Cronica unui festival în care nu s-a mai cântat. Vezi care este...

Cronica unui festival în care nu s-a mai cântat. Vezi care este explicaţia organizatorului

1
DISTRIBUIȚI
Toate concertele programate în cadrul festivalului Fabric au fost anulate, la Timişoara
Toate concertele programate în cadrul festivalului Fabric au fost anulate, la Timişoara

Conform descrierii, festivalul Fabric #,  – desfăşurat ieri în zona Pieţei Traian – ar fi trebuit să ofere timişorenilor o mulțime de concerte, activități și afterparty-uri. La faţa locului, cei prezenţi au avut parte de o surpriză neplăcută, deoarece toate concertele anunţate anterior nu au mai avut loc. Motivul? La faţa locului nu a existat nicio scenă. Problemele au apărut cu câteva zile înainte de eveniment, câmd membrii trupei Sarmalele Reci au anunţat că nu vor fi prezenţi. „Duminică, 25 septembrie, nu vom cânta în Timișoara. Dacă vedeți cumva vreun afiș pe care apare numele Sarmalele Reci legat de un presupus concert de pe 25 septembrie 2016, nu vă lăsați păcăliți. Cineva a vrut doar să profite de numele și renumele nostru”, a transmis trupa pe Facebook.

În cursul zilei de duminică şi membrii formaţiei Implant Pentru Refuz au contramandat concertul lor. „Ne bucurăm de iniţiativele noi care apar în oraş şi ne arătăm entuziasmul mai ales faţă de acele proiecte care sprijină zonele ce au nevoie de reactivare culturală. Aşa cum mulţi dintre voi ştiţi, astăzi am fi dorit să cântăm în cadrul Fabric # – eveniment cultural. Noi credem în potenţialul acestei idei, dar din păcate, în lipsa unei organizări consistente, nu vom putea susține concertul programat pe azi. Vă așteptăm cu drag la următoarele cântări din Timișoara”, au declarat muzicienii.

Membrii trupei Pyraessence, care ar fi trebuit să susţină un show cu acrobaţii cu foc au fost şi ei profund nemulţumiţi de organizatori.


„Dorim să îi mulțumim «domnului» Giula Sorin, ilustrul organizator al Fabric # eveniment cultural, un eveniment admirabil, sublim, dar care a lipsit cu desăvârșire. Modul său unic de a trata atât artiștii, cât și publicul invitat la acest festival, reprezintă un minunat exemplu de «ASA NU!» și o dovadă a faptului că e nevoie de și puțină materie cenușie între urechi, nu doar de un zâmbet sarcastic și batjocoritor pentru a oferi cuiva competența de a organiza un eveniment. Dorim, de asemenea, sa îi avertizăm pe toți cei care ar fi tentați să colaboreze vreodată cu acest personaj și să le sugerăm o listă de activități alternative, precum privitul ierbii care creste sau așteptarea uscării vopselei proaspete pe pereți, activități care ar avea exact același rezultat ca o astfel de colaborare. Nu în ultimul rând, dorim să ne cerem sincere si profunde scuze față de toți cei care au fost prezenți în această seară în Piața Traian, așteptând începerea unui spectacol pentru care «domnul» în cauză nici nu s-a obosit să parcurgă demersurile legale necesare, fără să ne facă acest detaliu cunoscut”, au scris membrii Pyraessence.

„Îmi cer scuze celor care au venit să ne vadă Duminică în Piaţa Traian, la Fabric # eveniment cultural!  Deşi a existat dorinţa de a creea un festival de anvergură cu trupe din 3 ţări diferite, lipsa de experienţă din partea organizatorului principal, a făcut imposibilă finalizarea evenimentului… păcat de vremea frumoasă şi de cei care au venit degeaba de departe!“, a scris muzicianul Bujor Hariga, pe contul său de Facebook.

Sorin Giula organizatorul evenimentului, ne-a explicat punctul său de vedere asupra celor întâmplate. „Problemele au început şi datorită unor zvonuri din partea celor de la Sarmalele Reci, postate de pagina lor oficială. În urma lor s-au panicat nişte artişti şi s-au înăsprit cerinţele şi tehnicienii. Recunosc, n-am avut mii de euro în buzunar să achit pentru scenă. Am încercat totuşi să aduc o platformă la ora 17.00. Din cauza zvonurilor unii au renunţat, alţii n-au mai avut încredere şi vroiau banii înainte. La festival a fost show de tuning, au ajuns şi cei de le Timişoara Bikers şi Road Patrol, a fost şi o şcoală de dans. Dar a lipsit muzica live. Scuze că nu am reuşit să le ofer spectatorilor ceea ce am promis. Deoarece mă bazam pe vânzarea de bilete sau de o amânare a plăţii scenei pentru o zi sau două, nu am reuşit să susţin financiar asta“, ne-a transmis organizatorul acestui eveniment.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.