Mihai, șofer partener Uber, vrea să revoluționeze felul în care învață liceenii...

Mihai, șofer partener Uber, vrea să revoluționeze felul în care învață liceenii în România (P)

0
DISTRIBUIȚI

dscf2493

 

Uber este o comunitate de pasageri și șoferi parteneri care își împart mașina personală. Partenerii care te conduc la destinație pe platforma Uber sunt oameni foarte diferiți. Părinți, bunici, studenți, antreprenori, artiști, sportivi – toți au povestea lor și un motiv aparte pentru care au ales să conducă pe platforma Uber. Astăzi te invităm să descoperi povestea lui Mihai, să îi afli planurile și cum Uber îl ajută să le transforme în realitate.

Iar dacă te regăsești și tu în povestea lui și vrei să câștigi venituri suplimentare conducând mașina ta personală, avem vești bune pentru tine: Uber ajunge în curând și în Timișoara!

Înscrie-te acum ca partener Uber în Timișoara!

Vizionar în educație, impresar artistic, organizator de evenimente, angajat în cadrul unei corporații, sofer partener Uber în timpul liber. Cumva, Mihai Cacoveanu reușește să le facă pe toate. La bază, este un artist – a terminat un liceu de coregrafie și a fost balerin pentru o perioadă. În prezent, este devotat unui proiect în educație pentru liceeni, deoarece, spune el, “elevii trebuie să acumuleze corect și în ritmul vieții lor informația.”

Planul lui este original și ambițios: o televiziune online, BAC TV, dedicată elevilor care se pregatesc pentru examenul de bacalaureat, o aplicație de smartphone BACOPEDIA, precum și reprezentații de teatru ale operelor literare din programă. Conduce cu Uber în timpul său liber pentru a vedea acest proiect realitate dar și pentru că îi place condusul: “mă relaxează. Și îmi plac oamenii. De aici a completat Uber toată aventura.”

Vrei să inovezi domeniul educației – spune-ne în câteva cuvinte despre proiectul tau?

Proiectul meu nu ar fi existat dacă în adolescența mea nu m-aș fi lovit de lipsa de repere, neîmpliniri pornite direct de pe băncile școlilor. Mi le-am asumat, iar acum consider că este și de datoria mea să schimb ceva ce m-a dezavantajat în perioada în care am fost cobai pentru un sistem educațional pe care eu îl consider defect.

Conform planului meu, elevii se vor bucura în curând de o televiziune online, BAC TV, care va fi dedicată examenului de bacalaureat, evaluării naționale și tuturor școlilor, liceelor, universităților și angajatorilor. Apoi vreau să fac o aplicație concurs, BACOPEDIA, pentru că mai toți elevii au acum telefoane smart.


Nu în ultimul rând, vreau să organizez în școli și reprezentații teatrale ale operelor literare pe care elevii le au de pregătit, sub denumirea “Pauza de teatru. Spectacol din cărți”.

De ce educație?

Elevii trebuie să acumuleze corect și în ritmul vieții lor informația. Ulterior, aceasta le va folosi pentru a-și dezvolta criterii sănătoase de analiză, personalitatea, creativitatea, care cred că se regăsesc în prea puțini elevi ai școlii românești. Pentru aceștia puțini și pentru toți ceilalți, doresc, alături de echipa formată în jurul acestei inițiative, să schimbăm sistemul de învățământ românesc.

Vrei ca la un moment dat să și monetizezi acest proiect? Te consideri un antreprenor?

Acum trei ani, pe la începuturile acestui proiect, în pauza dintre stagiunile teatrelor, mi-am pus pe foaie câteva idei despre cum aș putea rezolva problema națională a promovabilității elevilor la examene. La acea vreme nu mă gândeam că voi putea monetiza într-un fel proiectul meu. Consideram că pot acoperi toate cheltuielile și că il voi duce la bun sfârșit pe cont propriu. Însă evoluând și apropiindu-mă mai mult de actualii parteneri ai proiectului am identificat metode prin care putem monetiza. Și nu din partea elevilor, ci a companiilor care doresc să se promoveze sau să se implice. M-am gândit, desigur, și la fonduri europene, la implicarea Ministerului Educației, a Guvernului, deoarece, dacă se dorește într-adevar schimbare, atunci va trebui să existe unitate. Da, sunt antreprenor în educație și voi face tot ce îmi stă în putință ca “BAC TV”, “BACOPEDIA” și “Pauza de teatru. Spectacol din cărți” să ajungă la elevi.

Ce este cel mai important pentru tine în viață? Dupa ce reguli și principii te ghidezi?

Acord întotdeauna respect oamenilor și strădaniei lor de a face lucrurile mai bune în jurul nostru. Pun accent pe valoarea umană, pe armonie. Detaliile formează un ansamblu, iar aici ține și de noi și de educația noastră să le observăm.

Conduci cu Uber în timpul liber.  Cum ai început și de ce?

Îmi place nespus condusul, mă relaxează. De asemenea, îmi plac oamenii. De aici a completat Uber toată aventura. Am fost unul dintre primii clienți, iar după un an a devenit irezistibil gândul că aș putea face și eu asta, motivat de mai toate sfaturile șoferilor cu care mergeam. Obiectivul principal pe care vreau să îl ating conducând cu Uber este să îmi cresc veniturile și să imi mențin un rating de 5 stele în aplicație. Până la urmă este un adevărat test pe care îl am cu cei din jurul meu.

Cum ai descrie experiența de șofer partener Uber?

Îmi place elementul de nou, care apare la fiecare comandă. Nu am idee peste ce tip de om dau, ce va dori să mă întrebe, cât de mult voi empatiza, cât de multe voi reuși să îi povestesc despre proiectul meu. Uber mi-a oferit posibilitatea să spun lumii despre proiectul meu și mi-a dat un plus financiar.

Ca Mihai, sunt mulți alți parteneri Uber care aleg să își împartă mașina personală. Iar Uber ajunge în curând și în Timișoara, așa că te invităm să încerci și tu experiența de partener Uber!