Movidius, firma care a colaborat cu Google, a adus gigantul american Intel...

Movidius, firma care a colaborat cu Google, a adus gigantul american Intel la Timișoara. Vezi ce tehnologie produce FOTO și VIDEO

2
DISTRIBUIȚI
movidius
O companie cu filială în Timișoara a fost cumpărată de Intel.

Gigantul american Intel a ajuns la Timișoara după ce s-a recunoscut învins și a înțeles că soluțiile software dezvoltate în orașul de pe malurile Begăi sunt esențiale pentru dezvoltarea sa. Așa că a achiziționat Movidius, o companie care dezvoltă tehnologie de ultimă generație, cu sediul în Dublin, Irlanda, cu centrul de software la Timișoara și birou de vânzări în California.

Movidius construiește super-procesoare și colaborează cu Google la realizarea “telefonului super-inteligent”, dar și cu cel mai mare producător de drone comerciale din lume, DJI. Procesoarele programate în capitala Banatului vor fi folosite de Intel pe drone inteligente, pe ochelari pentru realitate virtuală, pe camera de supraveghere, și nu numai.

Cum ar fi ca frigiderul din bucătăria de acasă să fie conectat la Internet și să vă trimită notificări pe telefonul mobil pentru a vă anunța că a expirat laptele, de exemplu? Sau ca telefonul vostru mobil să fie atât de inteligent încât înțelege ce vorbiți, recunoaște prieteni, știe cu cine v-ați întâlnit și unde, iar la finalul zilei va face și un jurnal multimedia de câteva minute? Sau ca un colet să fie livrat acasă de o dronă? “Astfel de inteligență artificială va apărea, în viitorul apropiat, pe toate dispozitivele electronice și datorită procesorului complex realizat de noi”, explică Valentin Mureșan,

Myriad2, procesorul construit de Movidius, este unul extraordinar, care va avea “proprii ochii” și va putea observa în timp real, prin intermediul unei percepții vizuale inteligente, tot ce ne înconjoară. Movidius are două centre în Europa, astfel că biroul de design din Dublin a realizat procesorul, iar cel din Timișoara a proiectat platforma software.

Pentru că acest procesor este unul revoluționar, firma Movidius a fost cumpărată, la sfârșitul anului trecut, cu o sumă uriașă de gigantul american Intel, una dintre cele mai mari companii de IT din lume. Intel a devenit interesată de Movidius și după ce firma cu sucursală timișoreană a încheiat, în ultimii ani, parteneriate cu Google și cu compania DJI, care realizează drone inteligente.

Cum a luat ființă firma Movidius

Povestea companiei Movidius la Timișoara începe în urmă cu unsprezece ani, când Valentin Mureșan a luat decizia de a se întoarce din Dublin în România, după zece ani, pentru că mai mulți investitori i-au făcut o propunere neașteptată. “În Irlanda am lucrat cu niște seniori în industria de design de procesoare pentru dispozitive mobile și, la un moment dat, m-au întrebat ce planuri am. Aveam mai multe variante: să merg în SUA, să rămân în Irlanda sau în vestul Europei sau să vin acasă. Le-am zis că planul meu măreț este ca, la un moment dat, să mă întorc în România. Era în anul 2005. Pe neașteptate, acești irlandezi au venit cu o propunere foarte interesantă: să mă întorc acasă, să iau câțiva tineri, să facem un mic birou și să cercetăm niște idei de-ale lor cu scopul că atunci când reușim să prezentăm o idee unor investitori, să o vindem sau să o creștem”, povestește Valentin Mureșan cum a luat ființă centrul de software al companiei Movidius la Timișoara, primul birou la nivel de grup.

Irlandezii au înființat firma cu 300.000 de euro, iar la început, în cadrul Movidius Timișoara lucrau doar trei persoane. Încet, încet, au fost atrași mai mulți investitori, astfel că, în momentul în care Movidius a fost cumpărată de Intel, în firmă se investiseră peste 90 de milioane de dolari. Acum, la unsprezece ani de la deschiderea firmei, Movidius Timișoara numără 100 de angajați, ingineri în software și hardware.

“Noi facem un procesor special, cu arhitectură specială, care consumă puțină baterie de la dispozitivele mobile și poate să proceseze o cantitate mare de informații de la camere, în timp real. Astfel, acest procesor adaugă o inteligentă artificială dispozitivelor electronice”, explică managerul Movidius Timișoara.

Valentin Mureșan spune că firma a fost cumpărată de Intel pentru că gigantul american nu a reușit să construiască procesorul de care avea nevoie. “Am venit cu o soluție de procesor pe care ei au încercat să o construiască, dar noi am reușit să venim cu o soluție mai bună decât a lor. Fiind mai mari, și-au permis să ne cumpere într-un moment în care eram cu câteva produse si prototipuri foarte de succes, creând noi piețe. În Hi-Tech, important este să fii înaintea competiției tot timpul în privința soluțiilor tehnologice, încât cei care fac dispozitive electronice de ultimă generație la nivel global să fie obligați să cumpere de la tine, nu de la competiție”, precizează managerul Movidius Timișoara.

Timișoara, esențială pentru Intel

Pentru că Movidius este specializată pe construirea de platforme pentru drone, pentru realitate virtuală, pentru supraveghere video, Intel va folosi procesoarele de laMovidius în aceste piețe noi în plină dezvoltare.


Însă, reprezentanții Movidius Timișoara se așteaptă ca procesoarele să fie utilizate și la alte produse ale gigantului american.

“Intel mai are piețe foarte puternice pe Internet of Things (IoT). Practic, în viitorul apropiat, fiecare dispozitiv electronic va avea un fel de ID, la fel ca laptop-ul sau smartphone-ul, și se va putea comunica cu el. De asemenea, Intel este foarte bun pe generațiile viitoare de rețele de comunicare mobilă. Momentan, există 3G și 4G, ei lucrează la tehnologii de gen 5G. Totodată, Intel devine interesat și de domeniul automotive, unde apar aceste mașini autonome care sunt conectate între ele, mașini inteligente care sunt, practic, niște roboți. De asemenea, apare încă un domeniu foarte interesant de„machine learning” (n.r. calculatoare care învață). În prezent, telefoanele mobile sunt inteligente, au o mulțime de aplicații, dar pe ele va apărea, și cu ajutorul procesorului nostru, o inteligență artificială. În viitor, telefonul va dispărea ca un dispozitiv pe care-l ții în mână și îl duci la ureche. Va fi doar un microfon cu un procesor pe care nu-l vezi, ca un nasture mai mare. Totul se miniaturizează, devine mai inteligent, consumă mai puțină baterie. Practic, aceasta este tehnologia la care și noi contribuim”, explică Valentin Mureșan.

Viitorii IT-iști, recrutați din anul I de facultate

Managerul Movidius Timișoara spune că orașul a devenit atractiv pentru multe firme din domeniul IT, astfel că există o competiție foarte mare la nivel de resurse umane. “Noi am luat studenți chiar și din primul an de facultate, ne-am bătut pe ei și sunt foarte buni, sunt oameni care aduc valoare mare pentru firmă. Pentru un proaspat absolvent, salariile încep de la 700-800 de euro și cresc în funcție de experiență. La noi, experiența se măsoară în ceea ce știi să faci și nu în câți ani ai lucrat”, detaliază Valentin Mureșan.

Managerul Movidius Timișoara spune că lucrurile în domeniul IT merg bine și în România, astfel că tinerii nu mai sunt interesați să plece în străinătate. De altfel, cinci din cei 100 de angajați ai fimei au lucrat în IT, în vestul Europei, și s-au întors în țară. Printre aceștia se numără și Bogdan Mihăilescu, de 29 de ani, care a făcut masterul în Germania. “Puteam să rămân acolo, dar m-am decis să mă întorc la Timișoara. Îmi place ce fac aici, chiar ai de unde învăța lucruri noi, iar eu sunt mai curios din fire”, povestește Bogdan.

Valentin Mureșan are și un mesaj pentru tineri. Și anume, să facă ceea ce le place cu sens și cu folos. Să-și urmeze vocația investind cât mai multă energie. Astfel se nasc pasiunile.

“Dacă vreau să las un fel de moștenire, asta am putut să fac pentru Timișoara: să creez o echipă cu care să aducem un investitor mare, cum e Intel, aici în Timișoara. Noi, în cadrul Intel, operăm ca și până acum. Faptul că noi am reușit să facem ceea ce ei n-au reușit tehnologic ne dă independență. Intel încearcă să ne dea toate resursele ca să creștem. (…) Sfatul meu pentru tineri este să încerce să vadă ce le place, ce fac cu ușurință, cu plăcere, iar apoi să vadă ce business sau ce oportunități există în domeniul respectiv, astfel încât să aibă și un câștig, să trăiască și să se bucure de viață”, a conchis managerul Movidius Timișoara.

Procesoarele realizate la Timișoara, folosite pe drone inteligente

Myriad2, tehnologia realizată de timișorenii de la Movidius, este folosită în construcția de drone, de telefoane mobile, camera inteligente și alte dispozitive de ultima generatie. În anul 2014, procesorul Myriad2 a ajuns și în telefoanele Tango, în urma unui parteneriat încheiat cu Google. Tango este un prototip de telefon mobil care poate realiza hărți în interiorul clădirilor cu ajutorul a trei camere care procesează în timp real. De asemenea, prin proiectul Tango, nevăzătorii ar putea fi asistați de către telefonul lor mobil, care “vede” pentru ei și îi ghidează prin informații audio.

Movidius colaborează și cu compania DJI, din China, cel mai mare producător de drone comerciale din lume. Cu ajutorul procesorului realizat de Movidius, dronele devin din ce în ce mai inteligente și practic ajung să se autopiloteze. Tehnologia dezvoltată de timișorenii de la Movidius a ajuns chiar și pe faimoasele drone comerciale DJI Phantom 4, care au un sistem format dintr-un procesor și patru camere video. Softul de pe procesor este realizat la Timișoara și oferă dronelor abilitatea de a detecta și evita obstacole în timp real.

“Cu ajutorul unei aplicații instalate pe dronă, care are mai multe camere, în timp real, aproape instantaneu pentru om, reușește să proceseze imagini de la toate camerele existente pe dronă și să identifice și să evite obstacole. Dacă ai o dronă care zboară între două puncte și o ghidezi fără să vrei să înainteze către un pom, drona știe să evite pomul. Tehnologia noastră furnizează inteligență acestor dispozitive electronice”, explică Valentin Mureșan.

Foto: Adrian Pîclișan

2 COMENTARII

  1. Adica cum? Astia bat acolo in tastatura la calculator si le da 700 euro, iar eu am lucrat de 40 de ani in fabrica, munca grea si nu imi da atatia bani?

Dă-i un răspuns lui ionel Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.