ACS Poli, cu o ”patină” în finala Cupei Ligii după succesul de...

ACS Poli, cu o ”patină” în finala Cupei Ligii după succesul de la Târgu Mureș. Situație stânjenitoare legată de echipamentul timișorenilor FOTO

0
DISTRIBUIȚI
Foto: captură DigiSport
Foto: captură DigiSport

Fotbalul intern are resurse nebănuite când e vorba să ne arate o imagine deplorabilă. Început pe un teren care i-a făcut pe jucători să-și testeze abilitățile în păstrarea echilibrului, meciul tur din semifinalele Cupei Ligii dintre ASA Târgu Mureș și ACS Poli Timișoara s-a încheiat cu victoria elevilor lui Ionuț Popa, scor 4-2. Un meci destul de spectaculos date fiind condițiile și o mică revanșă pentru bănățeni după eșecul din campionat.

Pe lângă problema terenului, care i-a determinat pe jucători să poarte un alt tip de încălțăminte, înaintea jocului arbitrul Iulian Călin nu a fost de acord cu culorile tricourilor oaspeților. ACS Poli, ca echipă în deplasare, a fost nevoită să-și schimbe echipamentul deși a venit cu două rânduri, unul violet și altul negru. Motivul stupid a fost că gazdele de la ASA nu au vrut să-și schimbe echipamentul de culoare închisă. Imaginea negativă a picat însă pe timișoreni, nevoiți să îmbrace un echipament alb cu tricouri de antrenament (fără stemă) și cu numere notate… manual. Cumva la limita regulamentului și penibilului.

Pe terenul presărat cu sare, nisip și alte substanțe, dar în continuare periculos de alunecos, ACS Poli a început totuși bine.


În minutul 10 centrarea lui Vădrariu lovește brațul lui Marius Constantin și se dictează penalty. Acolo de unde ”specialistul” Artean nu ratează. Meciul a fost apoi aproape de o întrerupere permanentă, arbitrul Călin oprind jocul după ce a fost amenințat de portarul Mingote că va fi dat în judecată pentru vănătăile dobândite. Oficialul s-a consultat cu antrenorii și căpitanii ambelor părți în legătură cu terenul. Jocul a continuat însă. Și printre echilibristică, alunecări controlate și dese probleme medicale apare și golul egalizator. Kuku trimite involuntar, dar ideal pentru Ciolacu în careul timișorean și acesta îl învinge pe Straton. Prima victimă a terenului greu a fost Poparadu (27), schimbat cu Llorente. Repriza s-a încheiat cu bara lui Artean.

ACS Poli, echipa care a părut mai bine așezată în ghete/încălțări, a dominat în mare parte repriza secundă, una în care s-a putut juca mai mult fotbal. De această dată cu rezultate concrete în poarta mureșenilor. Mai întâi Drăghici (min. 61) scapă singur și înscrie după o greșeală a lui Marius Constantin. Pentru ca peste doar șase minute Llorente să repete figura și să ducă scorul la 3-1! Văzută deja cu un picior în finală, ACS Poli a mai avut o bară prin Drăghici (75), dar deficitul a fost redus peste alte două minute de Ciprian Rus cu o reluare sub transversală. Gazdele au forțat pe final și au riscat iar în prelungiri Alex Popovici a mai punctat o dată (90+5), probabil decisiv.

S-a încheiat până la urmă cu o victorie prețioasă pentru oaspeți, care încheie anul pozitiv. Un 4-2 care o face favorită pe ACS Poli pentru returul din 1 sau 2 martie.

ASA Tg. Mureș: Mingote – G. Matei (90+3 Szasz), Cordoş, Marius Constantin, Mendy – G. Mureşan, Candrea (76 Rusu) – Kuku, Rus, Morar – Ciolacu (68 Iacobovici). Pe bancă: Moga – Cherteș, Netzer, Deaconu. Antrenor: Dan Alexa.

ACS Poli Timișoara: Straton – Străuţ, Scutaru (84 Bocșan), Şeroni, Neagu – Poparadu (29 Llorente), Artean – Bărbuţ, Croitoru, Vădrariu – Drăghici (89 Popovici). Pe bancă: Curileac – Vraciu, Mailat, Cârstocea. Antrenor: Ionuț Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.