Jack Umaga, internațional Timișoara Saracens devenit ”Stejar” anul trecut: ”Mă străduiesc să...

Jack Umaga, internațional Timișoara Saracens devenit ”Stejar” anul trecut: ”Mă străduiesc să învăț imnul”. Ce așteptări are de la 2017

0
DISTRIBUIȚI
Jack Umaga, în momentul sosirii la Timișoara Foto: Adrian Pîclișan (arhivă)

Anul 2016 a fost dominat și de prezența masivă a componenților trupei bănățene la echipa națională. Unul dintre ultimii rugbiști naturalizați de la Timișoara Saracens a fost Jack Umaga, jucător care are origini comune cu fosta vedetă ”All Blacks” Tana Umaga. ”Centrul” campioanei recunoaște că o dată cu debutul sub tricolor imnul României l-a pus în dificultate, dar promite că se va strădui să-l învețe.

Au fost momente și când aproape jumătate din lotul naționalei era format din componenți care aparțin echipei de pe Bega. Mai mult, străinii aduși în urmă cu câțiva ani la RCM au devenit eligibili pentru ”Oaks”. În 2016 Steve Shennan, Jody Rose, Jack Umaga și Tangimana Fonovai s-au alăturat lotului național. Jack a avut parte de un debut târziu la națională, la vârsta de 32 de ani în vară, în victoria României cu 20-8 în fața Namibiei în cadrul World Rugby Nations Cup. ”A fost bine, o experiență de care m-am bucurat foarte mult, a fost o provocare pentru mine, un nou nivel”, spune Jack Umaga, penultimul internațional naturalizat de la Timișoara. ”Am învățat despre România suficiente lucruri cât să mă descurc, băieții m-au ajutat și m-am bucurat de perioada petrecută aici. Colegii au avut grijă de mine… Rudele mele se bucură pentru mine și îmi spun să am grijă de mine și să mă pregătesc și să mă bucur de rugby-ul jucat aici”, adaugă jucătorul care are și pașaport neozeelandez.


Umaga recunoaște că ”Deșteaptă-te, române!” l-a pus în dificultate: ”Am încercat să învăț imnul, e stânjenitor că încă nu-l știu, dar progresez, mă voi strădui în continuare să-l învăț”.

Umaga își propune ca în 2017 echipa sa să beneficieze de experiența jocurilor dure de pe plan european. ”Vreau să ajut echipa cât pot din poziția în care joc, să rămânem numărul 1. Challenge Cup e încă un pas pentru clubul nostru, mulți nu evoluasem la acest nivel, e încă o experiență de învățare, putem să ne îmbunătățim astfel. Sper ca în 2017 să fim mai buni. Cu siguranță ne ajută în campionat pentru că jucăm cu rugbiști cu experiență, noi vedem prin urmare ce putem face ca să ne corectăm greșelile. Va fi un an greu, echipele aduc jucători buni iar cei rămași se cunosc bine. Steaua e una dintre echipele care vin din urmă”, a conchis Jack Umaga. El a sosit în 2013 în Banat după o experiență în Japonia.

Florin-Vlăduț Popa, revelația: ”Tête-à-tête cu ei”

Nu doar străinii Saracens RCM au debutat pentru echipa națională, naturalizați, în 2016. La finele anului trecut, în testele din noiembrie și-a făcut apariția chiar și în prima echipă tânărul Florin-Vlăduț Popa. ”2016 a fost un an foarte bun pentru mine. Am ajuns și la echipa națională, ceea ce nu mă așteptam să mi se întâmple anul trecut. Au fost trei jocuri foarte bune. Ne simțim foarte bine împreună, sunt jucători experimentați, am ce învăța de la ei. În 2017 ne propunem să câștigăm toate meciurile pentru a fi calificați deja pentru CM din 2019 în Japonia. Va fi foarte greu, dar vrem să dăm tot ce avem mai bun”, a declarat jucătorul în vârstă de doar 20 de ani.

Desemnat cel mai bun tânăr jucător în 2016 Vlăduț Popa abordează curajos ultimul duel acasă din Challenge Cup, cel din 14 ianuarie. ”Cu siguranță Stade Francais va veni cu echipa cea mai bună, dar noi am crescut de la meci de meci și suntem cot la cot / Tete a tete, cum se zice, cu ei. Experiența aceasta o să se vadă în campionat și ca pregătire, contacte și viteză de joc, vom fi mult mai sus decât adversarii din țară”, a concluzionat jucătorul originar din Pașcani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.