Sorin Grindeanu, la Timișoara, după ce a fost desemnat premier: „Asta nu...

Sorin Grindeanu, la Timișoara, după ce a fost desemnat premier: „Asta nu mă face să uit de unde sunt, unde trăiesc”. Ce spune despre proiectul Capitală Culturală Europeană în anul 2021 FOTO

0
DISTRIBUIȚI
Sorin Grindeanu înconjurat de jurnaliști, la Timișoara. Foto: Adrian Pîclișan

Timișoreanul Sorin Grindeanu, noul premier al României, după ce președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind desemnarea sa, astăzi, a susținut, de la ora 19.00, o scurtă declarație de presă la sediul Consiliul Județean Timiș, instituție a cărui președinte încă este.

Sorin Grindeanu a vorbit despre cum s-a simțit imediat ce a aflat că este cea de-a doua propunere a PSD-ALDE pentru funcția de premier și a precizat că va susține proiectele Timișoarei și ale județului Timiș.

Pentru început, Grindeanu nu a dorit să vorbească despre lista miniștrilor, pe motiv că „fiind un guvern politic, tot ceea ce înseamnă structuri și nominalizări le vom discuta săptămâna viitoare”. Întrebat cine va fi propus președinte al Consiliului Județean Timiș în locul său, Grindeanu a precizat doar că „este devreme să discutăm despre cine va fi propus la președinția CJ Timiș. Vreau să am o discuție cu cei cu care am format o majoritate pe patru ani în urmă cu șase luni. Era normal să vin la CJ Timiș, încă sunt președinte al CJ Timiș. E normal să clarificăm anumite lucruri”.

Sorin Grindeanu a povestit și ce emoții a avut atunci când a aflat că este propunerea PSD-ALDE pentru funcția de premier. „Sincer, am aflat odată cu ceilalți membri, sau majoritatea membrilor comitetului executiv, acolo în sală, și sigur am avut câteva momente de uluială. După care le-am adresat câteva cuvinte colegilor mei, mulțumindu-i domnului Dragnea și colegilor pentru vot, pentru că a fost un vot. Am declarat, săptămâna trecută, că nu plec ministru pentru că eram foarte convins că doamna Sevil Shhaideh, o doamnă pe care o respect extrem de mult, o doamnă foarte, foarte profesionistă, va fi acceptată ca și propunere de premier de către domnul președinte”, a declarat Sorin Grindeanu.

Noul premier al României a mai precizat că nu va uita de Timișoara, dar și că Guvernul este responsabil să susțină proiectul Capitală Culturală Europeană în anul 2021. „Odată cu încheierea tuturor formalităților, depunerea jurământului, dacă lucrurile vor fi în regulă, eu o să devin primul ministru al României. Sunt din Timișoara, iar în aceste zile pe cei din zona noastră, din Timiș și din Caraș, i-am simțit alături în momente inedite pentru mine. Asta nu mă face să uit de unde sunt, unde trăiesc.


Trăiesc în Timișoara, familia mea va rămâne în Timișoara, copiii mei sunt aici și aproape toți prietenii mei sunt din Timișoara și din zonă. Așa că o să încerc să mă întâlnesc cu toate aceste lucruri care trebuiesc făcute, odată cu discuția și aprobarea noului buget. O să avem o discuție și cu factorii locali de decizie, dar nu doar cu cei din Timiș. (…) Orice guvern responsabil trebuie să susțină proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană în anul 2021, care nu e doar al orașului nostru, este un proiect extrem de important pentru țara noastră, trebuie să se transforme într-un succes. Așa cum a fost susținut în 2007 Sibiul de către guvernul Tăriceanu, este normal ca guvernul României să se angajeze în a susține Timișoara pentru 2021. Sunt lucruri care nu țin de oraș, ci de întreaga țară, pentru că cred că toată lumea își dorește ca Timișoara – Capitală Culturală Europeană să devină un proiect de succes”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Noul premier al României a mai precizat că „este greu să eziți când vezi atâta susținere și atâta încredere pornită de la președintele de partid și de la ceilalți colegi ai mei. Sunt momente în care nu mai poți să eziți, ci să mergi înainte și să faci tot ce poți ca să nu le înșeli încrederea”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.