Țara Zarandului din sud-estul județului Arad oferă un potențial turistic inepuizabil, cu o mulțime de locuri pitorești, liniștite și peisaje de un farmec unic.
Unul dintre acestea este zona complexului turistic Căsoaia, aflată într-o depresiune a Munților Zarandului, la confluența văilor Neamțului, Highișului și Arăneagului, și este o destinație ideală pentru cei care doresc câteva zile de odihnă și de reculegere la sfârșitul sărbătorilor de iarnă.
Trasee montane
Aflat la o altitudine de 222 de metri și înconjurat de munți nu prea înalți, complexul, al cărui nume a fost dat de turiștii care, trecând printr-o pădure, au descoperit la un moment dat cea mai mare casă din zonă și au numit-o „căsoaia”, este deschis tot timpul anului. Locul este frecventat mai ales de arădeni, încă din anii interbelici, dar extinderea complexului și diverse activități organizate aici l-au făcut, în ultima vreme, tot mai cunoscut. La complex se poate ajunge pe mai multe trasee montane marcate.
Căsoaia oferă vizitatorilor o minunată panoramă peisagistică, cu o foarte bogată varietate de vegetație, cu multe specii caracteristice acestei zone, cu vechi localități care păstrează remarcabile valori culturale și tradiții dar și cu multe posibilități de excursii, pe trasee marcate, pentru cei care doresc să facă mișcare în aer liber. În partea de est, zona se învecinează cu dealurile Tauțului, iar spre vest cu cele ale podgoriei arădene.
De la Căsoaia se poate ajunge pe culmea principală a munților, la vârful Highiș, al doilea ca înălțime din Munții Zarandului, aflat la o înălțime de 799 metri. Locul este marcat cu o piatră pe care e scris numele vârfului și altitudinea iar în vecinătatea acesteia se află o cruce de lemn. Pe aceeași culme a munților se mai află, la înălțimi mai mici, vârfurile Ivanița, Fântâna Rece, Debela Gora, Crucea Țiganului sau Capra.
Parcul cu sculpturi
La începutul anilor ’80, nu departe de cabană, s-a inaugurat o tabără de sculptură monumentală, unde, timp de câțiva ani, au lucrat peste 50 de artiști români și străini.
Cele peste 70 de lucrări cioplite în piatră rămase aici alcătuiesc un adevărat parc al sculpturilor care se întinde pe mai bine de trei hectare și aduce zonei o notă de originalitate, fiind un argument în plus pentru reintroducerea ei în circuitul cultural și sporirea interesului turistic.
Schitul Feredeu
Tot de la Căsoaia mai poate fi vizitat schitul de călugări Feredeu cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, aflat pe un deal, la altitudinea de 427 metri. Acesta are în jur de două veacuri de atestare documentară, dar se spune că ar fi fost ctitorit la începutul secolului al XVIII-lea.
Părăsit pentru o vreme, schitul a fost reînființat în anul 1931, când a fost refăcută biserica, iar în 1937, după ce fuseseră ridicate și chiliile, a fost adus aici primul stareț. A fost din nou închis în 1959, activitatea lui fiind reluată în 1986, din inițiativa P.S.S. Timotei Seviciu, pe atunci episcop al Aradului. Biserica, aflată în stare avansată de degradare, a fost reconstruită în întregime iar anexele sale au fost extinse.
Câțiva ani mai târziu, pe lângă biserica veche, aflată în pădure, a mai fost construită o biserică nouă, spre vale, în cinstea Sfântului Ilie. Aici se țin slujbele când e vreme rea și drumul spre schitul din pădure e mult prea greu de străbătut, astfel îmcât așezământul monahal are acum două lăcașe de cult. În anul 2000, schitul a fost ridicat la rang de mănăstire.
Izvorul tămăduitor
În apropierea schitului se află și izvorul Feredeu, în tradiția locală existând credința că acest nume a fost al unui pustnic care a trăit lângă izvor în urmă cu câteva sute de ani. Pe o piatră așezată în fundația bisericii e gravat, cu litere grecești, un nume, probabil Filimon sau Filotei, despre care se spune că ar fi fost omorât de turci. În tradiția orală a localnicilor, numele s-a transformat în Feredeu și a dat și numele mănăstirii. Apa izvorului e considerată tămăduitoare și făcătoare de minuni și a fost sfințită imediat după primul război mondial.
Oamenii povestesc că mulți care s-au spălat cu apa izvorului s-au vindecat de boli. Cea mai cunoscută este povestea petrecută cu mai bine de un veac în urmă, când fiica oarbă a unui neamț din Sântana și-a recăpătat vederea după ce s-a spălat cu apa izvorului. În semn de mulțumire, tatăl ei a ridicat aici, în 1870, o troiță, cunoscută și acum cu numele de Crucea Oarbei.
În anii interbelici ar mai fi avut loc o vindecare miraculoasă, când un om paralizat căruia i s-a făcut slujba Sfântului Maslu și a băut din apa izvorului a urmat îndemnul părintelui, care i-a spus să întindă mâna și să ia crucea. A reușit la a treia încercare, după ce părintele l-a încredințat că va izbândi dacă va avea destulă credință.
Călugării spun că apa izvorului nu se strică niciodată, precum agheasma, dar ei cred că astăzi nu se mai vorbește de vindecări miraculoase pentru că oamenii și-au pierdut credința.
Surse foto: aradon.ro, tion.ro, photovlastamcdv.blogspot.ro, zigzagprinromania.com, adevarul.ro, romanialibera.ro, episcopiaaradului.ro, glsa.ro, trilulilu.ro, wikiloc.com, miculoutdoor.blogspot.ro
