REPORTAJ Migranții blocați în Serbia, între frica de România, groaza de Ungaria...

REPORTAJ Migranții blocați în Serbia, între frica de România, groaza de Ungaria și spaima de Bulgaria VIDEO și FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-282731413">
migrantii din belgrad
Migranții blocați în Serbia așteaptă momentul norocos ca să plece spre Germania sau Franța. Foto: Adrian Pîclișan

Colcăie puroiul și se desprinde pielea de pe picioarele unui pakistanez, care-și întinde oasele la etajul parcării auto de peste drum de autogara din Belgrad. ”Probleme, Ungaria”, explică într-o engleză stâlcită, în timp ce cartela sârbească de mobil îi aterizează lângă bătăturile infectate. N-a reușit să treacă de gard, peste câmp, și acum își adună forțele pentru viitorul drum. Lângă el, printre mașinile sârbilor, alți tovarăși de drum dorm de rup, acoperiți de păturile înfășurate ca niște giulgiuri. Nimic nu-i mișcă de pe betonul parcării. Nici măcar discuțiile celorlalți migranți despre destinația finală. Pakistanezul cu picioarele găurite anunță că vrea să ajungă-n Franța, în timp ce un junior afgan, cu șapcă mov întoarsă în stil „gangsta”, anunță ca destinație finală Germania ”o țară drăguță cu refugiații. Mă vor ajuta să muncesc”. Jalal, un pakistanez trecut de prima tinerețe, se ferește de camera de filmat și decretează ”în Germania nu e bine. Nu ai documente. Îți dau de mâncare și bani, dar nu și documente. Asta e rău. Nu poți face nimic dacă nu ai documente. Au chemat oameni din toată lumea și acum au o problemă mare. În Franța e mai bine”.

Frica, gardul invizibil

Până să-și îndeplinească visul, toți au aceiași mare problemă – să treacă de Ungaria. ”De nouă ori am încercat. M-au prins, m-au deportat, iar m-au prins și tot așa. Pe alții i-au bătut polițiștii unguri și au pus câinii să-i muște”, povestește un afgan cu tricou albastru. Prietenul lui, pakistanezul Halil, care e de o lună în capitala Serbiei, are un palmares mai sărac – doar trei tentative spre Ungaria și una spre România. ”La unguri ne-au prins și ne-au dat înapoi. Apoi, am plecat 22 de oameni, noaptea pe jos, pe direcția Subotica spre România. Nu am trecut pentru că am văzut în depărtare polițiștii români. Ne-au spus unii că dacă te prind în România stai șase luni la închisoare. E periculos în România”. Toți știu la fel și îți spun- ”pușcărie șase luni dacă te prind în România”.

Cu toate fricile, plecatul din Serbia este singura grijă. Se știe până și în containerul UNHCR unde un medic sârb tratează pe bandă rulantă migranți de ”probleme respiratorii, răni, malarie, râie. Vin mulți cu probleme la picioare. E un flux continuu. Acum vin tot mai mulți, direct dinspre granița cu Bulgaria unde ajung din Turcia. Încearcă să treacă în Ungaria. Unii preferă, pentru că nu reușesc, chiar să se întoarcă în Bulgaria și de acolo să încerce să intre în România și de acolo-n Ungaria”. Asta chiar dacă migranții spun că e mult mai bine-n Serbia decât în Bulgaria unde ”când te prinde Poliția te bate, îți fură telefonul și îți ia toți banii din buzunar”. Și orice euro contează pentru că o călăuză e scumpă. Până la o mie de euro să te treacă o graniță. Zâmbesc, din când în când, știind că nu vor rămâne blocați la infinit la Belgrad. Așteaptă doar clipa norocoasă.

Paris, mon amour

Fiecare zi este importantă pentru că nu se știe cât o să mai fie vreme bună. Autoritățile sârbe au făcut să dispară tabăra de carton de lângă autogară și au mutat majoritatea migranților în clădiri la marginea Belgradului. Alții deja ocupă locurile eliberate prin parcările din apropiere. Pentru că toate fostele spații verzi din parc sunt înconjurate cu ziduri de plasă și păzite de polițiști vigilenți.

O familie de afgani – bărbat, două femei și cinci copii – se aciuiește la umbra unui copac. ”Germany pas”, ne explică bărbatul amărât. Micuții sunt cei mai fericiți. Au niște cartoane găurite și le transformă jucării fantastice de privit cerul. Și râd cu poftă. E duminică la amiază. Începe să se împartă mâncarea și parcul se umple de migranți. Între două înghițituri, verifică telefoanele puse ciorchine la încărcat și mai schimbă informații despre drumuri. Cu perechea de adidași sub cap pe post de pernă, un refugiat visează cu mâinile la ochi. Nu vede puiul de afgan care are trecut pe tricoul său destinația finală – ”Paris, mon amour”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.