Ținutul FERMECAT din vestul țării, cu o istorie străveche, unde odată avea...

Ținutul FERMECAT din vestul țării, cu o istorie străveche, unde odată avea loc „Târgul de sărutat” FOTO

0
DISTRIBUIȚI
13-muzeu-parohial-halmagiu
Muzeul parohial din Hălmagiu

În partea răsăriteană a județului Arad, Ținutul Hălmagiului, încadrat de culmile munților Zărandului, Codru Moma și Bihorului și străbătut de mai multe defilee și numeroase cursuri de apă, cu multe sate răsfirate, este depresiunea care face trecerea de la câmpia arădeană spre Munții Apuseni, o poartă naturală care oferă o priveliște minunată doritorilor de vilegiatură, departe de agitația orașelor.

Din Hălmagiu, una din comunele mari ale depresiunii, poate fi urmărită trecerea de la câmpie spre dealurile domoale și apoi spre munți acoperiți de codri vechi, unde zăpada se mai poate vedea pe creste chiar și în luna mai. De pe vârful dealului Sortoc sau de pe piscul Pietrile Aradului, care are o înălțime de peste 1.400 de metri, poate fi admirată întreaga panoramă a depresiunii în care este așezată comuna Hălmagiu și satele din jur.

O străveche așezare românească

Întreaga zonă are o istorie pe cât de îndelungată, pe-atât de zbuciumată. A fost locuită din cele mai vechi timpuri, un tezaur descoperit în 1889 la câțiva kilometri de Hălmagiu, care cuprindea un lanț, inele de argint și monede grecești, precum și monede din epoca romană, fiind o mărturie în acest sens.

Localitatea Hălmagiu, aflată în mijlocul depresiunii pe care o domină, este atestată documentar în Evul Mediu, iar în secolul al XV-lea era un târg (oppidum) și reședință de voievodat. Împreună cu așezările din jur aparținea de întinsul domeniu Șiria, aflat la hotarele Ardealului. La începutul secolului al XVII-lea, așezarea a fost pustiită de turci, iar localnicii au fost iertați în schimbul plății unui tribut dar un an mai târziu a fost din nou jefuită de pașa de la Timișoara. În timpul administrației habsburgice a devenit domeniu erarial, a fost oficiu vamal și sediul unei garnizoane.

Multe case vechi amintesc de vechiul comitat al Zarandului, de locurile în care poposea Avram Iancu, de fosta cazarmă austriacă și apoi sediu al gărzii naționale în 1918. Mai există fostul sediu al preturii plasei Hălmagiu, vechea baie populară și moara, dar și o grotă boltită cu cărămizi, despre care se crede că a făcut parte dintr-un sistem de apărare al așezării fortificate Hălmagiu care a fost distrus în 1706, în timpul răscoalei curuților. Mai multe monumente au fost ridicate în comună în amintirea țăranilor omorâți în timpul răscoalei lui Horea, a celor căzuți în timpul revoluției pașoptiste și în primul război mondial.

De-a lungul veacurilor, Hălmagiu a fost centru administrativ, militar, comercial, jurisdicțional și cultural, cu un aspect semiurban iar în jurul său gravitau în secolul al XIX-lea aproape 50 de sate. Obiceiurile zonei, monumentele păstrate și îndeletnicirile localnicilor care au devenit faimoase dau comunei privilegiul de a fi socotită o așezare turistică.

„Târgul de sărutat”, o curiozitate etnografică

La Hălmagiu aveau loc târguri mari și vestite, la care veneau locuitori din toate satele. Pe lângă obișnuitele târguri săptămânale, un străvechi obicei, astăzi dispărut, a fost și „târgul mireselor” sau „târgul de sărutat”, o curiozitate etnografică nemaiîntâlnită în alte locuri. Acesta avea loc în prima sâmbătă a postului Paștelui, în ziua de Sân Toader, și obiceiul era ca tinerele neveste din mai multe așezări să vină îmbrăcate în haine de mireasă, cu cununa pe cap, să sărute rudele și cunoscuții și să le dea de băut dintr-un ulcior „frumos împestrițat”, iar apoi să fie cinstite cu bani.

Era socotită o mare ocară ca nevasta să rămână nesărutată, dar și cei pe care acestea îi sărutau trebuiau să fie oameni bine văzuți. Obiceiul a dispărut în anii interbelici, dar localnicii și-ar dori reactualizarea lui, mai ales că nu departe de depresiunea Hălmagiului, pe vârful muntelui Găina, se desfășoară vara târgul de fete, un alt obicei unic în țară.

Biserica voievodală și „piatra cinzaiului”

Vechea biserică voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Hălmagiu a fost ridicată de familia Moga spre jumătatea secolului al XV-lea și refăcută în secolul al XVIII-lea, când era numită „întâia și vlădicească biserică din ținutul acesta”. Atât în interiorul cât și în exteriorul bisericii au fost identificate mai multe straturi de pictură care fuseseră acoperite cu tencuială în secolul al XVIII-lea. În altar s-a păstrat un Crist considerat unicat în iconografia românească, în navă se mai pot vedea „Judecata de Apoi”, ctitorii bisericii și chipurile unor sfinți.

10-detaliu-pictura-biserica

Au fost identificate inscripții de la începutul secolului al XVII-lea, iar alte straturi de pictură au fost datate în secolul al XV-lea și al XVIII-lea. În curtea bisericii, care este monument istoric, se mai poate vedea „piatra cinzaiului”, o lespede de dimensiunile unui om, pe care, în Evul Mediu, erau întinși și biciuiți cei care nu se supuneau legilor, iar mai târziu, cei care s-au opus răspândirii cultului greco-catolic. În satele din zonă pot fi văzute mai multe bisericuțe de lemn din secolele XVII-XVIII, care sunt monumente istorice și arhitectonice.

Muzeul din casa parohială

În urmă cu aproape jumătate de veac, preotul Petru Bejan a înființat în două camere ale casei parohiale un mic muzeu cu vechi obiecte bisericești, printre care o Evanghelie din 1776 scrisă cu litere chirilice și decorată cu medalioane de argint, câteva zeci de cărți bisericești din secolul următor, icoane vechi pictate pe lemn și sticlă din prima jumătate a secolului al XIX-lea și icoane pictate pe pânză de pictorul Ioan Demetrovici din Timișoara în 1867.

În 2008, preotul Viorel Nan a extins muzeul înființând și o secție etnografică, cu obiecte de uz casnic, port popular și ceramică din satele aflate în depresiunea Hălmagiului, dar și cu câteva obiecte inedite, precum o lance care a aparținut revoluționarilor lui Avram Iancu sau două rondele din gorunul lui Horea de la Țebea.

18-olari-la-targ

Ceramica „de Hălmăgel”

Nu departe de Hălmagiu, satul Târnăvița care aparține de comuna Hălmăgel a fost un vestit centru de ceramică. Vasele “de Hălmăgel”, de diferite forme și mărimi, de o frumusețe aparte, erau renumite în întreg ținutul și nu numai, căci cromatica deosebită obținută din smalțul în nuanțe de verde și galben le deosebea de cele care proveneau din alte sate de olari. Astăzi, doar câțiva meșteri mai practică vechiul meșteșug, iar vasele de pământ modelate aici au devenit o raritate.

Școala de pictură naivă

Prin anii ’60 ai secolului trecut, Ion Niță Nicodin, un țăran din Brusturii Hălmagiului, a început să picteze când avea deja 54 de ani. Nu avea nici un fel de studii de pictură dar s-a dovedit a fi un artist înnăscut. Curând, tablourile sale au stârnit interesul cunoscătorilor care se ocupau de viața culturală a satelor, iar ineditul tablourilor sale a întrunit, în scurt timp, aprecierile criticilor de artă. A adunat în jurul său și alți localnici talentați și în scurt timp a înființat o adevărată școală de pictură naivă. La 60 de ani, pictorul țăran avea prima expoziție personală, care s-a bucurat de un mare succes.

Pictorii naivi din Brusturi au imortalizat pe pânză povestea unei arhaice lumi rurale, în diferite ipostaze, o cronică plină de candoare a satului care părea neatins de scurgerea timpului.


În scurt timp, Ion Niță Nicodin a fost considerat cel mai de seamă reprezentant al artei naive românești, devenind cunoscut în întreaga țară și nu numai, iar cei care au deprins de la el arta picturii naive au devenit la fel de cunoscuți. Astăzi, tablourile lor se află în muzee și în colecții din întreaga lume.

Surse foto: darnick.com, wordpress.com, aradcutyguide.ro, glsa.ro, wikipedia.org, formula-as.ro, facebook.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.