Născut la 14 aprilie 1907 în comuna cărășeană Vărădia, renumitul chimist Coriolan Drăgulescu, fiul învățătorului și directorului de școală Ștefan Drăgulescu, început cursurile primare la școala confesională ortodoxă din comuna natală și le-a continuat la Liceul „General Ioan Dragalina” din Oravița, oraș în care a urmat și gimnaziul. A absolvit liceul „C.D. Loga” din Timișoara, unde, în 1925, și-a susținut bacalaureatul și și-a continuat studiile la secția de chimie a facultății de Științe din cadrul universității clujene, luându-și licența în 1930.
Încă din ultimul an de studii a obținut un post de preparator la unul din laboratoarele facultății, iar după efectuarea serviciului militar a revenit la Cluj, pe un post de asistent al facultății de fizică. În 1934 a fost titularizat asistent la catedra de chimie anorganică și analitică, iar în 1936 și-a susținut doctoratul, cu teza „Contribuții la teoria fluorescenței substanțelor organice”, obținînd titlul de doctor cu calificativul „magna cum laude”. Concomitent, a frecventat cercuri în care erau promovate idei de stânga și a publicat mai multe articole antifasciste și antirevizioniste.
Fondatorul facultății de chimie industrială
În urma Diktatului de la Viena, Coriolan Drăgulescu s-a refugiat, împreună cu facultatea, la Timișoara, unde a rămas timp de mai mulți ani. A devenit șef de lucrări, iar din noiembrie 1944 până în aprilie 1945 a fost numit primar al Timișoarei. Din toamna aceluiași an a fost profesor de chimie agricolă la facultatea de agronomie din Timișoara, care tocmai se înființase. Coriolan Drăgulescu a fost unul din semnatarii memoriului pentru înființarea facultății de chimie industrială, la a cărui redactare a și contribuit, acesta fiind aprobat în 1948.
A devenit profesor și șef de catedră la disciplina de chimie anorganică și analitică și decan al noii facultăți. Coriolan Drăgulescu a înființat la Timișoara un centru de cercetare în domeniul chimiei și tot lui i se datorează înființarea bazei de cercetări științifice din Timișoara a Academiei Române, în 1951.
Demis după manifestările studențești din 1956
Pentru scurt timp a fost rector al Politehnicii, apoi ministru adjunct în ministerul Educației și Învățământului, funcție din care a fost demis în urma mișcărilor anticomuniste de la Timișoara din 1956, după ce fusese prezent la adunarea studenților și se arătase dispus să asculte revendicările acestora, iar unul din fiii săi, participant la proteste, fusese arestat.
În anul următor a fost exclus din Partidul Muncitoresc Român și a revenit decan la facultatea timișoreană.
În 1962 s-a mutat la București, unde a fost solicitat să devină șef de catedră al catedrei de chimie anorganică la facultatea de chimie industrială a Institutului Politehnic București.
Lucrări de referință
Coriolan Drăgulescu a întreprins numeroase cercetări teoretice și experimentale în domeniul chimiei anorganice și analitice, a efectuat studii pentru obținerea metalelor rare din resurse naturale indigene și a unor combinații de metale asemănătoare cu ajutorul unor metode moderne de cercetare, a făcut analize electrochimice, a elaborat metode fizico-chimice pentru componenți anorganici.
A publicat peste două sute de lucrări științifice, iar printre lucrările sale de referință se numără “Manual practic de chimie fizică. Termodinamică și cinetică” (1941), „Elemente de teoria și practica pH-ului” (1944), „Analiza chimică volumetrică” (1947), „Note după cursul de chimie anorganică” (1954), „Introducere în chimia anorganică modernă” (1973), „Chimie structurală modernă. Chimia coordinației 8” (1977), unele scrise împreună cu alți cercetători.
A făcut parte din numeroase organisme științifice și economice românești și străine, a reprezentat România la conferințe internaționale de chimie de pe întregul mapamond. În 1955 a devenit conducător de doctorate, membru corespondent al Academiei Române iar din 1963, membru titular al acesteia. A fost decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a (1962) și clasa a II-a (1963), cu Ordinul Meritul Științific clasa a II-a (1966) și Medalia Muncii, iar în 1970 a primit titlul de Om de Știință Emerit.
S-a stins din viață la 1 iunie 1977, la București, în vârstă de 70 de ani. Institutul de chimie din Timișoara îi poartă astăzi numele.
Sursă foto: wikipedia.org
