Artişti din şase ţări participă la Analog Mania, „cel mai mic festival...

Artişti din şase ţări participă la Analog Mania, „cel mai mic festival din Timişoara“. Vezi din ce eveniment global face parte

0
DISTRIBUIȚI
A patra ediţie a festivalului internaţional Analog Mania va avea loc în perioada 1 – 6 noiembrie la Timişoara.
A patra ediţie a festivalului internaţional Analog Mania va avea loc în perioada 1 – 6 noiembrie la Timişoara.

A patra ediţie a festivalului internaţional Analog Mania va avea loc în perioada 1 – 6 noiembrie la Timişoara. Organizatorii evenimentului, Ambulanţa Culturală şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş FITT, propun celor interesaţi expoziţii, vernisaje, proiecţii, prezentări, workshop-uri, lansări, evenimente muzicale, toate grupate pe trei secţiuni: fotografie, film şi sunet.

Analog Mania este singurul eveniment din România ce se desfăşoară sub sigla „Day of Photonics 2016”, eveniment internaţional bianual care promovează „fotonica” pentru publicul larg prin evenimente ce au loc pe toate cele cinci continentele. Anul acesta, Analog Mania, cel mai mic festival din oraş va aduce la Timişoara artişti şi lucrări din Germania, Franţa, Belgia, Slovenia, Marea Britanie şi România. „Prin colaborarea cu „Analogue Now” un festival similar din Berlin cu care suntem parteneri, am reuşit să aducem în premieră pentru Analog Mania trei artişti din Germania.


Mă bucur mult de aceste colaborări europene pe care se dezvoltă festivalul mai ales pentru faptul că putem aduce în faţa publicului timişorean lucrări şi tehnici deosebite.”, spune Emil Kindlein, iniţiatorul acestui eveniment.

De asemenea Analog Mania devine mai mult decât un festival; se dezvoltă ca mişcare şi în afara României. În vara acestui an Analog Mania a avut loc şi în Slovenia în colaborare cu KUD Artotipija cu invitaţi din zona balcanică. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc marţi, 1 noiembrie ora 19.00, la Calpe Gallery din complexul Bastion Therezia.

Toate expoziţiile pot fi vizitate de miercuri până duminică între orele 15.00 şi 19.00 la Calpe Gallery, Muzeul Temporar De Artă Contemporană, Galeria ADETIM, Sala Vega a Societăţii Timişoara şi Galeria Subterană a Casei Artelor.

La secţiunea fotografie vor participa artiştii: Andrada Damianovskaia (RO), Angela Hanc (RO), René Schäffer (DE), Regina Stiegeler (DE), KUD Artotipija (SLO), Markus Kaesler (DE), ONDU Pinhole (SLO), Ovidiu Micșa (RO), Melanie King (UK), Daniela Schinderman (RO), Oana Stoian (RO), Georgiana Feidi (RO), Marius Parghel (RO) şi Miruna Basaraba (RO). La secţiunea de film vor fi proiectate filme pe peliculă  de 8 şi 16 mm realizate de laboratoare independete de film ca l’Etna (Paris, FR), l’Abominable (Paris, FR), Atelier MTK (Grenoble, FR), Labo Bis (Brussels, BE) Labo BXL (Brussels, BE). La secţiunea sunet va fi lansat pe casetă audio ultimul album KiNDLEiN – Corigent la Limba română, înregistrat integral folosind tehnologie analogică. Albumul va apărea la casa de discuri Hiss And Groove cu menţiunea „Triple Analog”. Programul detaliat al evenimentelor, orele şi locurile de desfăşurare poate fi găsit pe site-ul www.analogmania.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.