Robu: „Concitadinul nostru Sorin Grindeanu a ajuns într-o postură care cred că...

Robu: „Concitadinul nostru Sorin Grindeanu a ajuns într-o postură care cred că îi dă insomnii”. De ce nu vrea ca premierul să demisioneze

0
DISTRIBUIȚI

Adoptarea OUG de modificare a Codului Penal seara, în taină, a fost un act de nereparat, crede primarul Timişoarei, Nicolae Robu, care astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă a explicat de ce oamenii vor continua protestele de stradă.

”Nu o să iasă din mintea românilor uşor faptul că guvernarea PSD ALDE s-a întrunit noaptea ca să se schimbe legislaţia în acest sens pe speţe foarte sensibile şi PSD şi ALDE vor avea de plătit fără îndoială în faţa cetăţenilor români pentru ceea ce au făcut pe aceste speţe sensibile cum spuneam. Ieri am aflat cu stupoare ca în urma mişcărilor de stradă, vezi Doamne, nu pentru că oamenii au ieşit în stradă în nemulţumirile lor, ci pentru că vin alţi un milion să îşi arate sprijinul pentru domnul Dragnea şi proiectele de lege pe care el le vrea promovate. Domnul Dragnea s-a gândit în înţelepciunea sa să se retragă ordonanţa, dar şocul este abia în momentul în care vezi ce vrea să facă după ce o retrage. Nu are nicio frământare asupra conţinutului acestor acte, spune că ele trebuie trimise în Parlament şi că se merge înainte cu ele.


Păi, crede cumva că vor renunţa sute de mii de cetăţeni ai României la protestele de stradă când de fapt guvernul nu vrea să renunţe la aceste proiecte ale sale de a schimba legislaţia în această zonă? Eu cred că este vorba de o mare doză de inconştienţă, probabil că este beţia puterii”, a declarat Robu.

Întrebat de PRESSALERT.ro dacă Sorin Grindeanu ar trebui să demisioneze din fruntea guvernului pe care îl conduce, Robu a evitat să dea un răspuns clar. „Eu cum să vă spun, nu știu ce guvern ar putea să aducă PSD în continuare. Pe mine mă interesează prea puţin cine este ministru la un resort sau la altul, cine este prim-ministru. Pe mine nu mă interesează numele, pe mine mă interesează faptele. Îmi doresc ca România să fie guvernată bine, sigur că mi-aş fi dorit să fie guvernată de PNL, nu a fost să fie. (…) Nu ştiu, asta rămâne de văzut. Dacă noi ieşim în stradă, am fost la toate protestele şi voi merge în continuare, ieşim în stradă ca apărători ai statului de drept atunci trebuie să respectăm normele statului de drept. PSD a câştigat alegerile, are dreptul să îşi facă guvernul . Dacă raportul de forţe se schimbă, este normal ca lucrurile să ia o altă turnură. (…) Concitadinul nostru Sorin Grindeanu a ajuns într-o postură care cred că îi dă insomnii pentru că în mod sigur ştie ce scandează zeci de mii de timişoreni în piaţă. Mai departe nu am ce să comentez şi dacă ar fi fost un alt prim-ministru cu aceleaşi fapte ale guvernului s-ar fi întâmplat la fel”, a spus edilul.

Deputatul Pavel Popescu a declarat în schimb că guvernul Grindeanu ar trebui să demisioneze, intrând in istorie ca un guvern care a vrut să ducă România înapoi în perioada mineriadelor. Totuşi Popescu a admis că doar PSD ar trebui să guverneze România şi că nu este o idee bună ca PNL să vină acum la guvernare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.