Fostul secretar Cojocari, lovit de amnezie în timpul audierii ca inculpat în...

Fostul secretar Cojocari, lovit de amnezie în timpul audierii ca inculpat în dosarul finanțării ilegale a echipei de fotbal Poli Timișoara UPDATE Cum s-au apărat angajatele de la Direcția de comunicare

0
DISTRIBUIȚI

cojocari plen 1

Tribunalul Timiș a început, astăzi, audierile inculpaților trimiși în judecată de DNA pentru finanțarea ilegală a echipei de fotbal patronată de Marian Iancu, Politehnica Timișoara, și acuzați că au prejudiciat bugetul local cu 31,6 milioane lei.

Fostul primar Gheorghe Ciuhandu a venit în sala de judecată însoțit de fiul său, în timp ce Nicușor Miuț a fost adus sub escorta celor de la penitenciar, unde se află încarcerat. Acesta a fost și primul audiat, susținând că nu-și mai aduce aminte care era organigrama Serviciului Patrimoniu pe care-l conducea și că semna ordonanțările la plată pentru deconturile pentru echipa de fotbal automat.

Fostul secretar Ioan Cojocari a dat o declarație amplă pe tema legalității hotărârilor de consiliu local prin care s-au aprobat finanțările pentru echipa de fotbal, dar de fiecare dată când era vorba de aspecte sensibile, „nea Jean” a fost lovit de amnezie. „Nu știu ce verificări a făcut comisia care trebuia să analizeze solicitarea celor de la Politehnica. Nu-mi amintesc să se fi aprobat vreo hotărâre de consiliu local prin care să se aprobe un audit la echipa Politehnica. S-au purtat negocieri între comisie și reprezentanții Politehnicii. Nu mai țin minte nume și cum s-au purtat negocierile. Nu știu cine are atribuții de consemnare a celor negociate. Nu știu cine a stabilit sumele. Nu îmi amintesc ce s-a negociat, referitor la sume, condiții, ci doar concluzia finală”, a susținut Cojocari. Acesta și-a amintit că în oferta trimisă celor de la Poli exista ideea de asociere, dar nu și faptul că era trecută și o sumă concretă.

Referindu-se la viza de legalitate pe care a dat-o pe proiectul de hotărâre de consiliu local, Cojocari a afirmat că „și în secunda asta l-aș semna că e legal, așa consider. E o opinie, e un punct de vedere al secretarului, nu este o chestiune absolută. Au fost numeroase situații când nu am vizat de legalitate și consilierii au votat, sau invers. Vreau să precizez că nu am avut inițiațiva, nu am stabilit comisia de negociere, nu am stabilit forma și conținutul contractului, nu am semnat acest contract de asociere cu Poli, cum m-a acuzat inițial procurorul de caz, până l-am tras de mână.


Acel contract a fost redactat de persoane din cadrul direcțiilor din primărie”.

„Sunt polist de la zece ani și sunt până mor”, a explicat Cojocari judecătoarei, susținând că decizia de asociere s-a luat pe fondul presiunii suporterilor. „Au fost două mitinguri mari, cu peste 10.000 de oameni și au cerut ca autoritățile locale să sprijine echipa. Acum nu fac miting în fața tribunalului cei de la Drukeria că de ce ne judecați. Acum sunt 300 de spectatori la meci, atunci erau 25.000 în medie și spune procurorul că nu era de interes public. Consider că nu e vorba de un abuz în serviciu al meu, ci de un abuz de putere care a fost exercitat de procuror pentru a-și face o avansare, dar Dumnezeu a vrut altfel”, a susținut fostul secretar al primăriei.

Cojocari i-a acuzat pe cei doi auditori ai Curții de Conturi care au stabilit prejudiciul de „rea credință” pe motiv că în timpul controalelor anterioare nu s-au găsit probleme și șefii de la București ai acestora au spus că nu se impune să se facă o plângere penală. Fostul secretar a concluzionat că Timișoara a avut importante beneficii de imagine prin faptul că Poli a jucat cu echipe din străinătate și au venit mai mulți turiști.

După o pauză de jumătate de oră, audierile au reînceput. Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli ce s-a mai întâmplat.

UPDATE Violeta Mihalache, cea care a condus Direcția de Comunicare din cadrul Primăriei Timișoara în timpul mandatului lui Ciuhandu, a susținut în fața instanței că atunci când a semnat proiectul de hotărâre de consiliu local pentru asocierea cu ”Poli” printre documente se afla și adresa trimisă de comisia de negociere în care era trecută și suma de 9 milioane de lei pentru fiecare an bugetar și condițiile de asociere. ”Această adresă mi-a fost prezentată de șefa serviciului juridic din primărie. Îmi amintesc că era depus și un certificat de atestare fiscală pe zero, că nu erau datorii. Nu aveam atribuții să cenzurez o negociere a unei comisii a consiliului local. Am semnat referatul doar ca luare la cunoștință pentru că după aprobare ar fi intrat în sfera de activitate a direcției. Direcția comunicare nu avea economiști și nu putea să verifice documentele justificative pentru plăți. Prin hotărâre s-a prevăzut ca serviciul de audit public intern să se ocupe de aceste deconturi. Eu semnam după ce primeam centralizatorul cu sumele aprobate spre decontare de la serviciul de audit”, a susținut Mihalache. Alina Pintilie, fosta purtătoare de cuvânt a primăriei, a explicat, la rândul său, că a semnat două ordonanțări la plată când o înlocuia în funcția de director pe Mihalache, care era plecată în concediu. Aceasta a susținut că nu exista niciun motiv legal să nu semneze documentele deoarece hotărârea de consiliu local era în vigoare, iar sumele pentru decontare au venit de la serviciul audit”. Următorul termen a fost stabilit pentru 11 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.