BC SCM Timișoara, depășită din nou ”la mustață” în deplasare. Cum s-a...

BC SCM Timișoara, depășită din nou ”la mustață” în deplasare. Cum s-a încheiat jocul de la Sibiu, ultimul din tur pentru ”lei”

0
DISTRIBUIȚI
Nikola Otasevic, BC SCM Timișoar. Foto: Emanuel Titus Ilieși Foto: Emanuel Titus Ilieși
Nikola Otasevic, BC SCM Timișoara. Foto: Emanuel Titus Ilieși

”Leii din Banat” au suferit o nouă înfrângere la un scor mic pe teren străin. După eșecurile la limită de la Tg. Mureș și Oradea, BC SCM Timișoara a cedat la trei puncte diferență pe terenul celor de la CSU Sibiu, scor 77-80.


La fel ca în multe alte jocuri din acest sezon, principalul realizator al alb-violeților a fost Mladen Jeremic.

Sibiul s-a impus azi în primele două sferturi: 21-18 și 22-17. ”Leii” au ținut însă aproape și și-au adjudecat cel de-al treilea sfert, cu 25-24. După ce au fost conduși și cu nouă puncte în startul ultimei pătrimi, alb-violeții s-au apropiat periculos pe tabelă de gazde. Fostul jucător al ardelenilor, acum la BCT, Octavian Popa Calotă, a punctat pentru 77-80 când mai erau șapte secunde de joc, dar oaspeții nu au mai avut oportunitatea de a trimite măcar jocul în prelungiri.

Marcel Davis, de la gazde, respectiv Mladen Jeremic, de la oaspeți, au fost coșgheterii partidei. Ambii au pus 19 puncte pe tabelă pentru echipele lor. Otasevic (17 pt.), Popa Calotă (16), Komatina (7), Drăgușin (3), Cakarevic (5), Păun (4) și Diaz (4), au fost ceilalți marcatori ai lui BC Timișoara în această seară.

Pentru BC SCM Timișoara s-a încheiat practic turul sezonului regulat, unul în care a înregistrat rezultate echilibrate: cinci victorii și cinci înfrângeri. ”Leii” vor sta în runda următoare din cauza retragerii Ploieștiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.