I se spune pictorul semnelor universale. E omul care a înțeles lumina, dincolo de fizică, și care a decis, prin artă, să o împartă cu ceilalți. E artistul despre care un alt mare artist, dirijorul Sergiu Celibidache a spus că în lumea pictată de el este o stare izbitor de reală de a fi român.
De ziua lui, la împlinirea a 75 de ani de viață, Silviu Oravitzan e prilej de mare bucurie pentru iubitorii de artă din Timișoara. O expoziție cu oprele sale poate fi admirată la Muzeul Național al Banatului, Bastionul Theresia: „Silviu Oravitzan. Lumină în Lumină”. Expoziția va fi deschisă până pe 30 noiembrie. Expoziția aniversară ”75 ani SILVIU ORAVITZAN – LUMINĂ ÎN LUMINĂ. Pictură. Obiect. Instalații” este primul eveniment cultural în organizarea Muzeului Național al Banatului, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, Mitropolia Banatului și Filiala Timișoara a Academiei Române.
Silviu Oravitzan este un artist plastic bănățean din Ciclova Montană, județul Caraș-Severin. De-a lungul vieții a bifat numeroase expoziții și lucrări de artă în muzee și colecții private din România, Marea Britanie, Franța, Germania, Suedia, Statele Unite etc. Oravitzan e considerat a-și avea rădăcinile în arta bizantină, în arta religioasă a Răsăritului creștin-ortodox.
Silviu Oravitzan spune despre sine că se află în căutarea perfecţiunii, fiind un pictor care, dincolo de semne, încearcă să picteze nevăzutul, lumina şi legătura omului cu divinitatea. ” Pentru mine nu sunt importante decât lucrurile care nu se pot picta. Şi dacă, totuşi, nu renunţ la pictură, perseverând de o viață, acesta este răspunsul la înclinaţia mea pentru tăcere. Mă preocupă legătura dintre ceea ce nu se vede și ceea ce nu se vorbeşte. Rolul meu, ca artist, este să fac un soi de „traducere”.
Sigur, nu oricum, după ureche sau la prima vedere. Opera de artă îşi atinge scopul nu oferindu-se pur şi simplu contemplării, ci insinuându-se la însăşi temelia fiinţei noastre, dându-ne formă și conținut în același timp. Iată de ce, arta autentică mai mult decât să ne convingă, ne pune în ordine. Altfel spus, puterea artei stă în capacitatea ei de a zidi”, mărturisește artistul.
Silviu Oravitzan a fost fiul de învățători, un remarcabil cuplu de intelectuali ai epocii interbelice. De mic a cunoscut frumusețea simbolurilor populare, care, peste ani au ajuns să formeze “stilul Oravitzan”. Primii ani de şcoală ai artistului stau sub semnul terorii comunismului de tip sovietic. Părinții îi sunt deoportați. Mai înainte fuseseră obligaţi la domiciliu forţat. Artistul și fratele său rămân în grija bunicii.
În 1957 Silviu Creţu a absolvit liceul la Oraviţa, oraş al cărui cetăţean de onoare va deveni 40 de ani mai târziu. Tot în 1957 va adăuga, din iniţiativa mătuşii sale Ana Oraviţan, la numele de Creţu cel de Oravitzan. Între 1958 şi 1960 artistul urmează cursurile Institutului Pedagogic din Timişoara. În 1960 se înscrie la cursurile Facultății de Arte Plastice. Doi ani mai târziu se căsătoreşte cu Gina Căpitan, iar patru ani mai târziu, familia se stabilește la Lugoj. Aici Oravitzan va preda desen elivilor de la ”Iulia Hașdeu”. E anul marii schimbări în arta lui Oravitzan căruia, asa cum mărturisea deseori, întâlnirea cu oprele unui alt mare artist român, Ion Ţuculescu, îi provoacă memoria profundă. Artistul are revelaţia misterului camuflat în realitatea imediată, a sacrului revelat în profan. Acesta e momentul în care Oravitzan intră sub puterea de expresie a simbolului-semn.
Lansat de marele critic de artă şi om de cultură Petru Comarnescu, în 1968 la Sala Dalles, la București, pictorul lugojan stârneşte curiozitatea şi admiraţia cercurilor artistice, deoarece pânzele lui deschideau privirii noi orizonturi. Trebuie amintit că împreună cu T. Tudan şi V. Streleț, Oravitzan a condus Filiala de la Lugoj a Uniunii Artiștilor Plastici până la sfârşitul anilor ’80, transformând oraşul bănăţean într-unul dintre cele mai importante repere culturale alternative ale ţării. Galeria Pro Arte din Lugoj devine locul de întâlnire al artistilor plastici, scriitorilor, criticilor de artă, filozofilor, oamenilor de teatru şi muzicienilor sensibili la valorile autentice. În realitate, datorită lor, mai toate personalităţile culturii naţionale de la acea oră se vor regăsi, într-o formă sau alta, pe platforma “avangardistă” a Lugojului deceniilor şapte şi opt a secolului trecut.
