Luni seara, pe un frig straşnic, în cadrul Târgului de Crăciun din Piaţa Operei, a avut loc un concert cu legendara formaţie Phoenix. Ştiu, din cauza folosirii în exces a termenului „legendar“ noţiunea asta a devenit în ultima vreme cât se poate de „fumată“. Din păcate, la faţa locului au fost prezente numai câteva sute de persoane. Mult mai puţini decât ar fi meritat un asemenea eveniment. Din fericire, printre spectatorii prezenţi la faţa locului am remarcat o serie de tineri care au creat o atmosferă frumoasă. Care au dansat pe rupte la piese cu versuri ca „Şi timpul vostru s-a scurs /În umbra marelui urs/Dar ghearele v-au rămas/În orice-mbrăţişare/Astăzi doare sărutul pe obraz/Dar daţi-mi viaţa ‘napoi/Ce-am risipit pentru voi/Uitând de dor şi nevoi ani de pribegie/Înc-o mie mult n-a mai rămas“.
Şi fiindcă românul s-a născut cârcotaş, imediat după acest recital, pe Facebook au apărut fel şi fel de reacţii. Ca de obicei, unii s-au trezit să dea vina pe faptul că evenimentul nu a fost mediatizat. Alţii, că actualul Phoenix nu mai e ce-a fost. şi fel şi fel de alte scuze. Unii s-au grăbit să afirme că spiritul Timişoarei a devenit doar o legendă. Fiindcă la Phoenix au fost prezenţi doar câteva sute de spectatori, iar la concertele susţinute de Delia sau Andra, Piaţa Operei a devenit neîncăpătoare. Desigur, vremurile s-au schimbat. La fel şi oamenii. Nu şţiu dacă în decembrie 2016 putem vorbi de acel spirit al Timişoarei care a existat aici în decembrie 1989. Multe s-au schimbat de atunci şi nu avem cum să aducem înapoi acea stare de spirit de-atunci.
Cel mai trist este însă faptul că nu ştim să ne preţuim legendele. Asta se întâmplă nu de azi, de ieri. Desigur, în 2016 se pot face diverse observaţii despre actualul Phoenix. Dincolo de toate, Phoenix rămâne o legendă. Cu bune şi rele. Ca noi toţi.
Cu mai mulţi ani în urmă am avut ocazia să asist la Târgu Mureş la o seară din cadrul festivalului Peninsula, unde pe scena mare a evenimentului au urcat Phoenix, Omega şi Europe. Din cele câteva sute de persoane prezente la recitalul celor de la Phoenix aproape jumătate aveau ceva de comentat. Ba că sunetul nu e bun, ba că vocea lui Nicu Covaci nu mai e cea de altădată, ba că nu ştiu care chitarist a ratat o notă în concert. Ceva mai târziu, mii de oameni asistau la concertul Omega. Copii de grădiniţă, părinţi, bunici şi străbunici, unii dintre ei în cărucioare cu rotile. Nimeni nu comenta prestaţia solistului şi nici luminile show-ului: toţi erau bucuroşi că una din formaţiile legendare din ţara vecină era prezentă în carne şi oase în faţa lor. Şi fredonau fiecare melodie, făcând abstracţie de „cârcoteală“. Ce bine ar fi să devenim şi noi naţionalişti în accepţiunea normală a cuvântului. Să nu ne fălim doar cu faptul că ne scoatem steagurile de 1 decembrie. Să fim mândri când asistăm la un concert cu o formaţie care a scris o filă de poveste importantă în istoria noastră. Să ne bucurăm pentru reuşitele conaţionalilor noştri de pretutindeni şi să lăsăm la o parte cârcoteala. Din păcate, deocamdată chestiunile astea par scoase din romanele SF ale lui Arthur C. Clarke. Trăim cu speranţa că poate totuşi pe viitor, aceste deziderate vor deveni realitate.
Concertele din Piaţa Operei continuă şi astăzi 20 decembrie cu recitaluri Sonatic, Pro Musica şi Pasărea Rock. Evenimente în spiritul Timişoarei de altă dată. Ăla care nu prea îl mai regăsim în zilele noastre. Cert este că mulţi au un altfel de „spirit al Timişoarei“. Pentru ei, există artiştii cu priză la marele public. Şi tot pentru ei, de Revelion în acelaşi loc nenea Ştefan Bănică le va cânta melodii de genul Veta mi-ai stricat chiuveta. Ceea ce trebuie să înţelegem este că şi ei şi noi trăim în spiritul Timişoarei. Vedem diferit lucrurile, dar e nevoie să ne armonizăm- Într-un fel sau altul.
