SCM Politehnica suferă un nou eșec după o luptă CRÂNCENĂ cu Dinamo....

SCM Politehnica suferă un nou eșec după o luptă CRÂNCENĂ cu Dinamo. Ce le-au reproșat timișorenii arbitrilor după ce un jucător a ajuns la spital FOTO

0
DISTRIBUIȚI
scm-poli-dinamo-33
SCM Politehnica a acuzat din nou probleme de arbitraj

O nouă întâlnire cu scântei între Poli Timișoara și Dinamo București la handbal masculin. Echipa campioană s-a impus la limită în Sala ”Constantin Jude”, scor 34-33, după un meci în care alb-violeții s-au simțit ușor ciupiți de arbitraj. Alb-roșii au condus la un moment dat cu patru goluri, dar, chiar și așa, bănățenii au avut șansa de a obține un punct în ultimele secunde.

Timișorenii au început lansat jocul cu Dinamo, dar oaspeții au revenit treptat și Asoltanei și-a îndepărtat prima dată echipa la +2 (7-9). De partea cealaltă Fenici a readus-o pe Poli în joc, punctând pentru 11-9. La pauză rezultatul a fost însă favorabil bucureștenilor: 17-19.

Jocul s-a animat în partea secundă, dar și prin aspecte negative. S. Esteki și-a dus echipa la 21-18 iar în minutul 34 are loc o fază care a aruncat tabăra alb-violetă în aer. Vuk Milosevic primește un box în gură de la Criciotoiu, dar arbitrul dictează doar eliminare de două minute pentru dinamovist. Protestele aprinse ale băncii timișorene și ale lui Pero Milosevic au adus și o eliminare pentru SCM Poli. Fiul antrenorului avea sânge pe față și nu a putut continua partida din cauza rănii, fiind dus chiar la spital pentru o grefă. În continuare a fost un joc de-a șoarecele și pisica. Alb-violeții s-au apropiat la un gol distanță, dar imediat Dinamo a punctat. De multe ori Șandru și S. Esteki au oferit lovituri pe contraatac. Asoltanei, din multitudinea de lovituri de la 7 metri acordate oaspeților, și-a dus echipa în premieră la +4 (25-29). Dar timișorenii nu au renunțat la luptă și Simovic egala situația la 30 cu zece minute rămase de jucat. Erorile au jucat însă din nou un rol și bănățenii au rămas din nou în urmă pe tabelă. De la 30-33 însă în minutul 57, putea fi remiză însă la final. Și ultimul minut a fost unul controversat. Cu un fault cam imaginar dictat la Santeiu după reușita de 33-34 a lui Fenici. Chiar și așa oaspeții au greșit și ei. Mingea a fost la SCM Poli în ultimele zece secunde, dar faza finală de atac prevăzută 7 contra 5, deci fără portar la Poli, după penalizarea lui A. Esteki, s-a încheiat cu pasa greșită a lui Lazarov.

În urma acestui eșec Poli adună trei eșecuri din patru partide în Liga Zimbrilor, dar au în sfârșit un joc mai ușor afară, la Focșani. Dinamo e lider cu 12 puncte.

SCM Politehnica (marcatori): V. Milosevic 2 goluri, Lasica 9, L. Ștefan 3, Marjanovic 3 (1 din 7 metri), Lazarov 6 (2), Fenici 7, Simovic 3.

”Oriunde în Europa era cartonaș roșu”

Victoria lui Dinamo nu a fost contestată de SCM Poli, în schimb maniera de arbitraj ba, mai ales datorită fazei în care Vuk Milosevic a fost lovit.


”Am jucat și am luptat cu echipa campioană, o formație puternică, am pierdut la ultima fază. Cred că Dinamo are o echipă suficient de tare… Unele decizii, precum un box în gură care nu e cartonaș roșu, sunt multe lucruri, dar felicit Dinamo. Sunt mulțumit de echipa mea, au fost multe faulturi, dar am luptat. Dacă jucam aș cu Vaslui și Călărași câștigam”, a declarat Pero Milosevc, ”principalul” lui SCM Politehnica.

Vuk Milosevic a fost scos din joc într-un moment în care Poli putea reveni. ”Nu se știe niciodată, dacă un jucător de-al nostru făcea asta era sigur roșu. Dar ce putem spune, am avut și ultima șansă. Dinamo nu a câștigat cu arbitri, ci pentru că are jucători buni, …dar sunt lucruri pe care nu le înțeleg… Vuk a fost transportat la spital. El a vrut să continue, dar doctorul l-a oprit. Are nevoie de o grefă”, a mai spus Milosevic.

Marko Simovic a subliniat la rândul său momentul: ”Am simțit că putem bate, felicit Dinamo, au jucat bine, dar și noi am pierdut pe anumite segmente. Am greșit precum în ultimele 2-3 jocuri, atunci când trebuia să facem diferența am făcut erori și jocul a luat o cu totul altă turnură… Nu vreau să vorbesc de arbitraj, dar unele decizii de azi ale arbitrilor sunt dezastruoase. Nu vreau să spun că Bogdan Criciotoiu a vrut să-l lovească pe Vuk, îl cunosc, dar oriunde în Europa e cartonaș roșu. Că ai vrut sau nu să-l lovești, jucătorul trebuie protejat de accidentări!… Noi am luptat până în ultima clipă, azi nu am avut nici noroc”.

”Este un lucru deja binecunoscut că la Timișoara am avut mereu meciuri încrâncenate. Lucrul acesta e benefic pentru nivelul handbalului masculin. Ambele echipe au arătat că au valoare. Nu omit că îmi pare rău de sportivul care a suferit acea leziune. Dar a fost o partidă care s-a ridicat multe peste nivelul mediocru. A fost un meci bun, bărbătesc. Am mai avut asemenea sincope, conducem, reușim un mic avantaj, după care cred că intervine un moment de relaxare. O echipă precum cea din Timișoara l-a fructificat, puteam să avem surprize neplăcute. E una dintre echipele bune ale campionatului”, a spus Eliodor Voica, tehnicianul lui Dinamo București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.