Un sfert din copiii din România diagnosticați cu diabet, dependenți de insulină, învață cum să supraviețuiască cu boala zahărului într-un centru unic în țară, aflat la Buziaș. “Un spital pentru oameni cu nevoi” realizat în memoria băiețelului doctorilor Margit și Viorel Șerban, în care toate serviciile medicale sunt gratuite, iar condițiile ca-n Occident.
Parter. Un băiețel de doar un an și două luni merge de-a bușilea pe hol. Se oprește mirat atunci când vede o față necunoscută și privește lung. După câteva secunde, își continuă plimbarea. Este însoțit de mama și de tatăl său, care au avut parte de un șoc, în urmă cu puțin timp: micuțul a fost diagnosticat cu diabet zaharat. Iar singura soluție pentru a trăi sunt cele patru injecții de insulină pe zi. Părinții băiețelului sunt din județul Maramureș și au venit la centrul din Buziaș speriați. Nu știu ce să facă și speră că vor fi ajutați.
Etajul 1. O icoană cu Maica Domnului îți sare în ochi de pe pereții albi, imediat ce pășești pe scări. Sub tablou, citatul “Să nu facem răul, dar nici binele cu sila”. De altfel, pereții sunt plini de mesaje motivaționale. Toate alese cu grijă de medicul Viorel Șerban, “părintele” centrului. Pe hol, prima ușă de pe partea dreaptă este transparentă. Înăuntru, un dulap, biroul pe care se află un carnet de elev, caiete și cărți, și câteva jucării. Deasupra biroului, pe perete, mai multe fotografii cu un băiețel. Are cel mult zece ani, părul negru, ochelari și o privire blândă. Este Cristian Șerban, băiețelul medicilor Margit și Viorel Șerban, care a plecat la îngeri prea devreme, în anul 1991.
Acum, o parte din lucrurile băiețelului se află într-o “cameră memorială”, la centrul medical din Buziaș. De altfel, o statuie a micuțului, amplasată la intrarea principală în spital, veghează asupra miilor de copii și tineri din întreaga țară care sunt învățați în acest loc cum să trăiască cu boala zahărului.
Drama care salvează zeci de mii de vieți
Medicul Viorel Șerban, fost șef al secției de Diabet a Spitalului Județean Timișoara, are 75 de ani și a ieșit la pensie în urmă cu cinci ani. L-am găsit în biroul său din Centrul Medical “Cristian Șerban” din Buziaș, unde își petrece aproape tot timpul. Se implică trup și suflet și încearcă să rezolve problemele care apar, cât îi stă în putință.
“În anul 1991, când am pățit tragedia și am început să construiesc centrul în memoria fiului meu, nu aveam nimic. Primele donații le-am obținut de la întreprinderi de stat. Dar am și umblat mult. Dacă mă apucam acum, nu mai puteam să-l fac. În urmă cu 25 de ani, era altă mentalitate, lumea tocmai ieșise din comunism și avea reflexe bune”, povestește Viorel Șerban cum a fost începutul. Medicul a reușit să primească un teren de la Primăria Buziaș, în spatele parcului, dar și numeroase donații din Germania și de la întreprinderi din România, astfel că a construit centrul de la zero, în perioada 1992 – 1997.
“Am plecat de la principiul că ori facem o treabă ca în vest, ori nu mai facem deloc. Nu am zis niciodată că renunț, pentru că motivația mea era foarte puternică, nu m-a obligat nimeni. Am ajuns să pun această chestiune pe seama divinității. Pentru că mi-a dat încăpățânarea asta, niciodată nu am fost atât de tare ca pe vremea aia”, își amintește medicul.
Acum, spitalul are o capacitate de 50 de paturi, majoritatea pentru copii și tineri cu diabet zaharat, dar și pentru pacienți diagnosticați cu hemofilie sau care au nevoie de recuperare medicală. Centrul Medical “Cristian Șerban” este introdus în sistemul medical de stat, astfel că toți pacienții care trec pragul spitalului beneficiază de servicii gratuite.
Viorel Șerban povestește că în spital vin copii și adulți cu vârsta până în 44 de ani din toată România. “Doar 15-20% dintre pacienți sunt din Banat, restul din țară. În fiecare an, realizăm 1.400 – 1.500 de internări. În cei peste 20 de activitate am avut peste 30.000 de internări, în total. Pentru că acest centru este un spital pentru oameni cu nevoi. Pentru oamenii fără posibilități materiale, spitalul a fost și este un lucru extraordinar de bun. Noi facem ceea ce în alte părți nu se face. Facem educație, noi învățăm bolnavii și părinții cum trebuie să trateze boala, cum, ce și cât să mănânce, cum să-și facă injecția, cum să-și dozeze insulina, să-și măsoare glicemia, adică zahărul din sânge. 99% dintre pacienții care se internează aici, indiferent de vârstă, fac insulină. Majoritatea, patru injecții pe zi”, explică Viorel Șerban.
Medicul spune că în România sunt aproximativ 3.000 de copii cu diabet, dintre care aproape 1.000 trec pragul Centrului Medical “Cristian Șerban” din Buziaș. Spitalul construit din donații este singurul din țară și din estul Europei în care se face educație organizată pentru copiii și tinerii cu diabet zaharat. “Eu trebuie să le dau curaj părinților și bolnavilor. Trebuie să le spun că dacă se tratează corect, viitorul copilului s-a schimbat foarte mult. În foarte mare măsură, rezultatele depind de pacient”, consideră medicul timișorean.
În cadrul unității medicale lucrează șase medici, șapte asistente, un psiholog și un fizioterapeut. Majoritatea personalului este din Buziaș, astfel că, în ultimii ani, niciun angajat n-a plecat. Însă, ar mai fi nevoie de cel puțin 20 de angajați, însă spitalul nu poate să ocupe posturile pentru că nu are cu ce să-i plătească. De altfel, lipsa banilor reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale Centrului Medical “Cristian Șerban”, mai ales că și donațiile sunt tot mai puține.
“Nu cred că s-ar fi realizat un astfel de centru, dacă nu l-am fi construit noi.
Dacă nu pățeam tragedia pe care am pățit-o, credeți că eu făceam? Eram un om ca toți oamenii, nici nu aveam posibilități, nu aveam nici motivația. Dacă aș fi multimilionar, aș mai face. Omul, în general, nu e înclinat să dea, e înclinat să primească, ăsta e adevărul. Cei care sponsorizează sunt altfel de oameni, mai buni. Dar de reținut un lucru: tot ce e foarte bun nu ține mult, doar tragediile țin mult”, este de părere Viorel Șerban.
“Nu renunța niciodată”
În fiecare zi, pacienții internați în centru, dar și părinții, petrec o oră într-o sală de curs, unde primesc noțiuni teoretice despre cum să înfrunte diabetul. La intrarea în încăpere este prinsă o tăbliță cu citatul “Nu renunța niciodată”. Printre cei care participă la lecție se numără și Ioana, de 14 ani, alături de mama sa, Anca. Au venit tocmai din București la Buziaș, după ce, în această toamnă, Ioana a aflat că are diabet zaharat. “Medicii din spital ne-au recomandat centrul din Buziaș, toată lumea l-a lăudat. Am venit să aflu mai multe despre cum să mă tratez corect, ce să mănânc, plus că intru în contact și cu alți copii cu diabet, mă ajută mult să aflu prin ce trec ei”, ne povestește Ioana.
Adina Teodoriu este psihologul Centrului Medical “Cristian Șerban” din Buziaș și lucrează în spital de 20 de ani. N-ar vrea să plece deoarece spune că are doar satisfacții atunci când vede că un copil pleacă zâmbind acasă. “Cei care vin în centru sunt debusolați, află că au această boală și nu știu ce să facă, le este foarte greu. Copiii mici trec prin tot felul de stări emoționale, iar adolescenții acceptă mai greu situația, lucrurile negative. Aici, încep să se raporteze altfel la boală, scapă de sentimentul de inadecvare, se simt înțeleși pentru că iau legătura și cu alți pacienți cu diabet. Este foarte important și suportul familiei. Pentru mine, este o bucurie să văd un copil cum râde, o mamă care pleacă mai bine acasă”, explică Adina Teodoriu.
Alexandru Belitu are 26 de ani și a fost diagnosticat cu diabet zaharat în urmă cu unsprezece ani, astfel că trebuie să facă patru injecții de insulină pe zi. De atunci, vine de trei ori pe an la Centrul Medical “Cristian Șerban” din Buziaș, unde este internat între 10 și 14 zile.
“Începutul a fost destul de greu, nu știam nimic despre diabet. M-am speriat și o perioadă am stat acasă, nu știam cum să reacționez. Apoi, am mers la spital, iar de acolo am fost trimis la Buziaș. Acest centru m-a ajutat foarte mult și vin cât se poate de des. Aici am aflat care sunt pericolele cauzate de diabet, ce și cum să mănânc, de ce doză de insulină am nevoie. Am ajuns să mă împrietenesc cu pacienții, să am o legătură cu ei, contează mult”, povestește Alexandru.
Tânărul de 26 de ani are și un mesaj pentru cei care sunt diagnosticați cu diabet zaharat: “să nu se sperie, diabetul nu este o boală atât de gravă precum pare”.
