TIMIȘOARA UITATĂ Sever Bocu, arădeanul care a marcat istoria Banatului, condamnat la...

TIMIȘOARA UITATĂ Sever Bocu, arădeanul care a marcat istoria Banatului, condamnat la moarte de Imperiul Austro-Ungar, dar ucis de temnițele comuniste FOTO

1
DISTRIBUIȚI
2-cu-sotia-si-nepotii
Sever Bocu, alături de soție și nepoți

Sever Bocu, una din personalităţile marcante care şi-au pus amprenta asupra Banatului, s-a născut în comuna arădeană Şiştarovăţ de lângă Lipova, la 19 noiembrie 1874, într-o familie în care atât bunicul, cât şi tatăl său, au avut de suferit din cauza persecuţiilor regimului. Bunicul său, Pavel Bocu, moţ din Ţinutul Hălmagiului, paticipase la răscoala din 1784 condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, şi a fost tras pe roată, iar tatăl său, învăţătorul Gheorghe Bocu, stabilit la Şiştarovăţ, a fost condamnat la temniţă de autorităţi pentru că răspândise în satele arădene „Doina lui Lucaciu”.

Sever Bocu a urmat clasele primare în satul natal, iar cursurile gimnaziale şi liceale la Lipova, ultimele clase absolvindu-le la Arad. A urmat apoi Academia Comercială din Viena şi a studiat jurnalistica la Paris, aceasta fiind o pasiune care i-a marcat întreaga viaţă.

Sever Bocu, ziarist la Arad

A fost redactor la ziarul „Tribuna” din Sibiu şi a susţinut mişcarea memorandistă, ulterior organizând şi la Lipova o manifestaţie pentru susţinerea memorandiştilor ajunşi la închisoare. S-a mutat la Arad în 1899 unde a lucrat la gazeta „Tribuna poporului”, devenită în 1904 „Tribuna”. Până în 1912, când Sever Bocu şi redactorii „Tribunei” anunţau fuzionarea cu „Românul”, ziar al P.N.R., a promovat activismul politic adoptat de Partidul Naţional Român în acei ani şi a militat constant pentru drepturile românilor din această Banat şi Ardeal. Împreună cu alţi ziarişti şi oameni de cultură, a pus bazele unui sindicat al presei române, devenind vicepreşedintele acestuia.

Acuzat de autorităţile maghiare pentru articolele sale în care susţinea drepturile naţionale ale românilor, a fost condamnat la închisoare de mai multe ori dar, aşa cum avea să spună mai târziu, „am plătit cu temniţă, dar nu au putut să ne pună căluş”. Familia lui Sever Bocu a părăsit Aradul în 1912 şi s-a stabilit în Vechiul Regat, construind unul din primele hoteluri din Techirghiol, care a găzduit oaspeţi de seamă, în frunte cu familia regală.

Declaraţie de război împotriva Austro-Ungariei

După izbucnirea primului război mondial, Sever Bocu a militat pentru intrarea României în război alături de Antanta şi, cu toate că avea 42 de ani, a cerut să fie înrolat în armată. Din însărcinarea guvernului român, s-a ocupat de constituirea corpului voluntarilor români care s-a alcătuit din prizonieri bănăţeni, ardeleni şi bucovineni aflaţi în lagărele ruseşti, fiind unul din principalii organizatori ai acestuia, a fost membru al Comitetului celor 12, principalul organism de conducere al românilor refugiaţi din Transilvania care a redactat declaraţia de război împotriva Austro-Ungariei, pentru a alipi Ardealul la România. Sever Bocu a fost condamnat în 1915 şi 1917 la moarte în contumacie de un tribunal militar din Ungaria, ultima oară pentru îndrăzneala de a fi declarat război Austro-Ungariei în numele refugiaţilor din Ardeal şi Banat.

În 1917 a editat, la Kiev, ziarul „România Mare”, destinat prizonierilor români. În paginile celor 22 de numere ale ziarului, tipărite în mii de exemplare şi trimise în lagărele cu prizonieri români, a militat pentru constituirea statului naţional român, contribuind şi pe această cale la formarea batalioanelor de voluntari. În plină revoluţie, a traversat Rusia, apoi Finlanda şi Suedia şi a ajuns la Londra iar apoi la Paris, unde s-a alăturat delegaţiei române la conferinţa de pace, îndeplinind rolul de consilier tehnic al acesteia în problemele legate de integritatea Banatului istoric. Totodată, a editat şi la Paris săptămânalul „România Mare”, pentru a sprijini eforturile delegaţiei române de a face cât mai bine înţeleasă cauza românilor.

Deputat şi ministru al Banatului în guvernarea ţărănistă

În anii interbelici, Sever Bocu a militat pentru afirmarea provinciilor istorice alipite la Vechiul Regat şi pentru respectarea drepturilor tuturor cetăţenilor. A fost ales deputat în parlamentul României Mari în 1921 şi avea să fie reales de nouă ori de bănăţenii care au apreciat intransigenţa cu care le-a susţinut cauza ca lider al ţărăniştilor bănăţeni, după ce P.N.R. a fuzionat cu Partidul ţărănesc condus de Ion Mihalache.

În 1928, în primul guvern condus de Iuliu Maniu, a fost numit ministru al Banatului fără portofoliu, iar apoi primar al Lipovei, localitatea de pe Mureş înregistrând progrese remarcabile sub conducerea sa. După reorganizarea administrativă făcută de guvern, a fost numit în fruntea conducerii directoratului care cuprindea judeţele Caraş-Severin, Timiş-Torontal, Arad şi Bihor.

Demersuri pentru Timişoara

Sever Bocu a fost un important om politic, preşedinte al Partidului Naţional Român şi apoi al Partidului Naţional-Ţărănesc în judeţul Timiş-Torontal, fiind cel care a înfiinţat, la Timişoara, cotidianul „Vestul”, ziar al P.N.Ţ.-ului pe care l-a condus şi în paginile căruia a publicat numeroase articole de opinie.


Primul număr al ziarului, care a devenit unul de anvergură în vestul ţării, a apărut la 1 mai 1930, publicaţia remarcându-se prin pledoaria pentru dreptul de libertate decizională a provinciei în plan local.

3-ziarul-vestul-timisoara

Sever Bocu a avut, la Timişoara, o remarcabilă contribuţie la creşterea nivelului de educaţie şi civilizaţie a bănăţenilor. A făcut demersuri pentru reînfiinţarea Episcopiei Timişoarei şi înfiinţarea Mitropoliei Banatului şi a Universităţii de Vest, pentru ridicarea unor monumente în amintirea unor personalităţi bănăţene sau a eroilor căzuţi în război.

A fost colaboratorul mai multor publicaţii din acei ani, şi-a susţinut ideile în numeroasele conferinţe pe care le-a ţinut şi a publicat o carte autobiografică, „Drumuri şi răscruci”. La 67 de ani, a întemeiat „Asociaţia Luptătorilor Bănăţeni” în care s-au înscris voluntari din primul război mondial, iar un an mai târziu a fost ales preşedinte al sindicatului ziariştilor din Banat.

O viaţă sfârşită în temniţele comuniste

S-a retras în casa sa din Lipova în anii războiului iar după instalarea regimului comunist a fost considerat de acesta un pericol, dar, deşi discreditat de presa comunistă, a fost ales deputat la alegerile din 1946. A refuzat însă să ia parte la lucrările parlamentului, acuzând autorităţile de fraudă electorală, şi a rămas la Lipova, unde a continuat să-şi scrie memoriile.

Pe când lucra la corecturile ultimului volum al cărţii sale autobiografice, a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 şi întemniţat în monstruoasa puşcărie de la Sighet, unde a încetat din viaţă, în împrejurări rămase neclare, în 21 ianuarie 1951. A fost îngropat în cimitirul săracilor din Sighet şi abia în 1999 o urnă cu pământ din groapă a fost depusă în biserica ortodoxă din Lipova.

Casa lui Sever Bocu de la Lipova este astăzi muzeu şi deţine valoroase colecţii etnografice şi de artă, precum şi obiecte care au aparţinut lui Sever Bocu. „Muzeul presei” din Jimbolia, înfiinţat în 2007 de scriitorul Petre Stoica, îi poartă, de asemenea numele.

Surse foto: wikipedia, glsa.ro, adevarul.ro, vestul.ro

1 COMENTARIU

  1. in memoriam sever bocu,
    SĂ AJUTE DOMNUL SĂ SE MAI NASCĂ PE ACESTE PLAIURI ROMÂNEŞI OAMENI CA SEVER BOCU !
    DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE !
    UN TIMIŞOREAN DE PE STRADA CE-I POARTĂ NUMELE…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.