Aleşii locali au decis: fostul bordel Şari Neni se cumpără… parţial. Oferta...

Aleşii locali au decis: fostul bordel Şari Neni se cumpără… parţial. Oferta care le-a dat bătăi de cap consilierilor

0
DISTRIBUIȚI

Confuzie în plenul Consiliului Local Timişoara, unde aleşii locali au constatat că nu numai că nu au idee ce votează, dar şi că din cauza lipsei explicaţiilor din partea aparatului de specialitate riscă să plătească mai mult pentru achiziţii. Proprietarii clădirii care a găzduit odată celebrul bordel Şari Neni, iar mai târziu un restaurant, au revenit astăzi cu o ofertă către Consiliul Local Timişoara, ofertă care viza exercitarea dreptului de preemţiune asupra spaţiului.

Amintim că aleşii au votat şi anul trecut pentru exercitarea dreptului de preemţiune pentru clădire, în luna mai, însă ulterior spaţiul nu a putut fi cumpărat. Asta pentru că la vizita pe teren s-a descoperit că spațiul a fost compartimentat și suparafața s-a diminuat astfel cu 100 de metri pătrați. Prețul total a rămas același, însă raportat la suprafața utilă a crescut de la 213 la 258 de euro pe mp. Suprafața imobilului era de 564 de mp. Proiectul de exercitare a dreptului de preemţiune a ajuns din nou pe masa aleşilor locali în toamnă, însă neexercitarea dreptului de preemţiune a picat la vot, astfel că decizia din mai a rămas în picioare.

Pentru a putea face achiziţia, primăria a cerut dezmembrarea spaţiului, iar proprietarii au efectuat procedurile necesare.


Astfel, la plenul de astăzi afacerea brodelului a revenit pe ordinea de zi sub forma a două proiecte, unul care prevede „cumpărarea imobilului situat pe strada Romulus nr. 32 subsol şi parter Restaurant” la suma de 120.000 de euro şi un alt punct privind imobilul „situat pe strada Romulus nr 32. parter, spaţiu alimentaţie publică – Magazii” la preţul de 60.000 de euro.

Iniţial, primarul Nicolae Robu a spus că „oportunitatea cumpărării spaţiului ar fi una profitabilă, însă nu mai există timp să se facă o evaluare. Eu aş propune să exercităm dreptul de preemţiune, nu este o clădire monument, dar este într-o zonă protejată, după părerea mea de om nepriceput în domeniul afacerilor imobiliare pare că merită şi o să vedem ce face cu ea ulterior şi să scoatem bani pe ea”.

După ce şi-au dat seama că afacerea a revenit sub forma a două proiecte şi au votat pentru exercitarea dreptului de preemţiune pentru primul proiect în valoare de 120.000 de euro, aleşii locali s-au revoltat că afacerea nu este una profitabilă. Asta pentru că, după dezmembrare preţul bordelului a crescut cu 60.000 de euro, preţul iniţial de dinainte de dezmembrare fiind de 120.000 de euro. Primarul Nicolae Robu a calculat că în baza noii oferte, pe cele două proiecte, preţul este de 220 de euro. După zeci de minute de discuţii sterile, aleşii locali au votat pentru neexercitarea dreptului de preemţiune la cel de-al doilea proiect.

Ce dotări are imobilul de 120.000 de euro

Conform proiectului de pe site-ul PMT, „Spaţiul Alimentaţie Publică-Restaurant are o suprafaţă utilă de 464,34 m.p şi este compartimentat astfel: hol intrare, grup sanitar, patru săli,sală de protocol, bar, două coridoare, bucătărie, spălătorie, două garderobe, camere frigorifice, birou, două magazii, două gupuri sanitare, gradină de vară, iar la subsol trei săli de mese, bar, două coridoare, hol intrare, 10 magazii şi 674/1250mp teren în proprietate, deţine 53,93% p.c.i generale şi 67,73% p.c.i ale Corpului A”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.