Ionuț Popa, surprins de sosirea lui Adrian Neaga la ACS Poli. Cum...

Ionuț Popa, surprins de sosirea lui Adrian Neaga la ACS Poli. Cum tratează jocul de Cupă de la Mioveni

0
DISTRIBUIȚI
Ionuț Popa și staff-ul său
Ionuț Popa și staff-ul său

ACS Poli trece prin noi schimbări după seria excelentă din campionat. Sosirea lui Adrian Neaga pe postul de manager sportiv în cadrul clubului timișorean l-a luat pe nepregătite și pe tehnicianul Ionuț Popa. Acesta a vorbit în cadrul conferinței de respectul pe care i-l poartă lui Ioan Miculaș, ale cărei atribuții au fost preluat de către piteștean.

Miercuri, ACS Poli joacă la Mioveni în 16-imile Cupei României cu Chindia Târgoviște, meci în care Ionuț Popa se gândește la câteva schimbări. ”Îl tratăm ca pe un joc de campionat, serios, în ciuda faptului că doi-trei jucători vor fi schimbați. Încerc să odihnesc pe cei cu multe meciuri. Putem să-i folosim și pe cei suspendați în campionat. Bărbuț și Artean, are nu vor putea juca la Botoșani. Scutaru, Popovici, Poparadu au participat la antrenament, Vădrariu e în program de recuperare, Sorescu nu și-a rezolvat toate problemele și Pedro… M-aș bucura ca măcar unul dintre primii trei să fie prezent măcar în lot în săptămâna aceasta. Stăm prost la capitolul concurență. Am avut la Chiajna șase jucători U21. Mi-a fost teamă că-l pierd pe Șeroni. Are un merit foarte mare că a rezistat. Cânu reintră. Are probleme cu coloana pe terenul sintetic”, a spus Ionuț Popa.

Adversarul timișorenilor, Chindia, s-a bucurat de un start bun în B, inclusiv un 4-3 pe ”Dan Păltinișanu” cu ASU Poli. Dâmbovițenii sunt acum pe locul 4. ”E competiția KO, așa e denumită, produce mari surprize, mi-aș dori ca echipa să trateze foarte serios jocul, dacă se poate să mergem mai departe ar fi minunat.


Încercăm și în semifinalele Cupei Ligii și în campionat. Sper să nu se strice atmosfera… Deocamdată merge treaba bine. Ne orientăm ca cei bătrâni, când merge bine nu schimbăm nimic”, a adăugat Popa.

”Domnul Miculaș a fost singur alături de mine”

Ionuț Popa nu a avut o reacție care poate fi caracterizată ca fiind de încântare maximă la vestea sosirii lui Adrian Neaga. ”Rică Neaga a fost jucătorul meu la Mioveni. Am primit și eu telefon că înainte de antrenament va fi prezentat. Noul manager sportiv, nu știu exact postura, nu știam că vine. Am fost întrebat în weekend de la București dacă-mi va veni antrenor secund… Poate să vină oricine, ca și conducător, antrenor, important e să încerce să facă, și dacă are o poziție extraordinară să facă lucruri bune. Nu știu în locul cui a venit? Domnul Miculaș a fost singur alături de mine în vară când am adunat echipa… Eu îi port un respect, pentru că a stat lângă antrenor, când alții nu veneau dacă îi plăteai scump de tot. A stat pe o căldură insuportabilă și a susținut chiar niște aspecte de vitaminizare din propriul buzunar… Trebuie să respecți pe cel care a fost lângă tine”, a conchis tehnicianul lui ACS Poli.

Întrebat de posibilele dedesubturi ale sosirii acestuia pe Bega, Popa a răspuns că ”la acest club s-au făcut șmecherii înainte. Oamenii care lucrează acum îi simt de aceeași parte a baricadei. Eu voi fi denunțătorul, ca în cazul Microsoft, dacă va fi ceva în neregulă”.

Pentru jucători a fost de asemenea o surpriză venirea lui Neaga. ”Azi am aflat și eu. Îmi pare rău pentru domnul Miculaș, el m-a adus, dar sper să facem treabă bun cu Neaga. N-am știut nimic, e o surpriză. Rică Neaga e important în România, a fost un fotbalist foarte bun și cred că e important pentru noi”, a spus și Tavi Drăghici. Miculaș își păstrează locul în club ca membru fondator. Atacantul a vorbit și de jocul de Cupă. ”E un meci foarte greu. Târgoviște e una dintre cele mai bune echipe din B. Fiind meci de Cupă se vor mobiliza, sperăm să nu fie miercuri o surpriză. Sperăm să mergem mai departe. Important e ca echipa să câștige… Puteam să am și mai multe goluri, am avut ocazie foarte mare cu Viitorul, dar până la urmă a ieșit bine”, a precizat cel care a înscris două goluri în ultimele trei jocuri ale lui ACS Poli din Liga I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.