Născut în comuna Broşteni de lângă Oraviţa, cunoscutul folclorist bănăţean Simion Mangiuca a absolvit clasele primare în localitatea natală, urmând apoi gimnaziul la Oraviţa, Szeged, Lugoj şi Oradea. A frecventat cursurile facultăţii de drept din Pesta, unde şi-a luat şi doctoratul în 1855, după care, la stăruinţa tatălui său, preotul Ioachim Mangiuca, a mai urmat, timp de trei ani, teologia la Vârşeţ, fără să aibă însă vocaţie pentru preoţie. A studiat în schimb cu multă pasiune, încă din perioada studenţiei la Pesta, limbile romanice, mai ales italiana şi spaniola.
Funcţii administrative în localităţi bănăţene
După absolvirea studiilor teologice, în 1858, a fost numit jurist practicant la Timişoara, la locotenenţa Banatului Timişean şi a Voivodinei Sârbeşti, şi, concomitent, a predat limba română la gimnaziul german. În cei trei ani petrecuţi la Timişoara a cunoscut intelectualitatea oraşului, care a influenţat în bună măsură dezvoltarea sa culturală. În 1861 a fost ales prim-pretor al comitatului Caraş şi şi-a desfăşurat activitatea în mai multe circumscripţii ale comitatului, mai ales la Jamu-Mare, localitate aflată acum în judeţul Timiş. După ce, în 1868, a trecut cu succes examenul de avocat la facultatea de drept din Budapesta, şi-a deschis o „cancelarie avocaţială” la Oraviţa, unde pus şi bazele unui cerc de viaţă culturală românească.
Culegător de folclor bănăţean
Simion Mangiuca şi-a consacrat întregul timp liber studiului şi scrisului. Pasionat culegător de folclor, a cutreierat totodată satele, mai ales cele din sudul Banatului, pentru a aduna cât mai multe datini, credinţe şi obiceiuri legate de sărbători, deoarece considera că acestea dau identitate unui popor. A studiat folclorul românesc, obiceiurile populare, colindele şi obiceiurile funebre, publicând numeroase studii de etnografie şi folclor în „Albina” din Viena, „Luminătorul” din Timişoara sau „Familia” din Oradea.
Prin limbă şi folclor dorea să demonstreze romanitatea limbii şi a neamului românesc şi a scris numeroase lucrări de istorie şi lingvistică pentru a demonstra acest lucru cu ajutorul datinilor şi obiceiurilor de origine latină. „Avem nevoie de o mitologie naţională prin care să se arate că ea este de origine greco-romană şi nu sloveno-rusească” spunea el, socotind că datinile populare străvechi demonstrează din plin acest lucru.
Studii şi articole publicate în presa românească
A colaborat la numeroase ziare şi reviste româneşti, iar la sfârşitul anului 1860 a plănuit să scoată la Timişoara un ziar românesc cu titlul „Albina Banatului”, care avea sprijin material din partea fruntaşilor vieţii publice româneşti din acei ani, dar încercarea nu a putut fi dusă la bun sfârşit. Şase ani mai târziu avea să apară la Viena ziarul „Albina” condus de Vincenţiu Babeş şi finanţat de familia Mocioni, în care avea să publice şi Simion Mangiuca. Între 1866 şi 1867 a publicat, în „Albina”, o serie de articole intitulate „De la originea, vechitatea şi însemnătatea istorică a numelui Valacu”, în 1874 a publicat în revista „Familia” sutdiul mitologic „Baba Dochia” şi seria de articole „De însemnătatea botanicei româneşci”, primul studiu românesc pe acestă temă, iar în 1883 şi 1884, în aceeaşi revistă, a publicat două serii de articole sub titlul „Studii limbistice sau 100 de etimologii revindecate elementului român, contra Miclosich şi Cihac”, reproduse şi în „Luminătorul” din Timişoara, şi „Cincizeci de etimologii de cuvinte bănăţeneşci de origine romană”. În 1882 şi 1883 publica „Calendarul iulian, gregorian şi poporul român”, cu bogate şi valoroase informaţii privind folclorul, şi cea mai importantă lucrare a sa, „Daco-romänsche Sprach und Geschichtforschung”, care cuprinde valoroase studii de fonologie şi morfologie a limbii române, foarte apreciate de Atanasie Marian Marienescu. Câteva articole în limba germană au fost publicate în „Romänische Revue” din Timişoara între anii 1887 şi 1889. A fost primul care a căutat o etimologie pentru Păcală, înfăptuind una din primele cercetări de folclor comparat din România.
Membru de onoare al Academiei Române
La doar 59 de ani, bolnav de inimă, a încetat din viaţă la Oraviţa în decembrie 1890, an în care devenise şi membru de onoare al Academiei Române. Bogata sa bibliotecă, în care se aflau numeroase cărţi de valoare, a fost donată Astrei din Sibiu.
Surse foto: wikipedia,
