Călin Dobra, după ce Iohannis a anunțat inițierea unui referendum: „Cred că...

Călin Dobra, după ce Iohannis a anunțat inițierea unui referendum: „Cred că ar trebui să ne oprim din a încerca să luăm măsuri prin care învrăjbim românii împotriva românilor”

4
DISTRIBUIȚI

Călin Dobra, președintele executiv al PSD Timiș, a declarat pentru PRESSALERT.ro, după ce a aflat că președintele Iohannis a anunțat inițierea unui referendum pe tema schimbării Codurilor penale și a grațierii, că „ar trebui să ne oprim în a încerca de a lua măsuri prin care învrăjbim românii împotriva românilor”.

„Eu cred, în primul rând, că prin votul care s-a dat în 11 decembrie unii nu vor să înțeleagă că Partidul Social Democrat a ieșit câștigător, s-a constituit constituțional în Parlament o majoritate, avem un guvern legitim și cred că e foarte important pentru toți ca actualul guvern să-și pună în aplicare programul de guvernare.


Sunt, în general, măsurile care au fost prezentate și promise în campania electorală și cred că ar fi mai important să punem cu toții umărul la construcția și la păstrarea zonei de liniște în țară. Cred că ar trebui să ne oprim în a încerca de a lua măsuri sau de a crea evenimente prin care învrăjbim românii împotriva românilor. Cred că a venit momentul să spunem stop și să punem umărul cu toții la construcția acestei țării”, a afirmat Călin Dobra.

De asemenea, președintele executiv al PSD Timiș mai consideră că nu are rost organizarea unui astfel de referendum.

„Consider că nu-și are rostul acest referendum, mobilizarea oamenilor de a ieși la vot și consider că nu-și avea rostul nici prezența președintelui la un miting neautorizat. Din ce știu eu, la această oră, grațierea și modificarea legilor privind justiția sunt doar la stadiul de dezbatere publică, nu sunt la stadiul de a fi votate, iar în cadrul dezbaterii publice, orice ONG, orice asociație, orice instituție își poate prezenta punctul de vedere”, a conchis Călin Dobra.

4 COMENTARII

  1. Domnule profesor, as dori sa stiu si eu care e legatura intre un program de guvernare sau victoria unei orientari politice si schimbarea codului penal?

    Cu toate ca sunt un practician si nu un pedagog ca Dvs., cred ca am destula cultura politica /si cunostinte despre socialism sau poate despre ideologia politica social-democratica, orientare care DIN PACATE la noi in tara e reprezentata DOAR CU NUMELE/ incat va pot spune ca bateti campii RAU DE TOT.

    Pacat, credeam ca in Lugoj oamenii sunt seriosi si profesionisti si nu se lanseaza in afirmatii care denota amatorism dogmatic.

  2. Acum avem ocazia sa ii recunoaștem pe oamenii politici din Timiș. Este un test de maturitate, cinste și bună-credință.
    Dl Dobrata e al doilea care pica testul după Grindeanu.

  3. Eu sunt pro referendum. De ce nu măresc alocațiile copiilor? De ce nu fac alocațiile de 100 de euro, de ce nu se ocupa de tăierile ilegale de lemne, 10 ani închisoare pentru cei care tai lemnul ilegal. Schimba codul penal, în favoarea lor, e normal sa își exprime opinia și cetățenii. Ne conduc parlamentari cum vor. E timpul sa ne putem exprima și noi votul, pro pentru grațiere pentru găinari, care fac închisoare pentru a putea sa le pună o mica masa copiilor. Statul doar ne ia, dar nu ne da nimica. Pe o parte cresc salariile. Pe alta parte recuperează în alte condiții. Sa înceapă un referendum. 90% din populația României vor vota împotriva grațierii. Ceilalți 10 % pro doar sunt parlamentari. De ce sa fie ignorata voința a 90% din cetățenii României. Lăsați oameni sa vorbească, sa își exprime părerea. Doar cei vinovați vor vota pentru schimbarea codului penal.

  4. Invrajbirea romanilor exista,dar impotriva hotiei si a nesimtirii fara margini a politicienilor.
    Programul de guvernare trebuie sa exprime crestere economica, ridicarea calitatii serviciilor in educatie, sanatate, justitie, dezvoltara infrastructurii si protectia statului de drept.
    In care dintre acestea se regasesc actiunile PSD-ului vesnic mincinos si perfid , unde este urgenta necesara pentru a da ordonante care sa promoveze hotia si coruptia ?????
    Ati picat testul din nou!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.