Mitropolitul Banatului, despre situația din penitenciare: “Hai să eradicăm sărăcia și vom...

Mitropolitul Banatului, despre situația din penitenciare: “Hai să eradicăm sărăcia și vom avea oameni mai puțini în închisoare”. Ce spune despre grațiere VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

Mitropolitul Banatului a găsit soluția la supraaglomerarea penitenciarelor din România. Și anume, să nu mai existe oameni săraci în țară. “Hai să eradicăm sărăcia și vom avea oameni mai puțini în închisoare”, a declarat, în această seară, în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE, ÎPS Ioan Selejan.

Mitropolitul Banatului și-a exprimat punctul de vedere și cu privire la proiectele de ordonanță de urgență pentru grațiere și modificarea codurilor penale. “Ca om al bisericii, primul instrument cu care noi, preoții, operăm este iertarea. Trebuie să fie iertate, dar trebuie să fie și dreptate, și disciplină, și ordine. Îmi pare rău că astăzi în spațiul public, această instituție a grațierii a fost învelită într-un ambalaj politic. Sunt atâția oameni care trăiesc, astăzi, în penitenciare în condiții care nu mai sunt permise în secolul 21. Noi știm ce a fost în beciurile Securității sau în alte spații de chinuri. Au fost grele condițiile din acele beciuri, dar niciun deținut din acele beciuri sau alte închisori nu s-a plâns că nu avea aer”, a povestit Mitropolitul Banatului.

ÎPS Ioan Selejan spune că a aflat că deținuții nu au aer în închisori după ce a stat de vorbă cu ei.


De asemenea, Mitropolitul Banatului a mai precizat că, în toamna anului trecut, a fost vizitat de o consilieră a fostului ministru al Justiției, Raluca Prună, cu care a discutat despre această problemă.

“A trecut pe la mine, nu demult, prin toamnă, o consilieră a ministrului Justiției să avem un dialog despre cum văd problema deținuților și i-am spus, măcar în perioada de vară, sunt șase luni mai agreabile climatic la noi, duceți deținuții în anumite unități militare dezafectate, măcar să le asigurăm aerul. Chiar dacă ele nu corespund din alte puncte de vedere, le putem asigura aerul și lumina. Aceste unități militare puteau fi amenajate cu forțe proprii. Mi-a spus că s-a notat problema”, a detaliat mitropolitul.

ÎPS Ioan Selejan a mai precizat că România ar trebui să se inspire din Occident, unde guvernele țin foarte mult cont de vocea societății civile. “Nicăieri în Occident nu se ia o lege azi, pui punct și mâine dai drumul. Se lasă să fie dezbătută, pentru că, totuși, dacă o lege este văzută din mai multe puncte de vedere, poate va ieși ceva pozitiv. Ar fi trebuit conținutul acestui act normativ să umble desculț pe stradă, nu toată lumea are Internet. Prin mass-media ar fi fost foarte bine să fie dezbatere și să fi spus fiecare categorie de infracțiuni, să fie explicată grațierea”, consideră Mitropolitul Banatului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.