Cum ajungi din Timișoara în Germania și Olanda cu un singur zbor...

Cum ajungi din Timișoara în Germania și Olanda cu un singur zbor Ryanair. Vezi ce provocări te așteaptă

0
DISTRIBUIȚI
ryanair-10
Aeroportul din Weeze a avut, în 2015, peste 2,5 milioane de pasageri Foto Adrian Pîclișan

Ajungi în două țări după nici două ore de zbor cu avionul – așa s-ar putea rezuma cursa Ryanair din Timișoara către aeroportul din Weeze,în landul Renania de Nord – Westfalia, aflat la 85 de kilometri de Dusseldorf, și la 33 de kilometri de Nijmegen, cel mai vechi oraș din Olanda.

Cochetul aeroport privat funcționează într-o fostă bază aeriană britanică, care a fost desființată după 45 de ani, în 1999. După doi ani, un grup de investitori olandezi a cumpărat cele 620 de hectare de teren, iar după alți doi ani au început primele zboruri ale companiei Ryanair spre Marea Britanie, firma low-cost fiind de altfel principalul partener al aeroportului din Weeze. An de an numărul destinațiilor a crescut, ajungându-se la un trafic de călători de 2,5 milioane de călători în 2015. Pe lângă faptul că toată energia necesară este asigurată de panouri solare, surplusul fiind vândut pe piață, în zona aeroportului se organizează anual două festivaluri de muzică electronică –  Parookaville, unul dintre cele mai mari festivaluri din Germania care anul viitor va avea loc în perioada 21-23 iulie, și Q-Base. Aeroportul funcționează ca un hub, cei care ajung aici, putând să plece cu alte curse spre alte destinații de vacanță – Gran Canaria, Tenerife sau Marrakesh- sau până în îndepărtatul Tallinn.

ryanair-5
Kevelaer, orășelul unde anual vin un milion de pelerini Foto Adrian Pîclișan

La doar șapte kilometri de aeroport se află Kevelaer, unul dintre locurile cele mai importante locuri de pelerinaj ale catolicilor. Anual în micuțul orășel cu 30.000 de locuitori vin nu mai puțin de un milion de turiști. Aceștia vin să se închine la icoana „Mângâierea mâhniților”, o replică a unei icoane a Maicii Domnului aflată în Luxemburg. Litografia de numai 7,5 x 11 cm, datează din 1647 și este amplasată într-o capelă hexagonală în mijlocul pieței centrale a orașului. Străzile localității par desprinse dintr-o carte de basme, magia fiind ”spartă” doar de apariția mașinilor sau bicicletelor care circulă fără probleme în zona centrală. Bicicliștii se plimbă fără probleme și în zona pietonală.

ryanair-2
Nijmegen, cel mai vechi oraș din Olanda, pare desprins din basm Foto Adrian Pîclișan

Din aeroport, în vreo 40 de minute, ajungi cu mașina în cel mai vechi oraș din Olanda, fondat de împăratul roman Traian – Nijmegen. Clădirile vechi te fac să te întorci în timp, dar agitația din Grote Markt (Piața Mare) îți arată cât de viu este orașul. Biserica Sfântului Ștefan, a cărei construcție a început în 1250, sau Turnul prafului de pușcă sunt printre locațiile care ar trebui vizitate. Nijmegen a fost primul oraș din Olanda cucerit de armata germană în cel de-al doilea război mondial, dar și platoul de filmare pentru filmul „Un pod prea îndepărtat”, cu Sean Connery și Michael Caine, inspirat pe operațiunea Market Garden, din 1944. Din Nijmegen, poți pleca mai departe spre Amsterdam, de aici mai fiind de mers cu mașina pe autostradă puțin peste o oră.

Dusseldorf, capitala landului Renania de Nord-Westfalia, poate să fie una dintre destinațiile favorite pentru pasionații de cumpărături, care-și pot îndeplini toate visele pe Königsallee și Schadowstrasse. Turnul Rin, cu o înălțime de 240 de metri, oferă o priveliște de neuitat asupra orașului și împrejurimilor. O alta atractie a Dusseldorfului este promenada pe malul Rinului, restaurantele cu specific local fiind la tot pasul. De asemenea, centrul vechi al orașului este o adevărată provocare pentru turiști care vor descoperi de ce este supranumit ”cel mai lung bar din lume”.

ryanair-8
Portul din Duisburg a devenit unul dintre hub-urile logistice importante din Europa Foto Adrian Pîclișan

De la Weeze se poate ajunge la Duisburg, unde este cel mai mare port de pe un râu din lume. Pe locul fostelor uzine Krupp, firma în care acționari sunt municipalitatea și landul a reușit să ridice unul dintre cele mai importante puncte logistice din Europa. De aici vin și pleacă sute de milioane de tone de marfă anual, iar nemții se mândresc cu relațiile economice pe care le au cu partenerii din China.


De altfel, relațiile economice cu Asia au dus la creșterea substanțială a cifrei de afaceri în ultimi ani.

ryanair-15
Bursa de flori Veiling Rhein Maas, locul unde minunile se petrec dimineața Foto Adrian Pîclișan

La numai câțiva kilometri de aeroport și în buza graniței germano-olandeze se află una dintre cele mai importante burse de flori din Germania – Veiling Rhein Mass. ”Toată lumea știe de bursele de flori din Olanda, dar mai puțin de cea din Germania. Față de România, de exemplu, distanța este mai mică, iar florile pot să ajungă mai rapid la clientul final. România poate să fie o piață extrem de interesantă în planurile noastre de dezvoltare”, ne-a explicat într-o română impecabilă, deși nu a fost niciodată în România, Guy Kosman, ai căror părinți au plecat în Israel și de acolo în Germania. Este cel care se ocupă de importurile de flori care sunt vândute zi de zi la bursă. Un amfiteatru imens unde marfa trece prin fața cumpărătorilor este locul unde se licitează milioane de flori săptămânal. Licitațiile încep la 5 dimineața și până la amiază locul e gol de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, Totul este pus la punct nemțește astfel încât florile care vin din Kenia de exemplu să ajungă în maxim 48 de ore în florării. Multe dintre florile licitate sunt produse de fermieri din landul Renania de Nord – Westfalia. Florile care nu sunt vândute sau nu îndeplinesc standardele de calitate sunt distruse.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.