu’ săptămâna asta vine din partea ministrului Comunicațiilor Marius Bostan, care a comis-o de două ori la aceeași fază (dacă tot suntem în perioada Campionatului European de fotbal).
A făcut henț în careu, apoi și-a dat autogol: le-a recomandat profesorilor care sunt nemulţumiţi de salarii să demisioneze şi să-şi caute alte locuri de muncă, apoi s-a gândit că o soluţie pentru ridicarea calităţii învăţământului ar fi ca părinţii să plătească, lunar, taxe de şcolarizare. 100 de lei, nu mult, „o sumă modică”.
Sigur, sistemul de învățământ este la pământ (sau chiar mai jos), dar să trimiți profesorii spre alte joburi dacă vor salarii mai mari nu sună deloc a soluție. Sună a gândire găunoasă de manager care, atunci când un angajat cere o mărire de salariu, îi răspunde cu „pleacă, sunt alți 20 care abia așteaptă să îți ia locul”.
Iar în ceea ce privește „suma modică”, declarația individului demonstrează definitiv și irevocabil, pentru cine mai avea dubii, că cei care ne conduc, indiferent de eticheta pe care-o poartă, trăiesc într-o lume paralelă față de majoritate.
Există foarte, foarte, foarte multe familii în țara asta pentru care 100 de lei înseamnă enorm, iar cei mai mulți dintre cei care ne conduc, fie că sunt social-democrați, liberali sau tehnocrați, nu par capabili să înțeleagă acest lucru, nu (mai) au construcția mentală necesară.
Scuza ar fi că așa suntem toți. Trăim în cercul nostru social-economic, de cele mai multe ori complet ignoranți față de faptul că mai există și alte „cercuri”. Însă asta-i o scuză pentru omul de rând. Cei care conduc trebuie să cunoască toate cercurile.
