Născut în localitatea cărăşeană Ticvaniu Mare, Nicolae Tincu-Velea, botezat Petru dar numit întotdeauna Nicolae deoarece mama sa nu s-a putut obişnui cu numele său de botez, a fost un important cărturar, istoriograf şi teolog al secolului al XIX-lea, primul protopop român al Vârşeţului şi autor al unei lucrări intitulate „Istoria bisericească politico-naţională”, lucrare de referinţă mai ales pentru istoria românilor bănăţeni.
„Un popor viază numai… până când îşi cunoaşte trecutul şi este însufleţit pentru al său viitor; îndată ce aceste două scânteie se şterseră din inima lui, el a murit… cu cât un popor a căzut mai adânc, cu atât mai greu şi mai încet se poate renaşte… aceste cuvinte să nu le pierdem niciodată din vedere dacă dorim a figura odată între popoarele cultivate” spune Nicolae Tincu-Velea în lucrarea sa de căpătâi.
O istorie polemică despre „Ţara Banatică”
După terminarea studiilor primare în localitatea natală, a făcut studii gimnaziale în Oraviţa şi Szeged şi a urmat apoi secţia în limba română a seminarului teologic din Vârşeţ, localitate în care a şi fost hirotonisit preot, în 1837. Cinci ani mai târziu, după ce a fost făcut presbiter, a fost trimis să slujească la biserica din Sinersig, iar în 1845 s-a mutat pentru o vreme la Secaş.
Atunci a scris şi lucrarea sa de căpătâi despre istoria bisericii româneşti, în care a adunat date de mare valoare pentru istoria românilor bănăţeni. Lucrarea cuprinde informaţii istorice privind Evul Mediu în Banat, delimitând, pe bună dreptate, istoria „Ţării Banatice” de cea a Ardealului, precum şi din istoria sa modernă, după trecerea sa sub stăpânirea Casei de Habsburg, când „Banatul Temişan” a păstrat, în continuare, o serie de particularităţi faţă de Transilvania.
Nicolae Tincu-Velea a subliniat, totodată, existenţa românilor în Banat ca populaţie autohtonă la venirea ungurilor, arătând că sârbii s-au stabilit în provincie în calitate de colonişti, după ocuparea teritoriilor sud-dunărene de către turci, şi a polemizat pe această temă cu unii istorici sârbi care susţineau că românii ar fi emigrat în Banat după prăbuşirea Imperiului Bizantin.
El a identificat chiar, cu ajutorul unor toponime, comunităţi româneşti în teritoriile locuite de slavi în sudul Dunării şi a folosit tradiţia populară ca sursă documentară, acordând însă o deosebită atenţie izvoarelor scrise pentru a-şi susţine teoriile privitoare la trecutul Banatului, în spiritul caracteristic secolului al XIX-lea.
Primul protopop român al Vârşeţului
Ulterior a obţinut un post de profesor la secţia română a şcolii de teologie din Vârşeţ, unde îşi făcuse şi studiile iar în timpul revoluţiei de la 1848 a militat pentru autonomia bisericii româneşti şi pentru separarea de biserica sârbă.
Aici a legat o strânsă prietenie cu viitorul mitropolit al Ardealului, Andrei Şaguna, la vremea respectivă profesor la secţia sârbească a şcolii teologice.
În 1860 şi-a încetat activitatea didactică şi a reînceput să slujească la biserica din Mercina. După desprinderea ierarhică a bisericii ortodoxe române din Banat de biserica ortodoxă sârbă, în 1865, Nicolae Tincu-Velea a fost numit administrator şi apoi primul protopop român al Vârşeţului, dar în 1867 s-a stins din viaţă, fiind înmormântat în cimitirul din localitate.
Studiu despre opera lui Nicolae Tincu-Velea
În afara lucrării care l-a consacrat, este autorul mai multor scrieri bisericeşti, articole de istorie, versuri şi traduceri, iar culegerile sale folcorice au fost folosite de etnograful şi folcloristul Atanasie Marian Marienescu în colecţia sa de „poezie poporală” apărută la Viena în 1867. Teza de doctorat a lui I.D. Suciu, istoric de seamă al Banatului, este un studiu documentar de peste 500 de pagini dedicat activităţii lui Nicolae Tincu-Velea, fiind evidenţiat mai ales caracterul polemic în planul concepţiei politice bănăţene, concretizate în raporturile româno-sârbe, „bănăţenism” şi daco-românism, aşa cum se conturează în opera sa, dar şi vasta sa activitate culturală, teologică şi pedagogică, într-o epocă atât de frământată cum a fost cea în care a trăit şi a scris cărturarul care a slujit şi în localităţi timişene.
Sursa foto: enciclopediaromaniei.ro
