TIMIȘOARA UITATĂ Virgil Birou, scriitorul care a documentat viața bănățenilor la mijlocul...

TIMIȘOARA UITATĂ Virgil Birou, scriitorul care a documentat viața bănățenilor la mijlocul secolului trecut FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Romancierul și publicistul Virgil Birou s-a născut în 11 mai 1903 în comuna cărășeană Ticvaniu Mare, unde tatăl său era învățător. A urmat primele clase în comuna natală și apoi la Dumbrăvița, iar liceul la Lugoj și Oravița.

După absolvirea Școlii Politehnice din Timișoara, în 1930, a fost angajat la serviciul tehnic al primăriei, timp de câțiva ani a predat la liceul industrial de construcții, iar din 1938 și-a desfășurat activitatea ca inginer la uzina electrică din Timișoara, de unde s-a pensionat în 1963. Între anii 1941 și 1943, când a fost președinte al Camerei de muncă din Timișoara, a inițiat „Săptămâna bănățeană” la București și a organizat prima expoziție a produselor meșteșugărești bănățene.

Colaborator al revistei „Vrerea”

Numele său a rămas legat mai ales de mișcarea culturală și economică a Banatului din anii interbelici. În 1930 a organizat prima expoziție de carte, artă plastică și grafică românească din Banat, iar în 1932 a debutat în revista „Vrerea”, înființată în același an de Ion Stoia Udrea. În paginile revistei a publicat articole pe teme culturale, economice și sociale legate de Banat, remarcându-se perintr-o activitate foarte prolifică în cele două perioade de apariție ale acesteia.

Totodată a colaborat și la alte reviste, precum „Revista Fundațiilor Regale”, „Vremea”, „Scrisul bănățean” sau „Orizont”. Din anul 1936 a fost membru al Asociației Scriitorilor Români în Banat iar în 1941 a fost ales președinte al acesteia, ca o recunoaștere a activității sale literare.

Opera literară a lui Virgil Birou

Virgil Birou a publicat, de asemenea, volume de reportaje inspirate de viața bănățenilor: „Oameni și locuri din Căraș”, care reprezintă debutul său literar în 1940, sau „Drumuri și popasuri bănățene”, apărut în 1962, volume în care a surprins cu mult talent, dar și cu precizie inginerească particularitățile locurilor și a conturat memorabile portrete. A scris romanul monografic cu influențe naturaliste „Lume fără cer”, publicat în 1947, al cărui loc de desfășurare este lumea provincială a orașului minier Anina din anii dinaintea și din timpul primului război mondial, în care scriitorul pune accent pe problemele sociale, naționale și religioase din acei ani.

Virgil Birou este și autorul unui volum dedicat vieții culturale bănățene, intitulat „Năzuințe și realizări. Etape din vieața culturală bănățeană”, apărut în 1941, precum și a unui studiu etnografic despre monumentele funerare ortodoxe, „Crucile de piatră de pe Valea Carașului”, publicat în 1944. În același an a publicat volumul „Poezia nouă bănățeană”, o antologie a unui grup de tineri poeți bănățeni, cărora le-a dedicat și un studiu introductiv. Lui Virgil Birou îi aparține și nuvela „Oglinda lui Moș Ion Stăvan”, cu desene de Catul Bogdan, apărută în 1946. A fost pasionat, de asemenea, de arta fotografică și a participat la mai multe concursuri de fotografie.


Două lucrări ale sale, „Istoria mineritului bănățean” și „Cartea peșterii”, rămase neterminate, s-au păstrat în manuscris.

S-a stins din viață în aprilie 1968 și este înmormântat în cimitirul din Calea Buziașului. Un bust al prozatorului se află în Parcul Central, iar altul la muzeul militar din Timișoara. Pe casa de pe strada Dacilor în care a locuit a fost pusă o plăcuță comemorativă.

Surse foto: banaterra.eu, panoramio.com, orizonturiculturale.ro, okazii.ro, enciclopediaromaniei.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.