Preotul şi reputatul istoric Ioan Sârbu s-a născut în februarie 1865 în comuna cărăşeană Rudăria (azi Eftimie Murgu), în familia preotului Iacob Sârbu, descendent al unei străvechi familii locale. Comuna este, deopotrivă, locul natal al revoluţionarului paşoptist, iar Ioan Sârbu avea să se numere printre cei care au pregătit înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918, fiind şi delegat oficial la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
Ioan Sârbu, un medievist preţuit
A urmat şcoala primară în localitatea natală şi la Bozovici, iar clasele secundare la Caransebeş, Debreţin, Bratislava şi Braşov. A început studiile universitare de filosofie şi istorie la Jena, absolvindu-le la Viena. Tot în capitala imperiului şi-a susţinut, în 1899, teza de doctorat, având ca temă „Relaţiile externe ale lui Matei-Vodă Basarab”, o lucrare de 356 de pagini tipărită la Leipzig, în limba germană, pentru care a folosit un material documentar inedit din arhivele străine.
Pasionat de istoria medievală a românilor, început apoi să strângă date şi documente pentru o monografie despre Mihai Viteazul – cea mai vastă din câte s-au scris până atunci – care, chiar dacă n-a fost finalizată, i-a adus un renume pe plan naţional, lucrarea fiind remarcată şi în literatura de specialitate străină. În paralel, a fost profesor secundar şi custode principal la biblioteca Fundaţiei Universitare „Carol I”. Un prim volum, „Istoria lui Mihai-Vodă Viteazul, Domnul Ţării Româneşti”, care prezintă viaţa domnitorului până în 1598, a apărut în 1904 la Bucureşti, pentru care, în anul următor, a primit marele premiu „Năsturel” al Academiei Române. Partea I din volumul al doilea al monografiei, care relatează perioada anilor 1598-1599, a apărut în 1907, dar manuscrisul celei de-a doua părţi a dispărut fără urmă.
A solicitat un post de profesor universitar la Bucureşti, dar cum i s-a oferit doar un post similar la Universitatea din Iaşi, l-a refuzat şi s-a retras în localitatea natală, unde, după ce a făcut şi studii teologice pe care le-a absolvit la Arad, a devenit preot în locul tatălui său.
Participant la adunarea de la Alba Iulia
Ioan Sârbu s-a implicat şi în politică, luând parte la evenimente majore cu care a fost contemporan.
Susţinut de Partidul Naţional Român care adoptase tactica activistă, a fost candidat al cercului electoral Caransebeş la alegerile din anul 1906 pentru parlamentul de la Pesta, fiind însă înfrânt, la o diferenţă mică de voturi, de primarul Caransebeşului, care avea sprijinului maghiar. A susţinut cu fermitate, pe toate căile, interesele naţionale ale românilor şi a militat pentru unirea fără condiţii a Banatului cu România, folosindu-se de o impresionantă informaţie documentară. La adunarea de la Alba Iulia a reprezentat satele din Valea Almăjului, locuite de descendenţi ai regimentelor grănicereşti.
După votarea unirii, Ioan Sârbu a activat în continuare, alături de alţi bănăţeni, pe lângă Consiliul Dirigent de la Sibiu, care avea sarcina de a administra provinciile unite cu Regatul României. Aici a prezidat, la 1 ianuarie 1919, o adunare a bănăţenilor care a votat o moţiune şi un memoriu în problema Banatului, care a fost predat a doua zi generalului francez Henri Berthelot, pentru a fi prezentat conferinţei de pace de la Paris.
Pledoarie la Timişoara pentru unirea Banatului cu România
Dr. Ioan Sârbu a activat şi în cadrul „Ligii bănăţene”, care se constituise în scopul afirmării drepturilor bănăţenilor. S-a înapoiat în Banat după introducerea administraţiei româneşti iar în ziua de 3 august 1919 a fost prezent în Piaţa Unirii din Timişoara la primirea festivă a trupelor române conduse de colonelul Virgil Economu, după ce, cu câteva zile înainte, Aurel Cosma fusese numit primul prefect român al noului judeţ Timiş-Torontal. La adunarea populară a celor peste 30.000 de bănăţeni care a avut loc la Timişoara câteva zile mai târziu, în 10 august, pentru a susţine cele hotărâte la Alba Iulia în privinţa Banatului, Ioan Sârbu a participat, în calitate de orator, remarcându-se printr-o pledoarie strălucită în favoarea Unirii care fusese proclamată la Alba Iulia şi a drepturilor românilor.
Ulterior, a condus delegaţia desemnată de „Liga bănăţeană” care urma să susţină la conferinţa de pace de la Paris reprezentanţii României în dezbaterea problemei Banatului. A prezentat numeroase documente pentru a susţine cauza naţională a românilor, iar la întoarcere, pe drumul dintre Timişoara şi Lugoj, a fost ţinta unui atac care urmărea suprimarea sa. A reuşit să scape nevătămat, dar atentatorii au reuşit să-i fure geamantanul în care avea toate documentele, traducerea românească a tezei de doctorat şi ultima parte a lucrării despre Mihai Viteazul, care nu s-au mai găsit niciodată.
Revenit de la Paris, a candidat ca independent în circumscripţia din Valea Almăjului, fiind ales deputat în primul parlament al României Mari, unde a continuat să-şi susţină ideile. Cariera sa parlamentară a fost însă scurtă, căci a refuzat să adere la vreun patid politic şi nu a mai avut suficientă susţinere în următoarea campanie electorală.
S-a stins din viaţă în mai 1922, la Rudăria, şi a fost înmormântat în curtea bisericii.
Surse foto: gugulani.ro, taraalmajului.ro
