16 decembrie, ziua în care, în 1989, la Timișoara au început luptele...

16 decembrie, ziua în care, în 1989, la Timișoara au început luptele de stradă pentru LIBERTATE

0
DISTRIBUIȚI

revolutie costi duma (21)

Focul Revoluției mocnea de câteva zile în Timișoara, iar pe 16 decembrie 1989 s-a dezlănțuit iadul, începând din Piața Maria, unde manifestarea pașnică pentru susținerea lui Laszlo Tokes se transforma, treptat, în altceva. Pentru următoarele zile, Timișoara avea să fie o zonă de război.

Momentul de cotitură a fost acela în care câţiva tineri, în frunte cu poetul Ion Monoran şi Dan Zăgănescu, au oprit două tramvaie. În următoarele ore, circulaţia acestora a fost paralizată în tot oraşul. Câţiva dintre cei aflaţi în piaţă s-au urcat pe tramvaie şi au început să scandeze primele lozinci anticeauşiste. „Libertate”, „Jos Ceauşescu”, „Jos dictatorul”, „Jos cu realesul”, au fost primele proteste împotriva dictatorului care s-au făcut auzite în Piaţa Maria.

Au urmat ciocniri cu miliția, care nu a intervenit foarte eficient în acea seară, iar mulțimea a început să cutreiere orașul, pentru a mobiliza cât mai mulți oameni.


Cele mai dure lupte au avut loc în zona „județenei” de partid, dar și în zona Piața Maria și Iosefin.

Luptele de stradă au continuat până târziu în noapte, trupele de interne au intervenit cu petarde, gaze lacrimogene, bastoane, s-au făcut multe arestări, dar manifestanţii au ripostat cu hotărâre. Demonstranţii au dat jos şi au călcat în picioare toate pancartele şi panourile stradale întâlnite în cale în care era preaslăvit partidul şi Nicolae Ceauşescu. Au fost incendiate mai multe maşini, vitrinele celor mai multe magazine de pe bulevardul Tinereţii au fost făcute zob, a fost spartă librăria aflată peste drum de judeţeana de partid, iar volumele de „opere” atribuite lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu au fost incendiate.

S-au făcut arestări în mai multe locuri din oraş, arestaţii au fost duşi la miliţie, securitate şi penitenciar, anchetaţi şi mulţi dintre ei torturaţi. În cursul nopţii pastorul a fost ridicat din locuinţa de serviciu, toate ieşirile din oraş au fost blocate, maşinile erau oprite iar pasagerii acestora, legitimaţi. Timişoara era un oraş care începea să fie izolat de restul ţării.

O zi mai târziu, pe 17 decembrie, când trupele de intervenție ale miliției au lăsat loc militarilor, primii oameni mureau pentru libertate, la Timișoara.

Foto: Constantin Duma

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.