Doi timișoreni care revendicau teren lângă benzinăria prietenului lui Robu, trimiși la...

Doi timișoreni care revendicau teren lângă benzinăria prietenului lui Robu, trimiși la plimbare de Primăria Timișoara după 15 ani de tergiversări. Vezi ce s-a construit ilegal acolo

3
DISTRIBUIȚI

benzinarie tuducan 3

Administrația condusă de Nicolae Robu nu numai că a făcut tot ce se putea pentru a-i asigura omului de afaceri Teodor Tuducan, prietenul primarului cu care acesta a fost în concediu în Sardinia, restituirea terenului și apoi construirea benzinăriei, dar a ajuns până la a încălca drepturile altor cetățeni.

Vă reamintim faptul că PRESSALERT.ro a dezvăluit faptul că terenul a fost retrocedat de Primăria Timișoara în doar opt luni de când Tuducan a devenit mandatarul familiei care-și revendica fără succes terenul de 11 ani, dezmembrarea terenului proprietate a municipiului făcându-se fără a exista o hotărâre de consiliu local. Ulterior s-au dat autorizații de construire ilegale pentru benzinăria care are doar trei locuri de parcare și ridicarea unei parcări pe domeniul public fără a exista însă un HCL care să stabilească lucrul acesta. Tuducan a recunoscut la vremea respectivă faptul că „acum am făcut prin hotărâre de consiliu local, prin HCL, când mi-au dat autorizație. De comun acord am fost să amenajez și parcarea asta ca să-mi dea autorizația de benzinărie.


(…) Nu am fost deloc încântat că am plătit 27.000 euro investiția asta, dar a fost prin hotărâre de consiliu local. Dacă nu făceam așa nu primeam autorizația. Adică am fost și eu de acord”.

Dacă pentru mandatarul Teodor Tuducan administrația Robu s-a mișcat în mare viteză, pentru alți cetățeni care-și revendică de 15 ani pământurile în aceeași zonă Primăria Timișoara a fost nu mumă, ci ciumă. Vlad Aurelian a solicitat, în 2001, restituirea în natură a imobilului de pe strada Simion Bărnuțiu nr. 86, în suprafață de 287 mp, iar Titus Boteanu restituirea altor 395 mp și despăgubiri pentru clădirea demolată, la imobilul cu numărul 82. Ani de zile aceștia au trimis notificări Primăriei Timișoara, fără a primi niciun răspuns. S-a ajuns până acolo încât cei care revendicau restituirea terenurilor au ajuns în instanță să solicite obligarea Primăriei Timișoara să emită dispoziții motivate pentru notificările primite.

Deși existau sentințe definitive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, încă din 2010, prin care Primăria Timișoara era obligată să dea răspuns la solicitări, lucrurile s-au tergiversat atât în mandatul primarului Gheorghe Ciuhandu, cât și în timpul mandatului lui Nicolae Robu. „Conform celor trei sentințe definitive pe care le am, trebuia să ni se dea teren liber din vecinătatea noastră, teren liber de orice construcție, dar pe terenul ăla s-a făcut parcare pentru benzinărie. La ultima ședință din 2015, fostul secretar Ioan Cojocari ne-a spus că terenul liber este promis, iar peste capul lui nu trece nimeni”, a declarat Titus Dănuț Boteanu.

După ce pentru prietenul de concediu al primarului Robu s-a putut da teren unde acesta a indicat, pentru moștenitorii celor care au avut case în zonă acest lucru nu a fost posibil. Anul acesta au primit, după 15 ani de tergiversări, și după ce pe terenul de lângă benzinărie s-a construit ilegal parcarea a venit și răspuns oficial de la Primăria Timișoara – municipalitatea nu are teren pentru a li se restitui și trebuie să se adreseze Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților pentru a primi despăgubiri.

3 COMENTARII

  1. Cu ce am blocat asa zisa dezvaluire , din moment ce am cerut sa publicati in intregime notificarea, si sa va opriti cu minciuna de doar 3 locuri de parcare. Legea prevede la 30 mp spatiu comercial sa existe 1loc de parcare. Statia -shop are 60 mp, deci 2 locuri conform legi si urbanismului la nivel national. Am trimis la redactie textul, insa pt dvs este dureros sa spuneti adevarul. Publicarea adevarului pt Pressalert este greu de priceput, insa in timp cei care va urmaresc vor abandona publicatia dvs.In problema vecinului Boteanu care a cerut Primariei teren de ce este invocat numele meu. Primaria nu este propietara a terenului in discutie , deci nu poate hotari nimic.Parcarea este domeniul public iar cele 20 de locuri sint ocupate 100% de locuitori din zona, si asa sint putine in zona.Mai mult am donat parcarea cu titlu gratuit Primariei, aceasta conditie fiind data in HCL

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.