Istorie vie în satele din Țara Zărandului. Ce meșteșuguri pe cale de...

Istorie vie în satele din Țara Zărandului. Ce meșteșuguri pe cale de dispariție poți vedea în zonă GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI

5-casa-acoperita-cu-paie

În multe sate din Ţara Zarandului aflate în nordul judeţului Hunedoara se mai pot vedea şi astăzi case vechi şi ocupaţii tradiţionale, din ce în ce mai puţin cunoscute. Ele amintesc de aşezările de demult şi au devenit adevărate atracţii nu numai pentru turiştii români ci şi pentru cei străini, pentru care astfel de sate sunt deja istorie.

O astfel de aşezare este Blăjeni, atestată documentar în prima jumătate a secolului al XV-lea în comitatul Zarandului, şi mărginită de Munţii Zarandului, Bihorului şi Codru-Moma. Iubitorii de frumuseţi naturale pot vizita în zonă cascada Pisoaia, peştera Reţ, rezervaţia naturală Muntele Vulcan sau rezervaţia Flora Naturală Băi Grosuri.

Lemnul şi arta populară locală

Fiind o zonă bogată în păduri, dulgheritul şi meşteşugul prelucrării lemnului a avut mereu un rol important în arta populară locală. Casele tradiţionale, cu fundaţii de piatră, sunt construite mai ales din bârne de lemn, dispuse în cununi orizontale, îmbinate la capete în cheutori. Pe vremuri erau acoperite cu paie, apoi cu şindrilă. Şurele din gospodărie au dimensiuni considerabile, un element caracteristic al acestora fiind planul foarte asemănător cu cel al vechilor biserici de lemn, din care s-au mai păstrat câteva în satele aparţinătoare de comună.

Laviţa, patul, masa, blidarul, colţarul, stelajul, scaunul cu spătar sau lada de zestre, frumos ornamentate cu diferite motive, sunt piese de mobilier caracteristice interioarelor ţărăneşti tradiţionale iar alte obiecte folosite pentru meşteşugurile casnice, precum furca de tors, leagănele pentru copii, fluiere, diferite vase de lemn sau chiar jugul boilor se remarcă şi ele prin diferite decoruri cioplite, crestate sau pirogravate în lemn.

Vechi meşteşuguri tradiţionale

Rotăritul şi fierăritul sunt, de asemenea, meşteşuguri care se mai practică şi astăzi, localnicii făcându-şi care cu roţi de lemn, legate cu fier. Tot aici se mai întâlnesc meşteri care ştiu şi astăzi cum se face un acoperiş de paie, cum se obţine varul sau cum se meştereşte lemnul, iar femeile lucrează ştergare cu care împodobesc odăile, ţes covoare, cergi şi traiste ori cos şi brodează măsăriţe sau perdele, respectând tradiţia locului.

În a doua jumătate a secolului trecut, la Blăjeni şi în satele aparţinătoare mai existau 23 de mori şi un joagăr. Morăritul a fost una dintre cele mai importante îndeletniciri ale localnicilor, comuna fiind renumită pentru numărul mare de mori pe care îl avea.

Caracteristică pentru Blăjeni era moara cu iaz, cu roată verticală, ridicată în preajma unei ape curgătoare, cu un debit de apă constant, aceasta fiind mai ferită de viituri şi mai uşor de întreţinut. Pe lângă moară, roata verticală acţiona şi alte tipuri de instalaţii, precum pivele de ulei, ciocanele fierăriilor sau steampurile pentru măcinatul minereurilor.

11-varar
Vărar

Vărăritul este o altă îndeletnicire străveche. La Blăjeni se tăia piatra de calcar adusă de la munte şi apoi se clădea în cuptor (varniţă). Acesta ardea o zi şi o noapte supravegheat de vărar iar varul nestins care se obţinea astfel era încărcat în căruţe, dus la târguri şi schimbat pe alte produse. Deşi această îndeletnicire este pe cale de dispariţie, în comună mai sunt şi astăzi câţiva localnici care o practică, varul obţinut prin acest procedeu de ardere fiind superior celui industrial.

Atracţii la stână şi fructe conservate natural

Localnicii au multe oi, iar cele trei stâne care îşi îmbie oaspeţii cu balmoş, juntuţă, brânză, caş, unt, caşcaval, miel la ceaun sau proţap şi o ţuică întorsă, sunt şi ele adevărate puncte de atracţie pentru turişti.

E vremea culesului, iar la Blăjeni abundă fel de fel de soiuri de pomi fructiferi. Unele se pun la uscat sub streaşină, altele se păstrează proaspete folosindu-se obiceiuri şi tehnici străvechi sau se usucă la fum în coşer, un cuptor făcut în pământ deasupra căruia se aşează fructele pe o împletitură de nuiele prinsă într-un cadru de lemn. În gura cuptorului se face un foc domol, iar fumul care se ridică prin groapă usucă şi conservă în mod natural fructele.

Renumită este în zonă şi ţuica de cireşe, dar şi cea din prune sau mere, numită vinars. Mâinile pricepute ale gospodinelor transformă o bună parte din fructe în magiun compot, dulceaţă sau sucuri naturale.

Muzeu al satului şi promovarea culturii tradiţionale

La Reţ, unul din satele care ţin de comună, s-a înfiinţat un centru pentru promovarea culturii tradiţionale, implicându-i pe tineri în recuperarea şi valorificarea obiceiurilor locale.


Meşterii care mai trăiesc în sat îi învaţă cum se face şiţa din bardă, cum se urzeşte războiul de ţesut şi cum se fac covoarele sau cum se transformă lutul în vase de diferite forme.

Tot aici a fost amenajat şi un mic muzeu al satului, cu obiecte vechi aduse din gospodăriile localnicilor, multe fiind restaurate de o echipă de la muzeul de etnografie din Sibiu.

Sursa foto: blajeni.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.