La Timișoara se discută despre zonele metropolitane. Când are loc acțiunea

La Timișoara se discută despre zonele metropolitane. Când are loc acțiunea

0
DISTRIBUIȚI

catedrala mitropolitana centru timisoara

La Timișoara se va discuta despre zonele metropolitane, în cadrul unei conferințe inedite.


Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Polul de Creștere Timișoara” organizează, joi, 15 decembrie, începând cu ora 09.00, o acțiune ce va avea ca temă „Implicarea asociațiilor de tip Zone Metropolitane în dezvoltarea teritorială”.

La evenimentul desfășurat la Casa Politehnicii 2 sunt așteptați să participe și Mihaela Vrabete, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Paul Pece, secretar general al Federației Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România, precum și primarul Nicolae Robu și Viorel Șerban, rectorul Universității Politehnica din Timișoara.

Printre subiectele abordate în cadrul conferinței se numără parteneriatul pentru dezvoltare teritorială a României, Timișoara Smart City, Conurbația Arad-Timișoara și pregătirile pentru Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. De asemenea, vor fi prezentate exemple de bună practică la nivel metropolitan de asociații de dezvoltare intercomunitară și se vor face propuneri de colaborare și dezvoltare de proiecte comune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.