Hoţii de buzunare din Timişoara, din ce în ce mai tupeişti. Vezi...

Hoţii de buzunare din Timişoara, din ce în ce mai tupeişti. Vezi ce le-au făcut poliţiştilor locali care s-au urcat după ei în tramvai

2
DISTRIBUIȚI

masina politia locala timisoara

Scene parcă desprinse din filmele de comedie la Timișoara, unde hoții de buzunare au crezut că pot scăpa de polițiștii locali care patrulau într-o stație urcându-se în tramvai. Oamenii legii nu s-au lăsat și au urcat și ei în vehicululul RATT avertizând călătorii cu privire la faptul că este posibil ca bunurile să le fie sustrase. Ce s-a întâmplat puteți citi mai jos.

„Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban, aflați în patrulare pe mijloacele de transport în comun împreună cu controlorii RATT, au fost din nou pe fază ieri, în jurul orei 15.00, și au intervenit pentru a preveni comiterea de noi furturi din buzunare pe linia tramvaiului 2.


Astfel, în timp ce se aflau la stația Poșta Mare, au observat în stația de vizavi patru bărbați cunoscuți ca făcând parte din categoria hoților de buzunare, care, la observarea patrulei, s-au urcat în tramvaiul cu numărul 2, sperând să scape astfel, crezând că polițiștii locali se vor deplasa în direcția opusă. Cei în cauză sunt C. Alin, de 29 de ani, C. Liviu, de 19 ani, N. Lică, de 37 de ani și S. Carol, de 33 de ani. Polițiștii locali s-au urcat însă după ei în tramvai și au atenționat populația să aibă grijă deoarece sunt suspecți de furturi în mijlocul de transport. Auzind acest lucru, doi dintre cei patru au devenit agitați, reclacitranți și au început să adreseze injurii la adresa polițiștilor locali. Imediat au fost coborâți din tramvai și sancționați pentru proferarea de injurii și expresii vulgare, conform Legii 61/1991 republicată. Poliția Locală încearcă în acest fel, pe lângă luarea măsurilor în cazurile în care hoții sunt surprinși după comiterea faptei, să intervină și pentru prevenirea unor situații în care cetățenii să cadă victime acestei categorii”,a informat Poliţia Locală prin intremediul unui comunicat de presă.

Foto: Arhivă

2 COMENTARII

  1. 8. (1) Poliţiştii pot face uz de armă, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în următoarele cazuri:
    a) împotriva celor care atacă poliţiştii aflaţi în serviciul de , pază, escortă, protecţie, menţinerea şi restabilirea ordinii de drept, precum şi împotriva celor care, prin actul săvârşit, prin surprindere, pun în pericol obiectivul păzit;

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.