Președintele Iohannis a promulgat legea privind eliminarea a 102 taxe

Președintele Iohannis a promulgat legea privind eliminarea a 102 taxe

0
DISTRIBUIȚI

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea „Dragnea” pentru eliminarea a 102 taxe, după ce CCR a declarat-o constituţională, iar Parlamentul a respins cererea de reexaminare formulată de şeful statului.

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 6 ianuarie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Klaus Iohannis a cerut, vineri, 23 decembrie, reexaminarea legii care elimină 102 taxe nefiscale, printre care şi taxa radio-tv, după ce judecătorii CCR au decis că legea este constituţională.

Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, a adoptat pe 25 octombrie Legea privind eliminarea a peste 100 de taxe, inclusiv taxa Radio-TV, iniţiată de Liviu Dragnea.


Actul normativ, care duce la anularea a 102 taxe nefiscale, a fost adoptat în procedură de urgenţă în ambele camere al Parlamentului.

Din rândul celor 102 taxe propuse pentru a fi eliminate fac parte timbrul de mediu pentru autovehicule, 33 de taxe consulare şi de cetăţenie, 20 de taxe de la Registrul Comerţului, taxele radio-TV, taxa suplimentară pentru eliminarea paşaportului, 22 de taxe pentru pierderea sau modificarea actelor, 13 taxe extrajudiciare de timbru şi taxele pentru permisele de pescuit recreativ/sportiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.