Robu acuză liberalii din Timiş de „conduite pline de ipocrizie” şi „acţiuni...

Robu acuză liberalii din Timiş de „conduite pline de ipocrizie” şi „acţiuni subterane”. De la cine a primit „Sărutul lui Iuda”

0
DISTRIBUIȚI

L-a lăsat pe primarul din Sânnicolau Mare şi a trecut la …a se plânge de „Sărutul lui Iuda”. Vorbim despre Nicolae Robu, care, a recunoscut, într-un final, că informaţia publicată de PRESSALERT.ro este adevărată şi că ocupă încă din decembrie, de când a demisionat de la şefia PNL, funcţia de preşedinte interimar al liberalilor din Timiş. Iar dacă în trecut a declarat ferm că nu va mai ocupa funcţia de preşedinte al liberalilor câtă vreme Dănuţ Groza, primarul de la Sânnicolau, va fi coleg de partid cu el, acum Robu ia în calcul să candideze. Nu de alta, dar între timp a uitat de certurle cu Groza, fiind acum deranjat de ipocrizia unei colege.

„Cine are pretenţii de unanimitate înseamnă că nu este ancorat în realităţi şi mai ales la PNL nu discutăm despre aşa ceva, nu avem pretenţii şi nici nu se pune problema de a aspira la unanimităţi.


De exemplu în biroul politic local, luni aţi aflat fără implicarea mea de niciun fel şi am înţeles că nici Dan Diaconu nu a fost implicat cineva s-a ridicat şi a spus da de ce procedăm noi aşa. Îi dăm un vot de încredere – nici nu era nevoie, dar a fost un test apropo de încredere pentru domnul preşedinte Robu şi a fost unanimitate. Or fi unii membrii BPN care au discutat între ei şi nu au participat, poate ştiau că urmează acest vot, poate au discutat între ei, nici nu cunosc detalii. Poate unii chiar dacă în sinea lor nu mă iubesc au ridicat mâna. Eu v-am spus că nu cred în unanimităţi, dar rezultatul votului de acolo a fost unanim pentru încredere. Eu nu cred în unanimităţi. Eu v-am mai spus, dacă am un gust amar în am din conduitele pline de ipocrizie, din acţiunile subterane. Eu accept să mă înfrunte oricine direct, deschis cu critici, cu păreri diferite de ale mele, este firesc să se întâmple aşa, dar când văd că se lucrează ocult, mârşav, când văd că eu intru în sală şi o colegă vine şi, zâmbind cu gura până la urechi, aproape că mă îmbrăţişează şi dupa aceea vorbeşte în nişte termeni despre mine, nu mai pot. Am dat un exemplu, dar sunt multe situaţii din acestea care pe un om cu o structură mai rece îl lasă indiferent, dar pe un om cu o structură sensibilă cum sunt eu îl afectează. Eu nu am nicio miză pentru funcţii astea. Le-am făcut pentru un plus pentru partid şi aritmetica dovedeşte că am adus”, a declarat Robu.

Alina Gorghiu, senator de Timiş, a dat şi ea asigurări că în filiala condusă de Nicolae Robu nu mai există tensiuni. „E linişte şi pace în structura judeţeană, nu vă faceţi nicio grijă”, a spus aceasta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.