Nicolae Robu şi-a făcut publice preferinţele. Pe cine vede la conducerea PNL

Nicolae Robu şi-a făcut publice preferinţele. Pe cine vede la conducerea PNL

0
DISTRIBUIȚI

Alegerea unui preşedinte pentru PNL trebuie să se facă ţinându-se cont de criterii, anunţă Nicolae Robu, lider demisionar al filialei Timiş, pe Facebook. Acesta şi-a exprimat public poziţia faţă de cursa pentru şefia PNL, spunând că noul lider trebuie să fie un om cu forţă electorală, un om care aparţine trup şi suflet PNL, dar şi un om care să aibă… prestanţă pe sticlă. Cu toate că are mai multe televiziuni pe Facebook, Robu nu se vede printre cei care ar putea conduce PNL.

„Eu consider că înainte de a rosti nume, trebuie să stabilim criterii. Evident că sunt multe abordări posibile, dar eu cred că următoarele trei criterii ar fi benefic, chiar obligatoriu să fie îndeplinite de viitorul Președinte PNL:

Criteriul 1: să fie un om cu forță electorală dovedită, adică: unul care a câștigat alegeri importante, în confruntări uninominale, cu scor sensibil peste scorul partidului
Criteriul 2: să fie perceput de comunitatea PNL -membri și simpatizanți- că aparținându-i trup și suflet, că important în cadrul ei și apt, demn a o reprezenta, cu prestanța atât în interiorul ei, cât și în exterior, și asta deopotrivă prin CV-ul sau și prin personalitatea să, în sine, globalmente având-o în vedere
Criteriul 3: să aibă prestanța pe sticlă, să suscite atenție atunci când apare -bine ar fi chiar pasiune, dar asta e mai greu!- și să aibă darul sau harul de a face ca cei ce-l urmăresc să țină minte ce aud spus de el; eu consider asta o exigență foarte importantă, pentru că mulți oameni -inclusiv valoroși, chiar foarte valoroși, altfel- sunt volatili, adică: de îndată ce dispar de pe sticlă, dispar și din mințile și sufletele celor ce i-au văzut, nu ține minte nimeni nimic din ceea ce ei spun.


Cu riscurile de rigoare, o să dau patru nume de colegi care, consider eu, îndeplinesc cele trei criterii și o voi face în ordine alfabetică: Ilie Bolojan, Gheorghe Flutur, Mircea Hava, Marian Petrache sau dacă vreți invers alfabetică: Marian Petrache, Mircea Hava, Gheorghe Flutur, Ilie Bolojan, că să fie cât se poate de clar că toți patru îmi sunt egali în apreciere”, a scris Nicolae Robu.

Amintim că preşedinţia PNL este deţinută în regim de interimat de Raluca Turcan, după ce Alina Gorghiu a demisionat ca urmare a eşecului formaţiunii la scrutinul din 11 decembrie 2016, atunci când PNL a obţinut un scor naţional de 20%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.