1.000 de susținători ai Guvernului au participat la un miting în Caransebeș,...

1.000 de susținători ai Guvernului au participat la un miting în Caransebeș, orașul natal al premierului Grindeanu

0
DISTRIBUIȚI
Miting de susținere a Guvernului Grindeanu, în Caransebeș.

Aproximativ 1.000 de susținători ai Partidului Social Democarat au participat, în această seară, la un miting de susținere a Guvernului, organizat în Caransebeș, orașul natal al lui Sorin Grindeanu.

Printre cei prezenți la miting s-au aflat numeroși primari din județul Caraș-Severin, dar și Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, și deputatul Ion Mocioalcă, președintele PSD Caraș-Severin.

Mitingul a durat aproximativ două ore și a avut loc în centrul civic din Caransebeș.


Manifestanții au scandat “Demisia Iohannis”, “Susținem Guvernul”, “Grindeanu, nu uita, Banatu-i de partea ta” și “Noi nu suntem românii tăi”, iar în mâini au ținut pancarte cu mesaje precum “Lăsați Guvernul democrat să guverneze”, “Jos Iohannis! Demisia” sau “Caransebeș susține Guvernul Grindeanu”.

“Am participat și eu la miting. Nu puteam să-i refuz pe primarii mei din Caraș-Severin care și-au dorit cel mai mult acest miting, care a fost unul extrem de civilizat, desfășurat pe parcursul a două ore. Eu nu pot decât să rezonez cu strada, este un moment în care strada la Caransebeș a cerut ceva. Și anume, Guvernul să fie lăsat să-și facă treaba. Iată că poate strada ne readuce la realitate. De câte ori vor dori primarii PSD să organizeze un astfel de miting, eu voi fi alături de ei”, ne-a declarat Ion Mocioalcă, președintele PSD Caraș-Severin.

Foto: Reper 24

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.