Byron: „Obiectivul nostru pentru următorii ani: să ne surprindem în primul rând...

Byron: „Obiectivul nostru pentru următorii ani: să ne surprindem în primul rând pe noi“. Vezi când are loc concertul aniversar al trupei

0
DISTRIBUIȚI
Trupa byron susţine un concert aniversar la Timişoara
Trupa byron susţine un concert aniversar la Timişoara

În această toamnă, trupa byron sărbătorește 10 ani de activitate printr-un turneu național, a cărui „etapă” de la Timişoara va avea loc la Sala Polivalentă a CCIAT, în 29 octombrie.

Primul concert byron a avut loc pe 1 decembrie 2006. De atunci, trupa a lansat nouă materiale discografice, dintre care două concerte live difuzate de HBO România, și a susținut sute de concerte în toată țara, atât în cluburi renumite de live cât și la cele mai mari festivaluri. Membrii trupei au susţinut o serie de concerte în oraşul nostru, de care îşi amintesc cu mare drag.

„Primul concert pe care l-am susţinut la Timişoara a fost în Bunker, prin noiembrie 2007. Țin minte că la un moment dat s-a luat curentul. Altfel, underground frate, cărămidă, subsol, fără scenă, față în față cu publicul.


Cel mai memorabil concert al nostru în Timişoara a fost unul de La Căpițe, acum vreo doi ani, când au fost 500 de oameni. Super energie în seara aia. După concert am stat până spre dimineață la party, K-lu punea muzică, a fost foarte tare“, ne-a declarat solistul trupei, Dan Byron.

Cel mai recent material discografic al trupei, „Eternal Return”, a fost înregistrat la studiourile Windmill Lane din Dublin, mixajul fiind făcut de Dan Georgescu şi trupa Byron la Premium Artist Studios în Bucureşti. Masterul a fost realizat la studiourile Abbey Road din Londra de către Frank Arkwright, ce a mai lucrat cu artişti precum Joy Division, New Order, Blur, Arcade Fire, Biffy Clyro şi alţii. Din cauza tragediei petrecute la clubul Colectiv, lansarea din Bucureşti a acestui disc a fost amânată de două ori, iar recitalul cu ocazia căruia au prezentat acest disc în faţa fanilor timişoreni a avut loc în luna decembrie a anului trecut.

„Invitații noștri la concertul aniversar din Timişoara sunt Otherside, o trupă electro-pop din București care nouă ne place foarte mult. E posibil să mai fie cineva, dar nu știu sigur acum. Pe scenă cu noi va fi și Muse Quartet, iar surprizele de aia sunt surprize, că nu se știu dinainte. Obiectivele noastre pentru următorii ani sunt tot aceleași ca și până acum – să ne surprindem în primul rând pe noi“, a mai adăugat solistul trupei Byron.

Concertul va fi însoţit de lansarea unui box-set aniversar în ediţie limitată care va cuprinde întreaga discografie a trupei, iar biletele pentru acest eveniment costă 40 de lei în avans şi 50 de lei la intrare în seara concertului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.