Încă din cele mai vechi timpuri a existat o legătură cât se poate de strânsă între nevoia de distracţie a publicului şi prestaţia artiştilor care evoluează în această branşă. Undeva la mijloc se află o categorie de oameni care, de-a lungul vremurilor, au purtat diverse „titulaturi“; de la manageri, promoteri de evenimente, booking-agents sau specialişti în marketing cultural. Horaţiu Dejan este unul dintre cei care în ultimele decenii activează în domeniu, iar pasiunea sa pentru aceste gen de activităţi a venit din faptul că a fost un meloman încă de mic copil.
„Am fost un meloman de mic copil, tata avea o colecţie amplă de discuri de muzică simfonică, astfel încât vrând – nevrând în timp ce învăţam eram nevoit să ascult Chopin. Mama mea a fost colegă cu Johnny Răducanu la Conservatorul din Iaşi, iar eu am făcut şcoala şi liceul în Mediaş. În 1980 am dat la Mecanică Fină la Timişoara şi am rămas aici. Pasiunea asta pentru organizat concerte a venit după Revoluţie, când l-am cunoscut pe cel care a deţinut primul club de jazz din Bucureşti (Carioca), unde am cunoscut o serie de jazzmani de elită din ţara noastră. În Timişoara am făcut primul cocktail-bar, La Bamba, unde au avut loc concerte de jazz timide cu regeretatul Bela Kamocsa şi Johnny Bota. Mai apoi, am deschis Club 30, prin ’95 – ’96, care la început se vroia să fie o franciză a clubului cu acelaşi nume din Bucureşti, dar fiindcă prietenul meu nu a mai avut timp să se ocupe, am rămas doar eu“, îşi aminteşte Horaţiu Dejan.
Preţ de câţiva ani, locaţia situată la subsolul cinematografului Timiş a găzduit o sumedenie de concerte de jazz şi blues şi a fost gazda unor emisiuni realizate la Analog TV de către Amalia Matei sau Florin Unguraş (U.F.O.). În vremurile bune aici aveau loc cântări de jazz în fiecare joi şi sâmbătă şi chiar şi festivaluri, dar datorită faptului că încet – încet în Timişoara au apărut şi alte cluburi, direcţia iniţială de „jazz – blues“ a fost „schimbată“.
„Trecerea de la club de jazz la altceva s-a produs datorită faptului că s-au deschis şi alte cluburi. Până atunci, lumea era oarecum obligată să vină să asculte jazz, că nu prea existau alte alternative. Între timp s-a deschis şi clubul The Note, unde muzica live era pe segmentul rock şi pop, aşa că am fost nevoit să trec la altceva. Aşa am venit cu conceptul de oldies but goldies, care vine de la o emisiune difuzată la postul de radio Europa Liberă. Am făcut un rebranding cu oameni profesionişti şi am transformat locul într-unul cu muzică veche şi concerte, printre cei care au fost prezenţi numărându-se nume ca Liz Mitchell (BoneyM), Ali Campbell (UB40), No Mercy sau Haddaway“, spune Horaţiu Dejan.
„Capitală culturală nu înseamnă numai petale pe Bega şi concerte de muzică simfonică.
Înseamnă şi concerte de rock, party-uri de drum and bass, lucruri care bucură publicul“
Având în vedere că numărul cluburilor şi a locurilor destinate concertelor din diverse arii stilistice a crescut într-un ritm ameţitor în ultimii ani, am fost curioşi să aflăm care este secretul organizării unui eveniment reuşit în zilele noastre şi care sunt diferenţele între publicul de azi şi cel care frecventa aceste locuri cu ani buni în urmă.
„Reuşita unui eveniment este să vezi în ochii celui care vine la spectacol, astfel încât acesta să fie mulţumit. Desigur, trebuie să existe şi partea cealaltă, în care ca organizator să fii mulţumit din punct de vedere financiar și desigur că cele două lucruri nu se potrivesc întotdeauna. Concertele mari de jazz pe care le-am organizat nu ar fi fost posibile dacă nu existau sponzorizări. Un artist de calibru trebuie plătit. Plus există şi alte aspecte iar toate acestea au un cost. Acum 15 – 20 de ani fiecare concert din Timişoara era ceva… wow… Chiar dacă nu-ți plăcea jazz-ul mergeai la concert pentru că auzeai lucruri deosebite, oamenii aveau şi altă informaţie decât «Lasă-mă papa la mare». Între timp, au apărut multe concerte şi nu trebuie să te superi dacă nu-ţi vine lumea la un concert cu Jazzmatazz. Ca să faci un concert în zilele noastre în Timişoara, trebuie să aduci un nume mare. Din păcate, eu aşa văd, lumea vine numai la nume mari, nu vine din plăcerea aceea de a asculta muzică live. Mai demult şi onorariile artiştilor erau mai mici. Era mai uşor, nu exista concurenţă, dar şi oamenii aveau poftă de concerte live“, spune Horaţiu Dejan.
Un alt loc care a găzduit o sumedenie de evenimente culturale care au inclus şi concerte din genuri muzicale diverse a fost Jazzissimo, un proiect de suflet al lui Horaţiu care s-a terminat în urma unui proces cu autorităţile locale. Iar în ceea ce priveşte predilecţia unui public numeros de a „consuma“ lucruri cât se poate de facile, el este convins că această categorie de oameni a existat dintotdeauna. „Jazzisimo nu mai există fiindcă cuantumul chiriei unde a funcţionat s-a modificat nepermis de mult. Piaţa asta a localurilor e foarte sensibilă, în momentul în care planează o suspiciune că chiria e foarte mare, imaginea acestuia are de suferit. Lucrurile au culminat cu un proces pe care l-am pierdut şi astfel locaţia a pierit, chiar dacă aveam un contract semnat pe zece ani. Publicul s-a schimbat în ultimii ani. Zona asta a oamenilor care ascultă muzică facilă a fost prezentă dintotdeauna, doar că astăzi s-a îngroşat pătura aceasta. Văd că trupele rock actuale au de suferit, iar jazz-ul e aproape inexistent. Păcat că mergem la festivalul Jazz TM doar ca să fim văzuţi, nu pentru că ne place. De ce nu mergem într-o locaţie unde dai 20 de lei şi asculţi un concert jazz live? De ce trebuie să aştepţi un an de zile ca să fii văzut în Piaţa Victoriei?“, se întreabă Horaţiu Dejan.
Chiar dacă în ultima vreme Horaţiu Dejan s-a îndreptat spre zone evenimentelor „corporate“ fiind manager la Prestige Events, pe viitor îşi doreşte să revină în zona „clubbing“ şi este de părere că autorităţile locale ar trebui să-şi îndrepte atenţia mai mult şi asupra organizatorilor de evenimente cu experienţă din oraşul nostru, în contextul manifestărilor care vor fi organizate de Capitala Culturală a Europei. „Din amor propriu aş face tot un club de jazz micuţ. În Timişoara puţini dau 200 de lei la un concert cu un nume mare. Şi aici e o contradicţie. De ce nu stăm să ne distrăm în Timişoara, dar mergem la Viena şi mâncăm un cârnat pe stradă, acolo? E drept, la Viena putem vedea Michael Bubble. Iar acolo plătim o sută de euro pe bilet. Nu mai punem la socoteală cazarea şi drumul. Dar aici la Timişoara nu plătim aşa mult pe un bilet. Cred că ar fi o ide bună ca această comisie care ghidonează acţiunile incluse în Capitala Culturală Europeană să îi cheme ca şi consultanţi pe oamenii care de ani de zile au organizat evenimente în Timişoara. Fiindcă, capitală culturală nu înseamnă numai petale pe Bega şi concerte de muzică simfonică. Înseamnă şi concerte de rock, party-uri de drum and bass, lucruri care bucură publicul. Cred că ar fi interesant să ceară părerea unor oameni ca Radu Hambaraş, Dorin Epure şi alţii. Poate chiar şi eu m-aş încadra. Fiecare dintre noi am trecut prin acest filtru al organizării de evenimente şi n-a fost chiar uşor“, a mai adăugat Horaţiu Dejan.
