Consilierul local independent Adrian Orza crede că primarul Robu nu avea ce...

Consilierul local independent Adrian Orza crede că primarul Robu nu avea ce să caute în Piața Victoriei în timpul protestelor. Ce promisiune a făcut VIDEO

3
DISTRIBUIȚI

„Independentul” Adrian Orza, invitat în această seară la emisiunea PRESSALERT LIVE, a spus despre protestele de stradă care au avut loc săptămâna trecută și care continuă, chiar dacă la o intensitate mult mai scăzută, că reprezintă printre principalele „antidoturi” în momentele în care lucrurile „scârțâie” vizibil în țară. Totuși, consilierul local susține că lucrurile nu se pot rezolva doar cu reacțiile din stradă, ci doar în Parlament.

„Protestul civic este unul dintre cele mai puternice antidoturi pe care le poate folosi societatea în fața unor astfel de lucruri precum OUG 13. Legea e cel mai bun medicament, iar abuzul legii e cel mai mare inamic pentru democrație. Însă cred că e nevoie de un stat așezat, democratic, să existe dezbatere relaxată în Parlament, fără partizanate, pe un schel al unor discuții elaborate de specialiști în cauză”, a susținut consilierul local independent, Adrian Orza.

În câteva dintre zilele când au avut loc manifestații în Piața Victoriei din Timișoara, printre protestatari și-au făcut apariția politicieni, printre care nimeni altul decât primarul Timișoarei, Nicolae Robu, intervenție considerată de Orza ca fiind nefericită. „Într-un astfel de moment tensionat, într-o zonă în care cetățenii își revendică o anumită stare de nemulțumire, ca și politician nu ai de ce să te duci, nu ai ce să cauți acolo, să încerci să-ți asumi o nemulțumire a străzii. Orice politician din țara asta poartă o vină mai mare sau mai mică pentru frustrările din societate pe care, iată, nici alegerile nu le pot înlătura”, a opinat Adrian Orza în studioul HDV.

Și în această seară, în Piața Victoriei din Timișoara erau, chiar la ora desfășurării emisiunii, câteva zeci de manifestanți.


„Strada are un puternic rol de a semnaliza, politicul trebuie să reacționeze. Guvernul a reacționat bine retrâgând ordonanța, bine ar fi fost să nu o dea de la început. Sunt importante protestele, dar cred că până atunci când ai tras un semnal de alarma, iar eu cred că s-a auzit mesajul. Mai departe, lucrurile trebuie detensionate în Parlamentul României”, a completat Adrian Orza referitor la proteste.

Referitor la decizia de a extinde TimPark-ul pe alte 21 de străzi, invitatul PRESSALERT LIVE din această seară a fost categoric, spunând că nu e mișcare inspirată. „Încă de prima data când au fost introduse alte străzi am spus ca e o greșeală, pentru că spiritul TimPark-ului era descurajarea traficului în zona centrală, el așa a apărut ca și argumentație logică, să te facă să renunți la mașină în zona centrală, sigur, prin măsuri colaterale, benefice. Sunt multe lucruri care se fac fără a le conecta logic. Eu am fost întotdeauna fanul dezbaterilor publice. De altfel, am și introdus celebrele consilii de cartier, chiar dacă cu mult efort și stres. Au început să funcționeze, dar au fost eliminate. Dacă discuți cu oamenii, elimini niște presiuni care pot să apară în urma unor decizii”, a spus consilierul local Adrian Orza.

Ca și reprezentant al timișorenilor în consiliul local, „independentul” a acceptat la final provocarea venită din partea jurnalistului PRESSALERT, de a cere Primăriei Timișoara lămuriri referitoare la dezmembrarea terenului de pe Calea Lugojului fără a avea hotărâre din partea consiliului local, acolo unde, ulterior, Teodor Tuducan, om de afaceri apropiat al primarului Robu, a construit o bezinărie.

3 COMENTARII

  1. Dle Orza ! pescarii au o vorba vis avis de catranitul ala de la primarie ; daca te uiti intr-o balta , intotdeauna ce-i bun sta la FUND IAR CA-CA-TU-L pluteste la suprafata !

  2. Sunt deacord cu acest lucru.
    Atata timp cat PNL a imbratisat cu atata caldura fosti PDL-isti si cat timp in Timis sunt mai multi
    reprezentanti PNL-PDL care ar beneficia de ordonanta decat PSD, primarul Robu ar trebui sa stea acasa.
    Mai mult, in opinia mea, miscarile de strada ar trebui sa aiba ca efect final reformarea generala a clasei politice din Romania pentru ca toate partidele „mari” sunt compromise cam in aceeasi masura,
    Au guvernat, au furat iar realizarile sunt minime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.